ÎN CARTEA LOR The Preacher and the Presidents, autorii Nancy Gibbs și Michael Duffy descriu în detaliu ascensiunea extraordinară și influența pe care reverendul Billy Graham a avut-o nu doar asupra a șapte dintre președinții SUA, ci și asupra multora dintre liderii globali din lumea vestică. Această cale nu a fost ușor de urmat, spun autorii, mai ales la început. Modul în care Graham a trecut de unul dintre cei mai îndârjiți oponenți ai săi este o ilustrare introductivă a primului principiu necesar în obținerea încrederii celorlalți.
„În februarie 1954”, spun autorii, „susținătorul lui Graham, Henry Luce, i-a scris legendarului corespondent al revistei Time din Londra, Andre Laguerre, să-l pregătească pentru ce urma să se întâmple atunci când Graham avea să sosească în Londra pentru o cruciadă de primăvară. Era o perioadă în care, în Anglia, procentul oamenilor care mergeau la biserică era între 5 și 15%, mult mai redus decât în SUA unde era de 59%. <<Religia e la un pas de moarte în Marea Britanie, observă Luce, așa că va merita să observați impactul pe care îl va avea Billy… Cu siguranță va fi disprețuit de către toți oamenii pe care îi cunoști.>>”
Unul dintre cei care aveau să-l disprețuiască, explică Gibbs și Duffy, era editorialistul de la Daily Mirror, „un bărbat pe nume William Connor, care îl numea pe Graham <<varianta de la Hollywood a lui Ioan Botezătorul>>. Graham l-a invitat pe Connor la o întâlnire față în față, așa cum făcea de obicei cu criticii săi cei mai importanți. Connor a sugerat în mod malițios ca întâlnirea să aibă loc într-un pub numit Baptist’s Head.” (Capul Botezătorului)
Până la urmă, nici Luce, nici Laguerre, nici Connor nu au putut estima efectul pe care urma să-l aibă Graham asupra orașului. „Au venit atât de mulți oameni să-l vadă în prima săptămână încât mai apoi a trebuit să țină trei întâlniri pe stadionul Harringay, în zilele de sâmbătă. Seară de seară, 11 000 de oameni au stat jos și încă o mie în picioare, în ploaie, sau lapoviță, sau frig, să-l asculte predicând.” În public erau membri ai Parlamentului, un amiral și șeful de stat major al marinei. Jurnaliștii nu au putut estima nici efectul pe care l-a avut Graham asupra lor, în special asupra lui William Connor. După întâlnirea cu revendul din pub-ul cu nume necuviincios, Connor-criticul s-a transformat în Connor-admiratorul.
„N-am crezut niciodată”, a mărturisit el despre Graham într-un articol ce a urmat, „că prietenia poate fi atât de tăioasă. N-am crezut niciodată că simplitatea ne poate izbi pe noi, păcătoșii, atât de tare. Omul cât trăiește învață. ”
Deși Graham ar fi putut să adopte o atitudine pasiv-agresivă ignorând înțepăturile obraznice sau replicând cu o indignare demnă de presă, el a adoptat o atitudine matură și mult mai eficientă.
* Extras din cartea Secretele succesului în era digitală scrisă / gândită de Dale Carnegie & Associates
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Zâmbetul Soarelui 
Păreri