Zâmbetul Soarelui

Eleganță naturală, personalitate puternică și multă afecțiune 🖤🤍
Pisicile Tuxedo nu sunt doar spectaculoase din punct de vedere vizual, ci și extrem de inteligente, comunicative și atașate de oamenii lor.

Dacă ai o astfel de pisică acasă, cu siguranță știi:
✔️ iubește atenția
✔️ „vorbește” des
✔️ te cucerește prin farmecul ei unic

Tu ai un Tuxedo Cat?

*

* Veterinarul Pet – Informații expert despre sănătate, nutriție, comportament și îngrijire. Pentru că un animal bine îngrijit este un animal fericit.

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!

*

*

* Cultura frumosului exprimată autentic.

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!

Puiu avea acuma mască permanentă de surâs amar pe față. Își dăduse seama, din ziua înmormântării Madeleinei, că trebuie să găsească numai în sufletul său mângâierea și liniștea spre a putea lupta cu primejdiile din afară și din lăuntru. Atât bătrânul, cât și tante Matilda, deși ființele cele mai apropiate de dânsul, s-au dovedit în fond străini de suferințele lui adevărate. În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. De-abia atunci i se lămurește că el constituie o lume separată, complicată, fără legături cu ceilalți oameni și restul lumii, decât doar materiale. Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se și înțeleg. În realitate fiecare și-a făcut iluzia deșartă că se și înțeleg. În realitate fiecare atribuie celorlalți ceea ce simte dânsul și atâta tot. Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă de la care a și dobândit conștiința existenței. Tragediile ca și bucuriile cele mari omul le trăiește în deplină singurătate și de aceea, când își simte sufletul mai sfâșiat, își simte și singurătatea mai mare.

Descoperirea aceasta era și mai dureroasă pentru el a cărui viață nu-l poftise niciodată, până acuma, să se coboare în sine însuși. Viața lui s-a petrecut toată și mereu numai la suprafață. Fericirile ca și nenorocirile lui au fost în funcție de mici întâmplări din afară. Idealul lui cotidian se epuiza în cucerirea unei femei, și doar ca o țintă neguroasă și foarte depărtată îi plutea dorința de-a merge pe urmele bătrânului, adică de-a intra în politică și poate chiar de-a ajunge ministru. Făcuse exact atâtea studii cât sunt strict necesare sprea a dobândi o diplomă de care nu avea să se folosească niciodată, îi trebuia cel mult un titlu pentru viața serioasă de mai târziu. De la majorat bătrânul îi pusese la dispoziție întreg venitul din moștenirea mamei sale care-i permitea să trăiască larg, să-și satisfacă toate capriciile, să ducă o viață cum visează cei mai mulți tineri: petreceri, femei, sporturi… Cartea nu i-a plăcut decât ca stupefiant contra insomniei. Baremi specialitatea lui îl plictisea de moarte… Asemenea viață nu cunoaște explorările introscopice, nici măcar îndoielile. Conflictele ei de conștiință privesc numai oportunitățile morale codificate în legile suple ale cavalerismului modern.

*

De când i s-a rostogolit în calea vieții o catastrofă, a trebuit să se obișnuiască a-și privi sufletul față în față. Zile întregi s-a zbuciumat până a izbutit să lapede trecutul și să înțeleagă aievea prezentul. Așa a ajuns să-i fie rușine de timpul când toată grija i se concentra numai asupra sa însuși, când nu s-a gândit și s-a frământat decât cum să scape el din strânsoare, prin înșelăciune, prin protecție, prin orice mijloace, când durerea lui cea mai mare era în fond regretul de-a trebui să renunțe vremelnic la plăcerile vieții de până atunci. Pe-atunci de Madeleine, căreia el îi curmase zilele și care zăcea încă pe catafalc, de-abia își aducea aminte, ba chiar încerca să-i înăbușe amintirea. Nici remușcări sincere și profunde n-a avut, căci toată preocuparea lui a fost el și numai el.

*

Tocmai în ziua înmormântării a început să se dezmeticească puțin. Atunci, lângă fereastră, în genunchii în frântura de rugăciune și-a găsit sufletul întâia oară. De-atunci, amintirea ei nu-l mai spăimânta, ci îi înfrumuseța singurătatea. Îndată ce închidea ochii, o vedea pe Madeleine, și ziua și noaptea. Ea sosea, se așeza lângă el, îl contempla blând cu privirea ei voalată, melancolică, și privirea aceasta îi picura în suflet un balsam mai binefăcător. Era tăcută cum fusese și în viață; nu-i vorbea niciodată. Numai el o asalta cu întrebări, o descosea și mai ales o ruga cu lacrimi fierbinți să-l ierte. Ea îi zâmbea trist și, drept răspuns, îl săruta pe frunte cu buze reci. Cu sărutarea aceasta și ochii umezi se deștepta totdeauna. Astfel amintirea Madeleinei îi devenise singura alinare.

* Extras din cartea Ciuleandra scrisă / gândită de Liviu Rebreanu

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!

* Un discurs atât de elegant, atât de diferit!

„[…] the full speech delivered by International Olympic Committee (IOC) President Kirsty Coventry during the Opening Ceremony of the Milano Cortina 2026 Olympic Winter Games today, 6 February 2026.”

Dear President of the Italian Republic, Your Excellency, Sergio Mattarella,

Good evening, Italy!

Dear President of the Milano Cortina 2026 Organising Committee, my dear colleague and friend, Giovanni Malagò,

Your Excellencies and distinguished guests,

Dear athletes,

To all of you and everyone who is watching: welcome to Milano Cortina 2026 Olympic Winter Games!

My fellow Olympians,

Whether you are here in Milano, in Cortina, Predazzo or Livigno: welcome to your Games.

This is your moment.

I know what it feels like – that mix of excitement and nerves. Your whole life of hard work, of early mornings, long days, sacrifices, setbacks – it all comes down to this. I know that feeling, when you realise – this is it. You’ve made it.

So first, be proud. Be proud of how far you’ve come. And now, take it all in. Enjoy it. Enjoy every second.

Over the next two weeks, you’re going to give us something truly special.

You’ll show us what it means to be human. To dream. To overcome. To respect one another. To care for each other.

You’ll show us that strength isn’t just about winning – it’s about courage, empathy and heart.

You will not only make incredible memories. You will reach your Olympic dreams – and you will show the world how to live.

This is why we all love the Olympic Games. Because through you, we see the very best of ourselves. You remind us that we can be brave. That we can be kind. And that we can get back up, no matter how hard we fall.

And to everyone watching, here in Italy and around the world – thank you for joining this moment. Thank you for believing in the magic of the Olympic Games.

When we see an athlete stumble and find the strength to rise, we are reminded that we can do the same.

When we see rivals embrace at the end of a finish line, we are reminded that we can choose respect.

When we see grace, courage and friendship – we remember the kind of people we all want to be.

The spirit of the Olympic Games is about so much more than sport. It is about us – and what makes us human.

In Africa, where I’m from, we have a word: ubuntu. It means: I am because we are. That we can only rise by lifting others. That our strength comes from caring for each other.

No matter where you come from, we all know this spirit – it lives and breathes in every community.

I see this spirit most clearly at the Olympic Games. Here, athletes from every corner of our world compete fiercely – but also respect, support and inspire one another. They remind us that we are all connected, that our strength comes from how we treat each other, and that the best of humanity is found in courage, compassion and kindness.

So let these Games be a celebration of what unites us – of everything that makes us human.

This is the magic of the Olympic Games: inspiring us all to be the best that we can be – together.

Tonight, we are grateful to our gracious hosts, the Italian people, who set this spectacular Olympic stage with such passion and care.

To all the public authorities – and especially to the Italian government and its President – to the Organising Committee, and our Italian partners: your dedication, creativity and teamwork have brought us to the start line. And now together with our TOP Partners and Media Rights-Holders, we will spread the Olympic spirit around the world.

A very special shout-out to the wonderful volunteers! From the moment we arrived, you have made everyone feel so welcome. In the days ahead, your smiles and your energy will bring everything together – and bring the magic of the Games to life.

Thanks a million!

Since the Olympic flame was first lit, it has travelled across Italy – carried by thousands, celebrated by millions. Thank you to every torchbearer, and everyone who came out to cheer them on.

From north to south, east to west, the flame shines as a beacon of hope for all. Tonight, that flame will ignite the cauldron. Its light will shine for you, the athletes – and from you, it will spark inspiration across the world.

When I was an athlete, this was always my most favourite moment. Watching that flame light up in the night – that’s when I knew the Games were real. Now it’s your turn, my fellow Olympians. Now it’s your moment. It’s your Games.

We cannot wait to watch you, to cheer for you, to be inspired by you. To see your courage. Your strength. To see the best of humanity shine before the world.

Let your flame spark hope, let it ignite joy and light the way for all of us.

Grazie mille. Thank you.

And now, it is my great honour to hand over to the President of the Italian Republic, His Excellency Sergio Mattarella.

* De citit, de urmărit, chiar și de gândit. Un mic exercițiu de înțelepciune. Să ne fie de folos. 🙂

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!