Activități recreative

5 feb.

De exemplu, amintește-ți ce s-a întâmplat când ai învățat să mergi pe bicicletă. Activitatea nu îți era familiară și probabil că, la început, ți s-a părut a fi ceva dificil. Însă cu fiecare încercare, lucrurile au devenit mai simple. Ulterior, de fiecare dată când te-ai suit în șa, ai apucat ghidonul și ai început să pedalezi, ți-a fost din ce mai ușor. Într-un final, ai reușit să faci toate astea fără probleme.

Astăzi, mergi pe bicicletă ca și cum ai fi pe pilot automat. Abia dacă trebuie să te gândești cum să procedezi. Așa funcționează memoria musculară.

Căile neuronale create în timpul învățării unei activități facilitează atingerea stării de flux, odată ce te pricepi la activitatea respectivă. Din acel moment, nu mai e nevoie să te gândești care sunt pașii de urmat. Te poți bizui pe memoria musculară. Ea te eliberează, permițându-ți să intri în starea de flux și să te cufunzi în ceea ce întreprinzi.

Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să desfășori activitatea în mod corect. Dacă faci încontinuu ceva în mod greșit, este posibil să generezi căi neuronale care să îți consolideze acel comportament greșit. În acest caz, memoria musculară îți va reduce capacitatea de a atinge fluxul și îți va afecta performanța.

LA TREABĂ!

Această activitate este similară cu exercițiul de mindfulness Cinci simțuri pe care l-am descris în secțiunea anterioară. Dar în loc să ne concentrăm pe văz, simț tactil, auz, miros și gust, acum ne vom îndrepta toată atenția asupra acțiunilor proprii din cursul unei activități.

Mai întâi, alege o activitate fizică pe care vrei să o desfășori într-o stare de flux. Poate fi un anumit sport, un hobby sau ceva legat de job.

Apoi, începe activitatea cu pricina concentrându-te, pe rând, asupra tuturor acțiunilor pe care le implică. Observă dacă ai tendința să le faci pe pilot automat. Ți-ai dezvoltat suficient memoria musculară?

La fiecare pas, întreabă-te dacă acționezi corect. Dacă nu, oprește-te. Va trebui să ajustezi respectiva acțiune, astfel încât să se formeze căile neuronale potrivite și să îți construiești o memorie musculară care favorizează fluxul.

De exemplu, să presupunem că vrei să joci baschet într-o stare de flux. Va trebui să fii extrem de atent la felul cum manevrezi mingea, cum o pasezi coechipierilor și cum o arunci la coș. De asemenea, va trebui să observi modul în care te poziționezi față de membrii echipei și față de adversari.

În formarea unui jucător de baschet performant sunt implicate o mulțime de părți în mișcare. Dacă nu o execuți corespunzător pe oricare dintre ele, încrederea ți se va diminua, nivelul de stres îți va crește, iar atingerea fluxului va deveni imposibilă pentru tine. Obiceiurile proaste trebuie corectate.

În exercițiul de mai sus, scopul nostru este să identificăm greșelile, oricât de mici ar fi, care afectează felul în care ne desfășurăm activitatea preferată. Odată ce le-am depistat, putem face ajustări pentru a ne îmbunătăți capacitatea de a declanșa și de a menține fluxul pe parcursul acelei activități.

Când ne izbim de probleme nemaiîntâlnite, facem același lucru, cel puțin în primă instanță. Luăm în considerare tactici la care am apelat în trecut. Se aplică vreuna și la situația actuală? Dacă da, o încercăm îndată. În caz contrar, ne gândim la o soluție folosindu-se creativitatea, experiența, intuiția și orice detalii pe care le știm sau le putem afla.

Creativitatea joacă un rol esențial în experiența de flux. Cele două au o relație simbiotică. Csikszentmihalyi descrie fluxul ca fiind senzația că ai ieșit din rutina de zi cu zi și ai pătruns într-o altă realitate. Cu siguranță, suntem mai creativi când ne aflăm în această stare.

Pe de altă parte, cercetările arată că gândirea creativă poate ajuta la declanșarea fluxului. Noi, oamenii, suntem foarte pricepuți să recunoaștem tipare în viața cotidiană și avem tendința să funcționăm pe pilot automat în baza lor. Dar atunci când generăm idei noi și le aplicăm peste aceste tipare, deschidem drumul către flux. Concentrarea noastră devine mai intensă. Nivelul nostru de implicare crește. Inhibițiile și conștiința de sine se retrag în fundal. Când se întâmplă așa, suntem propulsați în starea de flux.

Ținând cont de acest lucru, ar trebui să ne antrenăm mușchii creativității. Iată mai jos un exercițiu rapid și distractiv care ne va ajuta să facem asta.

LA TREABĂ!

Acest exercițiu are doi pași. Mai întâi, gândește-te la o problemă curentă de-a ta. Dacă nu ai nicio problemă acum (norocosule!), amintește-ți una din trecutul apropiat. Poate fi mare sau mică, importantă sau banală.

Apoi, încearcă să enumeri toate soluțiile posibile pentru acea problemă. Nu te cenzura. Notează orice îți trece prin minte, indiferent cât de trăsnit sau de nepractic ar fi.  Nimeni nu îți va vedea lista de soluții, iar după ce termini, n-ai decât să o arunci la gunoi.

De exemplu, să presupunem că problema pe care ai identificat-o implică o colegă vorbăreață care te vizitează des la job și îți spulberă concentrarea. Iată câteva idei pentru lista ta de soluții:

  • Pune la vedere pe birou un cartonaș pe care scrie Nu deranjați.
  • Spune-i lui Beth (colega vorbăreață) că ești în stare de flux și că e musai să te concentrezi.
  • Spune-i șefului că Beth nu prea are treabă de făcut.
  • Roagă-l pe alt coleg să o oprească din drum pe Beth ori de câte ori se apropie de biroul tău.
  • De fiecare dată când Beth vine să stați la taclale, dă-i o sarcină de rezolvat.
  • Prefă-te că ești într-o videoconferință.
  • Când Beth vrea să zică ceva, vorbește peste ea. (S-ar putea ca experiența conversației cu tine să i se pară atât de neplăcută, încât să nu mai vină niciodată.)
  • Comportă-te invers decât s-ar cuveni. Dacă Beth se plânge de ceva, arată-te vesel; dacă e bucuroasă, arată-te pesimist și cinic.
  • Spune-i lui Beth glume din genul celor  despre care știi că o deranjează.
  • Spune încontinuu: Nu înțeleg, Beth.

Unele dintre aceste soluții nu sunt practice și ar putea duce la probleme și mai mari. Dar scopul exercițiului nu este să rezolvi problema, ci să îți dezvolți gândirea creativă.

* Câteva idei de activități recreative

* Completează fraza: Nu trebuie să-ți construiești fericirea pe nefericirea altuia pentru că…

* Dialog

* Natură și un pic de aventură



Arta mâzgâliturilor

3 feb.

Acesta este un instrument de terapie prin artă care poate fi întrebuințat în moduri diverse. L-am folosit pentru prima oară într-un grup de consiliere școlară format din aproximativ opt băieți, cu vârstele cuprinse între 7 și 11 ani. Ca exercițiu de încălzire a grupului, concentrarea pe imaginația creativă și pe munca în echipă plină de respect au reprezentat o modalitate rapidă de a-i face pe copii să se distreze și să învețe să lucreze împreună într-un nou context, mai degrabă decât să le fie jenă în legătură cu abilitățile lor artistice sau sociale.

Tehnica a fost folosită însă și într-o manieră diagnostică și terapeutică în mai multe contexte, de la spitale la practică privată, atât cu indivizi, cât și cu familii.

Arta mâzgâliturilor a fost întotdeauna un proces util în context terapeutic. Uneori imaginea produsă reprezintă doar o experiență amuzantă pentru toată lumea. În unele ocazii poate fi instrument de învățare a abilităților sociale, a răbdării, stimei de sine ș.a.m.d. Alteori procesarea experienței reprezintă o oportunitate de învățare pentru client și / sau familie, unii despre ceilalți, ceea ce duce la creștere în interiorul fiecărui individ. Pentru un terapeut de familie, ajutarea familiilor să găsească ocazii distractive, pline de respect și creativitate prin care să fie împreună într-o manieră suportivă, reprezintă un obiectiv major. Activitatea de față atinge acest obiectiv.

Grupa de vârstă adecvată: de la 4 ani în sus; jocul poate fi jucat doar cu terapeutul și clientul sau cu întreaga familie.

Timp: 15-30 de minute, în funcție de timpul de procesare.

Materiale: creioane cerate, creioane colorate, carioci și altele asemenea, hârtie și o suprafață dură pe care se poate desena și în jurul căreia se pot așeza toți jucătorii (eu folosesc o planșetă așezată pe podea).

*

Folosesc această activitate după ce am dezvoltat o relație destul de bună cu clientul și familia sa. Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai rapid implic și familia în terapia prin joc cu clientul, dacă nu i-am implicat, de fapt, încă de la început. Totuși, în unele ocazii, am folosit această tehnică drept instrument de construire a relației cu clienții aflați în etapa de latență:

*

Pasul 1: încep prin a-l întreba pe client dacă își dorește să joace un joc de-a desenatul. Îi explic că ne vom ajuta unul pe celălalt în crearea unui tablou din mâzgâlituri. Din moment ce aproape toți se simt confortabil cu mâzgâliturile, chiar și un copil foarte mic poate vedea o modalitate de a se integra comod în această activitate. Nu este vorba despre talent sau despre competență în mânuirea materialelor de desenat.

Pasul 2: pun o foaie de hârtie pe o suprafață dură și îi invit pe toți pe podea. E ceva ce ne plasează pe toți pe picior de egalitate. Îi cer fiecărei persoane să aleagă o singură culoare, fără ca aceasta să se mai regăsească la vreun participant.

Pasul 3: îi cer clientului sau unui membru al familiei să mâzgâlească ceva rapid pe hârtie. Dacă par a fi ezitanți, voi face eu mâzgâlitura. Observație: prin toate mâzgâliturile și adăugirile mele, încerc să trec pe planul doi comparativ cu ce are clientul în minte sau unul dintre membrii familiei. Voi modela procesul numai după ce am făcut acest lucru de nenumărate ori și am un obiectiv specific în minte pentru rezultatul desenului.

Pasul 4: următoarea persoană la rând privește mâzgâlitura și îi adaugă ceva, pe baza a ceea ce crede că poate deveni. Persoana are dreptul să întoarcă hârtia în orice direcție dorește și să transforme mâzgâlitura în orice vrea. Asigurați-vă că fiecare persoană adaugă numai un lucru mărunt, deoarece ideea proiectului este ca fiecăruia să îi vină rândul de mai multe ori înainte ca desenul să fie terminat.

Pasul 5: fiecare participant continuă să își aștepte rândul în această manieră, până ce fiecare decide că nu mai are nimic de adăugat desenului. Pe măsură ce desenul începe să prindă viață, oamenii pot începe să-și aprecieze contribuțiile, adesea pe un ton de glumă. Uneori imaginea va fi violentă sau macabră. Este important să respectăm contribuția fiecărei persoane, fără comentarii negative. De asemenea este important ca nimeni să nu șteargă contribuția altcuiva. Totuși, este OK să o schimbe în altceva, adăugând elemente.

Pasul 6: atunci când desenul este finalizat, terapeutul are de ales dacă doar apreciază și întărește aspectele pozitive ale procesului desfășurat până acum sau dacă duce lucrurile un pic mai departe. Următorul pas este să le cerem oamenilor să împărtășească ce le trece prin minte pe măsură ce este creată imaginea. Această discuție de procesare poate dezvălui multe despre modul în care gândesc și interacționează oamenii. Terapeutul poate modela acceptarea și împărtășirea de opinii într-o manieră plină de respect. Unele dintre lucruri care trebuie observate și discutate sunt:

a) dacă vreo culoare anume domină imaginea, indicând astfel o posibilă dominanță în rolul familial, ce poate fi modificată;

b) dacă reiese o anumită temă în imagine care să fie analogă a evenimentelor sau emoțiilor din viețile membrilor familiei;

c) contribuțiile specifice ale membrilor familiei mai mici ca vârstă care au influențat direcția desenului, subliniind contribuția pozitivă și încurajând familia să caute alte oportunități prin care să permită astfel de contribuții.

Pasul 7: (folosiți-l ca alternativă pentru Pasul 6 sau ca suplimentare a acestuia). Cereți-i unui membru al familiei să se gândească ce ar putea să se întâmple în continuare în această imagine și începeți o poveste care circulă în cerc pe la toți jucătorii, până ce fiecare este de acord că povestea s-a încheiat. Întrebați care ar putea fi morala poveștii. Întrebați ce s-a întâmplat exact înaintea imaginii și permiteți ca povestea să înceapă din acel punct. Cereți-i cuiva să înceapă o poveste pe baza acestei imagini.

Dacă oamenii sunt blocați sau ezitanți, voi începe eu povestea și o voi transmite următoarei persoane, atunci când consider că acea persoană o poate continua. Sugestie: uneori păstrez eu Arta mâzgâliturilor pentru client / familie pentru a vedea dacă se dezvoltă și se modifică anumite tipare. Uneori fac pur și simplu o copie și îi dau originalul clientului sau familiei, dacă aceștia și-l doresc. Temele care derivă din acest format au fost la fel de bogate în informații și utile precum terapia jocului cu nisip.

Tulburări: tulburarea de deficit de atenție / hiperactivitate – ADHD; disfuncții familiale care dezvăluie lipsa de respect reciproc și dificultatea de a colabora respectuos; tulburare de stres posttraumatic sau alte tulburări legate de traumă.

Obiectivele tratamentului:

  1. creșterea stimei de sine;
  2. creșterea capacității de concentrare a atenției;
  3. creșterea frecvenței comportamentale pline de respect și apreciere față de ceilalți;
  4. creșterea capacității de a-și respecta fiecare rândul și de a fi răbdător atunci când nu e rândul clientului;
  5. creșterea capacității de a se bucura de activități liniștite;
  6. oferirea unei oportunități pentru familie de a face împreună o activitate plăcută și creativă.
culoare


Miley Cyrus – Secrets 

2 feb.



Legături către cunoaștere [34]

30 ian.

Zis și făcut…(Poți citi și lista anterioară)

hey


Metoda CER

29 ian.