Vă invit să citiţi o altă poveste frumoasă scrisă de Eduard POPOVICI. Este despre sfere… sau, poate, … despre viaţă…
Partea I
Într-o zi, am întrebat-o:
– Cum arătam când m-am născut, mamă?
– Erai ca un glob de cleştar. Dar de ce mă întrebi?
…
“De ce oare tocmai glob de cleştar?” Şi am adormit.
… … …
Privind în josul văii, parcă aş fi încercat să citesc cuiva în palmă.
“Tocmai de acolo venim noi?”. Părea momentul potrivit pentru a deschide discuţia.
– Ştiţi, m-am gândit mult timp la asta, noi oamenii cred că suntem nişte sfere.
– Prietena mea, când îmi vorbea de aură, chiar îmi spunea că e aproape sferică. Ştii, ea spunea că sferele astea se întrepătrund.
– Mda, interesant.
…
– Eu mă gândeam un pic la altceva.
– Aaa, te uiţi la valea asta şi parcă te vezi rostogolindu-te, nu-i aşa? Ha, ha, ha…
– Nu, sigur nu e asta. E ceva mai filozofic. Poate nu e momentul …
– Hai, măi! Glumeam şi eu. Hai spune, spune tot!
…
– Uite, tu spuneai că omul este suma experienţelor lui, nu?
– Da, am spus asta.
– De fapt, experienţele unei persoane sunt interacţiunile lui cu lumea. Sunt reflectări ca în oglindă ale experienţelor lumii cu acea persoană.
– Probabil.
– Atunci omul ar putea fi ca o oglindă care reflectă lumea.
– Mda.
– Dar o persoană nu poate reflecta toată lumea. E ca şi cum ar reflecta-o pe toată, dar deformat. Omul e ca o oglindă sferică.
– Ahaa, aici voiai să mă aduci. Ha, ha …
…
– Nu, ăsta e doar un popas. Omul care reflectă lumea e ca o oglindă sferică. Însă când vine în lume, e ca un glob de cleştar.
– Şi ce îi poate transforma cleştarul în oglindă?
– Experienţele sale?
…
– Şi nu îi vezi pe oameni decât ca pe oglinzi? Adică, nu sunt căi prin care îţi poţi recăpăta aspectul de cleştar?
– Ba sunt. Sfera poate redeveni de cleştar.
– Şi cum ştii când ţi se întâmplă asta?
– Dar nu ţi-e clar? Atunci când redevii cleştar lumina îţi pătrunde în toată fiinţa …
Continuarea
…
“Din nou a meritat efortul … putem iar admira Valea Cerbului.”
– Ce facem? Coborâm? Ne prinde seara!
– Nuuu! Adică eu nu plec acum. Mai bine tragem o fugă, la întoarcere.
– Bine, rămân şi eu.
– Şi noi.
…
– Cred că nu ai răspuns la întrebare, mai devreme. Cum faci să transformi oglinda în cristal?
– Ca să înţelegi, închipuie-ţi o cutie şi un geam transparent pus în dreptul deschiderii. Daca te uiţi la geam, el te reflectă. Cu cât e mai puţină lumină în spatele geamului, cu atât reflectă mai bine. Cu atât mai mare îţi dă iluzia oglinzii.
– Adică sugerezi că, deşi e doar un geam transparent, el pare o oglindă?
– Iar dacă faci lumină în spatele lui, iluzia oglinzii dispare.
– Atunci nu suntem oglinzi sferice? E o iluzie doar?
– Exact. Lipsa luminii produce iluzia.
– Lumina care, atunci când venim în lume, există de fapt în noi?
– Fireşte, venim în lume globuri de cleştar.
– Şi ce ne schimbă? Din ce vine iluzia oglinzii?
– Chiar tu ai spus că suntem suma experienţelor noastre. Experienţele noastre produc iluzia.
– Şi cum putem redeveni cleştar?
– Îndepărtând iluzia.
– Ei, dar nu ne putem îndepărta experienţele!
– Nimeni nu îşi poate îndepărta propriile experienţe!
– Nu, nu îndepărtându-le pe ele. Îndepărtând ideea că sunt ale noastre.
– Aha!
– Iar ceea ce obţinem e lipsa experienţelor noastre. Locul lăsat de ele e luat de lumină.
– Ha, ha! Iluminare care va’ să zică!
…
– Şi ce se întâmplă atunci cu cei ce nu apucă să redevină cleştar cât timp trăiesc?
– Răspunsul poate fi simplu, doar toţi venim şi plecăm ca sfere de cleştar. Când pleacă, cei ce pleacă, rămân fără experienţele lor. Şi astfel, văd lumina …
…
– Capătă sens povestea! Şi totuşi, care e rostul nostru, ca sfere de cleştar? De ce jucăm pe rând jocul iluziei?
– Aici e cea mai mare dintre iluzii. Când vezi lumina realizezi asta. Atunci ştii că nu există oglinzile. Că doar ideea că posezi ceva provoacă iluzia. Dar dacă nu posezi nimic, cum să îţi pui problema dacă ai un rost?
(Ianuarie 2005)
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Zâmbetul Soarelui 
Adevarata Povestioara ! Felicitari
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E deosebită 🙂
ApreciazăApreciază