Poemul acesta îl scriu într-o noapte,
Puțin după ziua de treizeci de ani
E-un scrânșet, un plânset, un geamăt de șoapte,
Căci e pentru voi, fiii curați de țărani!
***
Când țara îndreaptă și legi și-a sa cale,
Când susîn idee nu-i loc de abuz
Mai sunt de-mplinit și la capăt de dus,
Dorinți izvorând din nevoi sociale.
***
Și una e-aceea că încă la țară,
Nu-i școală făcută cum e la oraș
Ca fiul țăranului, totuși nu poate,
Întra-n facultăți cu același curaj.
***
Eu știu câte lucruri în țară sunt gata,
Și câte vor fi, dacă suntem cuminți
Dar una e dacă director e tata,
Și alta e, dacă-i țăran de la Vânt…
***
Eu iată, priviți, sunt un fel de director,
N-aveți nicio grijă că vă voi mint
Am și eu copii ce pot fi de bani gata,
Cu toate-i îndop, pentru că-mi sunt copii.
***
Dar țara stă-n alții întâi, și pe urmă,
În fiii aceștia de directorași
Nu, satele noastre nu sunt tristă turmă,
Ce lâna și brânză trimite-n oraș!
***
Producția lor cea mai sfântă sunt fiii!
Lor li se cuvine răsplata de preț
Țăranii dau aur, când dau României,
Curații lor fii, rod al unicei vieți!
***
Adrian PĂUNESCU
Sursa: 1
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un comentariu