Bună,
Am să fur puțin din startul toamnei și am să adaug aici, câteva idei inedite care merită savurate în liniștea acestui anotimp. Propun, așadar, următoarele selecții:
- Un loc de joacă pentru copii este amenajat fără să se țină cont de bariere de sănătate, fără discriminare. În special, face referire la vocabularul celor ce nu aud, care, astfel integrat, permite o formă de normalitate în activitățile copiilor
- Machiaj cum… necum 🙂
- Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită în fiecare an la 26 Septembrie, face să fie descoperite cuvinte care nu au echivalent în alte limbi. Iată, ce frumos…
- Un subiect universal, și mult discutat în ultima vreme, din cauza amplorii luate, este cel al violenței (de orice fel), ca măsură aplicată femeilor. Dacă la 19 Octombrie, se organizează un marș pentru conștientizarea acestui fenomen, nu înseamnă că alte inițiative nu sunt în desfășurare. Astfel, amintesc de Voci Netăcute/Unsilenced Voices (un documentar despre 7 victime ale violenței domestice, care rup tăcerea, dând glas personajelor din filmele mute), dar și de proiectul celor de la PROTV, Femeia ca o pradă
- Halloween bate la ușă, iar nevoia de imaginație pentru a realiza costume și decorațiuni specifice este destul de mare. Celebrul dovleac poate fi decupat în stilul Mario & Luigi…
- A List Magazine, are un proiect tare simpatic. Artiștii sunt rugați să reacționeze la diverse cover-uri realizate de fani… să-i vedem
- Dacă îți dorești să vezi România cu alți ochi, atunci neapărat un click la drumliber.ro, nu ar cam trebui să lipsească.
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !








Lasă un comentariu