Duminica la un Atelier de creație. Asta este propunerea mea: să punem la lucru imaginația.
Tema pe care o aleg astăzi este despre conuri de pin. Este potrivită pentru Crăciun și ajută la a construi un decor/cadou diferit de sărbători.
Pregătiri inițiale
- Adună conuri de pin, suficient cât să ai material de testat și finalizat. (Eu le iau direct de la pinul de acasă)
- Pentru curățare prealabilă, pune o parte oțet și trei părți apă într-un vas. În această cantitate de lichid scufundă conurile, poți da ușor cu o perie pe ele. Lasă-le câteva ore, iar mai apoi pune-le într-o tavă cu hârtie de copt, pe care o dai pentru câteva minute la cuptor (de bucătărie), până se deschid conurile,
- În plus, mai ai nevoie de: pensoane, vopsea pe bază de ulei (am folosit pachet de 12 tuburi de la JYSK), lac pentru lemn Kober Yacht Plus incolor, hârtie abrazivă (șmirghel), bețe din bambus (în general se folosesc la frigărui), foarfec, lipici, coli de hârtie A4, scorțișoară, uleiuri esențiale.
Să explicăm primele elemente handmade realizate de mine:
- În stânga: con și ghindă date cu lac,
- În centru: un con decorat pe margini cu vopsea albă. Pentru a reuși acest aspect, am luat efectiv o coală de hârtie A4, am întins un strat de vopsea albă și, ulterior, am rostogolit conul. Am completat cu pensonul, unde lipsea sau nu era omogenă vopseaua,
- În dreapta: o floare creată cu ajutorul unui băț de bambus, în vârful căruia am lipit un con, lăcuit și perforat la bază.
Cel de-al doilea set cuprinde:
- În stânga: conuri cu scorțișoară și uleiuri esențiale. Am spălat conurile după metoda prezentată, iar înainte de a le da la cuptor, le-am presărat cu praf de scorțișoară. Le-am lăsat 20 de minute și, când au fost scoase, le-am pus câteva picături de uleiuri esențiale. Ca piesă de decor, le țin într-un coș împletit, alături de un buchet (legat cu ață) de cimbru uscat,
- În centru: o altă floare de con care este utilizată pentru a răspândi parfumul de cameră,
- În dreapta: o buturugă pe care am lipit flori din con, vopsite multicolor. Pe scurt, am dat cu șmirghel buturuga, am lăcuit-o. Următoarea operațiune a fost tăierea cu foarfecul, așa încât conurile să arate ca flori. Le-am vopsit și le-am atașat lemnului. Poate constitui o piesă de decor frumoasă, pe care se poate pune, de exemplu, o vază, sau se poate construi un cuier (din creangă de copac) în continuarea pe această bază.
Recomandarea de creație pentru episodul 2 al Atelierului este forma din/cu hârtie…
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !




Lasă un comentariu