Pentru că 1 Iunie 2024 se apropie cu pași repezi și pentru că spiritul copilăriei se aude cât mai pronunțat, ce-ar fi să alegem o provocare inedită… Să fim copii pentru încă o zi, cu gândul, cu fapta, cu sufletul.
Îmi place să cred că inocența din ochii gingași ai un copil nu va părăsi nicicând maturul. Acel adult care, printre multele greutăți și bucurii, își găsește, cu usurință, motivație, dacă-i dai răgaz o clipă… petrecută cu imaginea colorată și plină de iubire a copilăriei – o fotografie de familie, e destul să o privești și parcă valul de amintiri inundă corpul cu trăiri, care mai de care mai intense. Emoții pe care le integrezi, fără dificultate, în sursa ta de bun și bine. Cum a fost prima dată când: ai mâncat o înghețată, când ai avut primul tău telefon mobil, ai primit cadoul inedit din partea bunicilor, ai testat limitele și părinții, parcă-i vezi, câte fire deschise le-ai aranjat în podoaba capilară… Și povestea continuă…
Dacă ar fi să pun în dezbatere, ce este un părinte bun? Cum anume ar trebuie să fie, ca să aibă liniștea frumosului în familie, alături de copii? Nu știu sau poate știu? Voi afla poate cândva, și am niște repere. Cert este că totul începe când scâncetul îndrăzneț al bebelușului este întâmpinat cu mare dragoste de cei doi părinți. Urmează o îndelungă relație, ce nu se termină niciodată, în care creșterea este cuvântul definitoriu.
Cred că nu este ceva mai îmbucurător pentru un părinte decât să-ți vezi copilul că ajunge un adult, cu adevărat, recunoscător pentru că are o viață clădită cu sens, pe toate palierele. La baza tututor stă educația (informală și formală) care prinde rădăcini în direcția în care este hrănită pentru copilul de mâine. De exemplu, are studii, are carieră, are o familie, oferă înapoi societății prin ceea ce este. Respectul, iubirea, credința…
Mi-a plăcut o vorbă auzită la un psihoterapeut, ce este specializat și în lucrul cu adolescenții. Spunea ceva similar cu: Dacă ai nevoie de o cheie – să îți dai seama dacă ai fost și ești tată, mamă, părinte drag – răspunde-ți la o simplă, simplă întrebare: Dacă ar fi să stau la masă cu adolescentul meu, mi-ar face, oare, plăcere?
După atât de multă teorie, parcă merge și ceva dulce. Unde ai mai văzut copilărie fără o bombonică, o cărticică și un joc de-a v-ați ascunselea? 🙂 Măcar să fim copii. Până la capăt (și retur).
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un comentariu