Să planificăm o incursiune în România Sălbatică.
Aflăm mai multe despre:
Bujorul românesc
(denumire științifică: Paeonia peregrina Mill. var. romanica, denumire în engleză: Peony) este o specie de bujor perenă, spontană, prezentă în pădurile de câmpie sau la marginea acestora, cu deosebire în sud-estul țării (Măcin și Babadag-Tulcea, Troianul-Teleorman, Comana-Giurgiu, Zău de Câmpie-Mureș, Plenița-Dolj, Stoicănești-Olt). Deși o floare sălbatică, este considerată element de identitate națională și a fost declarat prin lege floarea națională a României începând cu 26 Octombrie 2022. El înflorește o dată pe an, timp de 10 zile, în luna mai. Floarea sa roșie are petale mai puține decât bujorul de grădină, de un roșu -sângeriu și cu un miez galben aprins, iar frunzele au formă de lance. Parfumul său amintește de trandafirul suflat de vânt și rumenit de soare. Bujorul românesc este astăzi o specie aflată pe cale de dispariție, fiind o plantă ocrotită de lege, nu trebuie culeasă, distrusă sau colecționată. Cu cele 5 specii spontane, 3 specii cultivate și peste 100 de varietăți și soiuri, florile de bujor sunt foarte îndrăgite, fiind extrem de des cultivate în parcurile, grădinile și curțile românilor. Bujorul este des întâlnit în tradițiile poporului român, mai ales în folclor, dar și în istorie, muzică, poezie, literatură, pictură, arte decorative, iar în cinstea lui se organizează anual, în mai multe zone ale țării, festivaluri și sărbători populare.
Floarea de colț
sau Floarea Reginei (denumire științifică: Leontopodium alpinum Cass., denumire în engleză: Edelweiss) este o specie de plantă erbacee, perenă, ce crește în zonele alpine, pe pajiștele de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. În România, este cea mai rară plantă perenă din întreaga floră montană ce crește în zonele stâncoase greu accesibile din Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii și ocrotită prin lege. Deci este important să nu îi culegem florile și nici să nu încurajăm comerțul cu astfel de flori. Fiind adaptată climatului alpin, floarea de colț nu va rezista transplantării în ghiveci sau în curte. Mai nou, la unele florării se găsesc și plante special adaptate cultivării lor în grădinile noastre, dar nu sunt aceleași cu cele culese de pe munți. Dacă în România planta ajunge doar la înălțimea de 20-30 cm, ea poate crește în alte țări până la 50-80 cm. Tulpina neramificată și fragilă are dispuse în vârf mici inflorescențe rotunde, galbene, înconjurate de frunze albe cu aspect lânos, păros, ce iau forma unei steluțe. Frunzele sunt puține la număr și au formă alungită. Întreaga plantă este acoperită de perișori fini, catifelați, de culoare verde-argintiu, care au rol de protecție și care îi conferă un aspect de o frumusețe aparte, de o eleganță și sensibilitate deosebită. Perioada ei de înflorire în mediul nativ este iulie-august.
Lostrița
sau Somonul Dunărean (denumire științifică: Hucho hucho, denumire în engleză: Huchen or Danube Salmon) este un pește răpitor de apă dulce, din familia somonului, ce trăiește în apele curgătoare, de munte, cu fund pietros, din bazinul hidrografic al Dunării. Este o specie endemică în bazinul dunărean. În România este pe cale de dispariție, din cauza pescuitului abuziv și a poluării, motiv pentru care este pusă sub protecția legii și se pescuiește numai cu autorizație specială. Odinioară, trăia în majoritatea râurilor noastre, dar acum numai în unele dintre râurile de munte: Tisa, Vișeu, Bistrița, Dorna, Suceava. Este cel mai mare salmonid din apele României, ajungând la 1-2 m lungime și 10-25 kg greutate (greutatea maximă înregistrată 52 kg). Totuși, exemplarele cele mai des întâlnite n-au decât 50-70 cm lungime și 2-3 kg greutate. Lostrița este un pește răpitor și lacom, ce face mare pagubă printre ceilalți pești. Are un corp alungit, cilindric și acoperiți cu solzi relativ mari. Capul este mare, cu bot conic, gură largă cu dinți puternici și numeroși pentru a prinde prada. Coloritul corpului este cenușiu brun-roșcat pe spate, iar pe laturi și abdomen argintiu, iar capul are reflexii metalice. Pe cap și pe flancurile laterale are mici pete negre, rotunjite sau ovale, relativ distanțate. Lostrița depune icrele pe funduri pietroase, în martie aprilie.
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un comentariu