Un ultim semnal de trezire

Încă de la primele pagini ale acestei cărți, m-am întrebat, cu furie aproape, de ce nu este impusă ea tuturor părinților și educatorilor din lume, așa, printr-un act nedemocratic de forțare a lecturii la nivel internațional.

Dacă pentru o decadă sau două am stat cu totul în întuneric în legătură cu impactul rețelelor sociale în viața copiilor noștri, acum avem o mulțime de studii care ne alertează coerent și vehement pe tema acestei uriașe toxicități, cu dovezi de nezdruncinat. Și avem, desigur, această carte, care demonstrează, fără drept de apel în câte moduri le furăm copiilor etape absolut necesare în dezvoltarea rezilienței lor emoționale și sociale, înlocuindu-le cu timpul comod la ecrane.

Vorbind deunăzi cu mama unei fetițe de 12 ani, a cărei atenție a suferit fragmentări vizibile și a cărei imagine de sine este, de ceva vreme, pradă multor neliniști și compulsii de a cere validare permanentă în jur, am simțit, de partea cealaltă a telefonului, un adult șovăitor și nesigur, la rândul său. Teama că retragerea telefonului ar aduce copilului o oarecare suferință de moment sau ar crea proteste incomode în casă părea mai greu de acceptat decât consecințele orelor petrecute de copil în fața ecranului.

Efectul aparent calmant al telefonului asupra copiilor, mai ales la ceas de seară, atunci când ne întoarcem obosiți de la serviciu, este o promisiune atât de atrăgătoare, că mai degrabă am închide ochii și urechile la adevărurile indigeste și la deciziile dificile pe care le avem de luat. Dar este singurul moment de liniște! , Dar plânge că este singurul copil din clasă care nu are mobil! , spun părinții adesea, cu ton rugător, atunci când sunt confruntați cu alegerea de a interzice copilului sub 14 ani accesul la telefoane inteligente.

Ce avem nevoie să știm, pe scurt, atunci când ne este tare greu să luăm nepopulara și curajoasa măsură de a le interzice copiilor până în 14-16 ani accesul la rețelele sociale?

Între anii 2010 și 2015, a avut loc o schimbare profundă în viața tinerilor – o tranziție masivă a vieții lor sociale și de petrecere a timpului liber către smartphone-uri, jocuri video online și rețele sociale. Această perioadă, marcată de ceea ce autorul de față numește Marea remodelare a copilăriei, a coincis cu o creștere fără precedent a problemelor de sănătate mintală în rândul adolescenților.

Creșterea alarmantă a cazurilor de anxietate, depresie și comportamente autodistructive în rândul adolescenților a fost înregistrată mai ales în cazul fetelor, acolo unde validarea socială depinde enorm de aparențe, judecăți, comparații și de manipularea percepțiilor. Mai mult, fiind mai deschise în a-și exprima sentimentele, fetele ajung să se impresioneze reciproc, contaminându-se mimetic cu stări declarate de apatie, nesiguranță de sine sau chiar depresie.

Dezvoltarea copiilor se bazează pe învățarea socială prin conformism și prestigiu. Copiii sunt programați să imite comportamentele pe care le consideră cele mai comune sau cele mai prestigioase. În trecut, acest proces de învățare se desfășura în cadrul comunității locale sau al familiei, unde valorile aveau o utilitate demonstrabilă practic. În era digitală, copiii sunt expuși unui flux nesfârșit de influenceri online, ale căror valori și comportamente sunt adesea superficiale sau nerelevante în realitatea imediată. Copiii ajung să confunde valoarea unui lucru doar cu puterea acestuia de a capta atenția sau de a sta în trend.

Copilăria umană este unică în regnul animal prin durata sa extinsă și prin importanța pe care o are joaca liberă pentru dezvoltarea abilităților sociale, cognitive și fizice. Creierul uman este aproape complet dezvoltat până la vârsta de cinci ani, dar are nevoie de un interval extins pentru a se reconfigura complet și a absorbi lecțiile culturale esențiale. În copilărie, joaca liberă are un rol crucial în dezvoltarea abilităților de rezolvare a conflictelor, negociere, colaborare și empatie. Până la 16 ani, contactul direct cu realitatea – prin joc, explorare, dificultăți practice și socializare directă – face diferența între un tânăr rezilient și unul ce cadă pradă perdelelor de fum din lumea online.

*

Creierul uman funcționează în două moduri de bază: modul descoperire, care se concentrează pe explorarea și experimentarea lumii, și modul defensiv, care se activează în fața amenințărilor și a pericolelor. GenerațiaZ, expusă constant la fluxuri de informații nesfârșite prin intermediul tehnologiei digitale, pare să fie blocată în modul defensiv. În loc să fie deschiși la noi experiențe și la învățare, tinerii sunt într-o stare permanentă de alertă, căutând amenințări și pericole sau conservându-se apatic, așa cum mediul online i-a programat deja să reacționeze.

Acest mod defensiv este accentuat de cultura de safetyism (siguranță extremă) care a început să se manifeste în anii 1980 și 1990, când părinții au devenit din ce în ce mai protectori și temători față de copiii lor. Teama exagerată de pericole imaginare sau minore i-a împiedicat pe copii să se expună riscurilor și să învețe cum să gestioneze dificultățile. Copiii au devenit astfel mai fragili și mai temători ca adulți, incapabili să facă față provocărilor vieții de zi cu zi.

Pe scurt, din nevoia de a crea conținut capabil să deturneze atenția și s-o convertească în câștiguri financiare, cultura mediului online a întrerupt cu totul procesele naturale de maturizare sănătoasă a copiilor, chiar sub ochii noștri – totul bine camuflat în senzația de fascinație și de liniște pe care ecranele o dau în casele noastre.

De aici, o generație fragilă și anxioasă, cu atenție fragmentată și lipsă de reziliență socială și academică.

Pentru că ne este foarte greu să le refuzăm avantaje și gratificări de tot felul, noi, părinții, avem la rândul nostru dificultatea de a face alegeri bazate pe fapte dovedite științific. Într-o lume în care totul s-a relativizat și în care fiecare pare să aibă dreptul de a postula propriul adevăr, pare că avem noi înșine dificultatea de a separa albul de negru. Cu atât mai greu ne este cu cât aceeași cultură a consumismului ne-a vândut deja ideea că a fi părinți buni înseamnă a ne face copiii fericiți.

Fără control parental acasă în relația copilului de 9-16 ani cu rețelele sociale, nu există nicio altă baghetă magică a creșterii sănătoase – nicio școală extraordinară, nici un profesor supertalentat, niciun program ultramodern. Toate dau greș în fața apetitului pentru cultura like, fast, scroll, delete. Noi suntem abia în zorii acestei uriașe realizări. Generațiile acestea de părinți vor avea cumplita revelație, peste încă un deceniu, când copiii lor își vor lua viața în propriile mâini, că nu există în destinul lor ceva solid pe care pot construi, cu reziliență, încredere și răbdare.

Sper din suflet ca această carte să fie un suficient de puternic semnal de trezire.

* Extras din cartea O generație în pericol scrisă / gândită de Jonathan Haidt

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!