De cele mai multe ori, ne lăsăm influențați de părerea celorlalți despre noi și ne lăsăm conduși de judecata lor creând, astfel, blocaje și nefericire.
Cel mai de impact lucru pe care îl vei conștientiza acum este că părerea celorlalți este doar despre cine sunt ei și starea lor emoțională din acel moment și nu are nicio legătură cu cine ești tu și adevărata ta personalitate.
Este doar o proiecție a filmului din interiorul celorlalți oameni, iar tu ești un simplu ecran de cinema, pe care ceilalți proiectează filmul propriu chiar dacă vorbesc despre tine.
Un exemplu bun sunt Legile statutului, unde trebuie să răspunzi personal pentru fiecare cuvânt și gest făcut către ceilalți.
Tot ce fac oamenii către noi este 100% despre cine sunt ei și starea lor emoțională. Cum răspundem este 100% despre cine suntem noi și starea noastră emoțională.
De exemplu, dacă mergi într-un loc aglomerat și calci patru oameni pe picior, tu ești același om, lipsit de intenția de a călca pe cineva pe picior.
Cei patru ar trebui să răspundă în același mod, însă o fac diferit. Unul te mustră că nu te uiți pe unde calci, al doilea strigă nervos la tine De ce nu ești atent?, al treilea pentru că este mai timid spune el Scuze și consideră că el a ținut piciorul spre exterior, iar ultimul zice râzând Nu-i nimic, se mai întâmplă. și te invită să beți o bere împreună.
Ei au reacționat în acord cu cine sunt ei, nu cu cine ești tu.
Acum fă un exercițiu: Fă același compliment la patru persoane diferite și observă răspunsul lor. Poți alege Ce bine arăți astăzi! Ai să fii surprins…
Acțiunea e aceeași, reacția este despre cine sunt ei, despre nivelul lor de conștiință și despre starea pe care o au în acel moment. Deci nu mai lua nimic personal.
* Extras din cartea Metoda CER scrisă / gândită de Cerasela Rogen
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!


Lasă un comentariu