Ni se poate întâmpla, dintr-odată, să auzim câteva cuvinte, să citim câteva rânduri într-o carte, să vedem o imagine sau o fotografie și să o primim ca pe un semn în care auzim o chemare – și atunci ne trezim că întreaga noastră viață este atinsă, interpelată, schimbată, ba chiar propulsată către noi stadii ale ființării.
În cazul meu, a fost o frază foarte scurtă, alcătuită din doar câteva cuvinte. Fraza aceasta a stârnit în mine – și mi-am dat seama abia mai târziu, cu ceva întârziere – o adevărată revoluție, o schimbare de perspectivă asupra lucrurilor din care e făcută viața. O frază simplă, din doar câteva cuvinte, dar care a dat naștere unei ancore esențiale în existența mea și care mi-a oferit, de-a lungul anilor – o simt astăzi -, o coerență și o fiabilitate de durată.
Această frază a venit din partea unui prieten sculptor, Philolaos Tloupas, căruia îi spuneam, cu afecțiune, Philo. Grec la origine, încerca să mă învețe – aveam pe atunci douzeci și unu de ani – gesturile esențiale pentru a ține în mână un ciocan și o daltă pentru lemn. Gesturi magnifice, care ar fi trebuit să facă din mine un ucenic sculptor îndeajuns de competent cât să pot deveni, mai târziu, un creator de geniu. Sau măcar un creator recunoscut, dacă, în plus, aveam în mine suficient talent pentru asta. Ceea ce nu a fost cazul, cel puțin nu în acest domeniu.
Era fraza lui de întâmpinare, pe care mi-a repetat-o zi de zi, câteva luni în șir, servindu-mi în acest răstimp o cafea prea ferbinte și foarte tare – din boabe anume măcinate, pe care le comanda din Grecia -, pe care o prepara special pentru mine: Adu-ți aminte, să nu uiți niciodată: în fața muncii, trebuie să te porți ca un prinț!
La vremea respectivă am crezut că este vorba despre o butadă, despre o formă plăcută de stimulare menită să trezească în mine o oarecare energie și un pic mai multă creativitate ori, poate, ambiție.
Și mi-au trebuit ani buni ca să cuprind toate ramificațiile subtile ale acestei fraze. Uneori, în forul meu interior, ea voia să-mi spună: Să nu-ți pleci capul – fă față, nu te descuraja, ține piept greutăților!
Sau: Tu știi cel mai bine ce e bine pentru tine, nu te lăsa abătut din drumul tău, mergi înainte spere țintele tale.
Alteori: Materia este în slujba ta, nu te lăsa dominat de ea – tu ești creatorul!
Și alteori: Te afli în slujba propriei opere – pune-ți în ea toată credința, curajul, demnitatea.
Iar alteori, de asemenea: Ține-ți capul sus, nu-ți încovoia spatele, simte și trăiește profund fiecare gest în parte, umple spațiul cu prezența ta, rămâi deschis față de izbucnirea imprevizibilului, lasă frumusețea să îți iasă în întâmpinare.
Și mai târziu: Ai îndatoriri, poate chiar o misiune: ceea ce ești, ceea ce faci, ceea ce ai descoperit – ține de tine să pui la dispoziția unui număr cât mai mare de oameni.
Iar în prezent, o jumătate de secol mai târziu, această frază – așa cum o înțeleg astăzi – poartă încă în ea un mesaj care mă ghidează zi de zi: Tu ești singurul responsabil de ceea ce vei face și de ceea ce ți se întâmplă, indiferent ce ți s-ar întâmpla!
Da, am învățat cu bucurie – și uneori cu durere – că trebuie să te porți ca un prinț în propria muncă și, dincolo de asta, în fiecare gest din viața ta.
* Extras din cartea Mai am câteva certitudini scrisă / gândită de Jacques Salomé
*
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un comentariu