Termenul „entuziasm” provine din două cuvinte grecești: en, care înseamnă „în”, și theos, care înseamnă „Dumnezeu”. „În Dumnezeu”. Entuziasmul înseamnă să fii inspirat de Dumnezeu. La fel ca încrederea, optimismul și tenacitatea, entuziasmul a atras atenția câtorva minți strălucite. Victor Hugo scria: „Entuziasmul este febra rațiunii”. Pasteur a afirmat: „Entuziasmul este contemplarea Dumnezeului din noi”. Epre a spus: „Entuziasmul este intensitatea lăuntrică invizibilă a ființei”.

Primul moment în care omul a simțit entuziasmul este încă subiect de dezbatere, dar psihologia evoluționistă ne spune că există cel puțin doi generatori naturali de entuziasm: îndeplinirea unui scop și atracția umană.

Gândește-te la strămoșii noștri. Un trib mic și tenace caută apă de zile întregi. Membrii tribului se despart, ajungând poate la o sută de metri unul de celălalt. În cele din urmă, unul dintre ei ajunge la un pârâu cu apă proaspătă. Acel membru al tribului care descoperă apa are un sentiment de entuziasm – el tocmai a asigurat supraviețuirea tribului. Încântat de descoperirea sa, le dă de știre celorlalți din grupul de căutare, probabil ridicând vocea, pentru ca ceilalți membri ai tribului să-l audă. Poate că dă din mâini ca să le semnaleze reușita. Când ceilalți sosesc, văd ca este încântat și încep și ei să sară în sus, să dea din mâini și să scoată sunete de încântare.

Același lucru se întâmplă în ziua de azi când un inginer de software rezolvă o problemă dificilă care i-a ținut echipa în șah sau când o echipă înscrie golul decisiv. Atingerea scopurilor este cel dintâi generator natural al entuziasmului.

Un alt generator al entuziasmului este situația în care doi oameni se simt atrași unul de celălalt. Cercetările privind sexualitatea umană și psihologia socială demonstrează că atracția reciprocă duce la creșterea surescitării. Pentru că ne simțim atrași de oameni (și de obiecte) care ne plac și/sau de care suntem interesați, surescitarea aceasta este trăită ca e experiență pozitivă și plăcută. Entuziasmul motivează cuplul să se apropie unul de celălalt. În același fel, simțim entuziasm când vizionăm un film sau când mergem la un restaurant care ne place. Cu alte cuvinte, atracțiile/interesele/plăcerile noastre naturale sunt un alt generator al entuziasmului.

Putem observa la strămoșii noștri o funcție evoluționistă a entuziasmului: aceea a motivării dorinței de a ne adânci implicarea și de a ne dezvolta interesul. Până în ziua de azi, există o mulțime de atribute de succes la scară largă asociate cu persoane care se simt implicate; dintre strămoșii noștri preistorici, cei entuziaști aveau un avantaj în privința șanselor de supraviețuire. Același lucru e valabil și azi.

Legătura dintre entuziasm și conexiune

Tu fă ce ți se spune. Dacă nu vrei s-o faci, sunt o mulțime de oameni care stau la coadă și care ți-ar lua locul bucuroși.

Cu două fraze, acest tip mi-a strivit visul. M-a făcut să nu-mi mai pese de filmul la care lucram. M-a făcut să nu-mi mai pese de studio. Cu două fraze.

Având în vedere că era un om a cărui întreagă viață se concentrase asupra unui singur vis – să lucreze în animație la studiourile Disney -, e incredibil să te gândești cum un singur individ a putut avea un efect negativ atât de puternic asupra entuziasmului lui John Lasseter.

Ne naștem cu o imensă curiozitate pentru lumea din jurul nostru. Din păcate, există lucruri care stau în calea entuziasmului nostru natural, iar noi credem că e la fel de important să analizăm aceste lucruri. Unul dintre cele mai dăunătoare lucruri care stau în calea entuziasmului este excluderea socială, adică să nu te simți conectat. Când ne simțim excluși din punct de vedere social, entuziasmul nostru este lovit din plin.

Gândește-te la acele momente din viața ta în care te-ai simțit exclus sau deconectat de un grup. Se poate să fi fost la liceu sau la facultate, la serviciu sau în comunitatea din care faci parte. Cum te-ai simțit? Care era nivelul tău de energie? Erai entuziast și optimist? Bineînțeles că nu. Evaluarea socială sau judecata celorlalți e un element-cheie al presiunii. O parte din motivul pentru care excluderea socială e atât de toxică pentru entuziasmul nostru este că, în sinea noastră, toți ne dorim să simțim că aparținem de ceva. Vrem să ne simțim conectați. Sentimentul că ne aflăm în afara unui grup de semeni ne reduce în mod semnificativ entuziasmul și ne inhibă prestația.

Primul job al lui Lasseter după absolvirea Institutului de Artă din California a fost la Compania Walt Disney, unde a lucrat ca animator. Asta fusese ambiția lui dintotdeauna: să lucreze la studioul de film care popularizase animația. Era extrem de entuziast când a fost angajat. Dar, după cele spuse de David Price, „garda veche de la Disney nu-i întâmpina cu căldură pe tinerii animatori ca John. Ei erau foarte critici și aveau credința că acești novici trebuiau să depună eforturi mult timp înainte de a ajunge să-și câștige locul în echipă”.

După cum spune Lasseter, „încercam să îmbunătățesc filmul sugerând ceva, iar tipul ăsta mai în vârstă s-a uitat la mine de parcă n-aș fi avut ce căuta acolo și mi-a livrat cele două replici demoralizante”.

A fost prima experiență a lui John la Disney și a avut un profund impact asupra felului în care avea să conducă mai târziu echipa Pixar.

Conform celor spuse de Price, „filozofia instituită de el la Pixar a fost aceea de a fi deschiși la idei noi, indiferent de la cine vin ele. Toate ideile erau ascultate, indiferent cine le propunea. Oamenii se simțeau incluși – erau o echipă adevărată -, iar acest lucru a adus un entuziasm grozav proiectului. John a vrut ca toată lumea să participe la discuții, pentru ca oamenii să simtă că au o contribuție, că fac parte din echipă. Ei bine, o decizie trebuie să fie luată – asta nu e o democrație -, iar John lua decizia finală, dar această abordare a creat o incredibilă conexiune în rândul echipei”.

Unul dintre cele mai puternice moduri prin care entuziasmul lui Lasseter i-a inspirat pe angajații de la Pixar au fost sesiunile de feedback pe care le aveau.

După spusele lui Ed Catmull, „la Pixar aveam un proces de evaluare unic. Să presupunem că, în procesul de realizare a unui film, tu ești animator și trebuie să le arăți ce ai lucrat celorlalți animatori de primă clasă. Asta înseamnă presiune. În această situație creativă, în care muncești alături de oameni foarte talentați, noi am descoperit că oamenii au rețineri în a-și dezvălui munca până ce aceasta nu e în forma ei cea mai bună. E firesc – nu vrei să pari mai puțin talentat decât ceilalți. Nu vrei să pari slab. Șmecheria este să pui capăt acestui comportament. Așa că i-am pus pe toți să-și arate zilnic rezultatul muncii, în forma lui incompletă. În fiecare zi, ei arătau ce făcuseră, chiar dacă nu erau progrese mari. Asta a schimbat dinamica. Când toată lumea arată în fiecare zi ce a lucrat, oamenii trec peste sentimentul de jenă și devin mult mai creativi”.

John trecea pe la toți și îi făcea să se simtă conectați înainte și după sesiunile de feedback, iar asta le permitea oamenilor să fie mai relaxați, să nu ia feedbackul drept o incriminare la adresa muncii lor sau drept un indiciu că sunt sau nu respectați și acceptați, ci doar ca pe un mod de a face filmul mai bun. Entuziasmul molipsitor și încurajările sale au permis echipei să rămână unită chiar și în toiul sesiunilor dure de feedback.

„Când ne simțim relativ în siguranță – când sunt câteva amenințări care cer o atenție intensă și strictă”, spune Barbara Fredrickson, „emoțiile pozitive ne permit urmărirea intereselor pe termen lung. La strămoșii noștri, stările tranzitorii ale emoțiilor pozitive duceau la un comportament care ar putea părea extravagant sau fără sens din perspectiva supraviețuirii imediate, dar care oferea probabil avantaje importante pe termen lung. Acesta este rolul emoțiilor pozitive – de a-i spune corpului că acum e momentul, ești în siguranță, deci poți să renunți la grijile de fiecare zi și să te duci să-ți împlinești visurile de viitor”.

Pentru a-ți ajuta echipa să-și atingă obiectivele:

1. Nu te lăsa prins în „capcana sarcinilor”, când ești atât de concentrat să-ți termini treaba, încât pierzi din vedere importanța construirii relațiilor în echipă. Să termini treaba e important, dar dacă asta se produce în detrimentul conexiunii, entuziasmul poate păli.
2. De câte ori schimbi componența sau structura echipei, nu uita ca e important să ai cel puțin o persoană care poate insufla entuziasm și poate suda echipa. Amintește-ți de influența pe care Sandy Pentland de la MIT a descoperit că o poate avea o singură persoană asupra gradului de entuziasm și a dinamicii de grup într-o echipă.
3. Elaborează un plan pentru a-ți păstra echipa unită. Amintește-ți de cealaltă descoperire a doctorului Pentland – echipa lui de cercetare putea prezice succesul în urma a ceea ce se întâmpla în afara întâlnirilor formale. Găsește căi de a îmbunătăți moralul echipei, căi care nu au nimic de a face cu activitatea în care sunteți implicați. John Lasseter a organizat diferite activități pentru angajați, cum ar fi difuzarea de filme (aveau un festival Pixar anual numit „Pixarpalooza”), o expoziție de mașini și alte activități aparent neînsemnate care au contribuit la crearea conexiunilor în cadrul echipei. În mod limpede, a funcționat.
4. Fii atent la spațiul fizic în care lucrează echipa ta. Încurajează acest spațiu interacțiunile benefice? Pixar a fost foarte atent la importanța conexiunilor din cadru echipei atunci când a proiectat structura spațiului de lucru. Ei au amplasat un atrium central, în scopul stimulării și încurajării interacțiunilor dintre angajați. În atrium se găseau cutiile poștale ale angajaților, toaletele, o cantină și un centru de fitness. Într-adevăr, era chiar un „centru social de interacțiune”, în care aveau loc sesiuni creative spontane, colaborări, se discutau și se rezolvau problemele echipei.
5. Dacă ești antrenor sau manager, te vei confrunta cu luarea unei decizii în legătură cu cine alcătuiește echipa titulară, cine primește mai mult timp de joc sau cine ocupă funcțiile cele mai înalte. Nu uita să acorzi atenție felului în care comunici cu oamenii care nu sunt selectați. Fă tot ce poți ca ei să simtă că fac parte din echipă, că nu sunt excluși. Acest lucru va avea efecte pozitive pentru gestionarea lipsei de entuziasm resimțită în mod firesc de aceștia, din cauză că nu au fost aleși.

* Un sportiv pe stilul meu (și al multora, cred), David Popovici

* Spania, campioană anul acesta și la fotbal (EURO 2024)… 🙂

* Extras din cartea Performanță sub presiune scrisă de Hendrie Weisinger și J.P. Pawliw-Fry

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!

Etichete:carte Hendrie Weisinger J.P. Pawliw-Fry, despre entuziasm