Arhiva | Călător în viață RSS feed for this section

Tu alegi cum vrei să fii

18 iun.

<<

Am descoperit de curând cartea „Cum să devii o persoană cu influență” scrisă de John C. Maxwell și Jim Dornan. O lectură captivantă despre sufletul omenesc și adevărata măsură cu care se cântărește valoarea unui om, pe care autorii și-au dorit să o dedice acelor persoane deosebite ce au avut o influență pozitivă în viața lor. M-am regăsit în paginile acestei cărți poate și pentru că, la rândul meu, am întâlnit oameni care nu numai că m-au ajutat în momente cheie din viața mea, dar au mers mai departe și contribuie, și astăzi, la evoluția mea ca viitor jurnalist, prin ceea ce am șansa să învăț de la ei. Așa am înțeles că nu are importanță dacă ești mic sau înalt, dacă ești frumos sau urât, alb sau negru, sărac sau bogat, atâta timp cât ai o judecată dreaptă, un suflet frumos și o minte deschisă. 

Una dintre ideile menționate în această carte, pe care o împărtășesc fără ezitare, este aceea că integritatea onestă nu poate fi înlocuită cu nici un fel de titluri, diplome, premii, denumiri, licențe sau alte scrisori de recomandare. Ești ceea ce știi și poți să faci! Iar pentru justificare, autorii ne prezintă trei adevăruri care se opun, poate, gândirii obișnuite:

 

1. Integritatea nu este determinată de circumstanțe

Unii psihologi și sociologi ne spun cum multe persoane cu un caracter slab n-ar fi așa cum sunt dacă ar fi crescut într-un mediu diferit. Este adevărat că educația și circumstanțele afectează personalitatea, în special atunci când suntem tineri. Dar cu cât suntem mai în vârstă, cu atât este mai mare și numărul de alegeri pe care le facem – bune sau rele. Doi oameni pot crește în același mediu, chiar în aceeași vecinătate, iar unul poate fi integru în timp ce celălalt – nu. În cele din urmă fiecare suntem responsabili de alegerea făcută. Circumstanțele sunt tot atât de responsabile de caracterul tău precum este o oglindă de felul în care arăți. Ceea ce vezi reflectă doar ceea ce ești.

 

2. Integritatea nu se bazează pe scrisori de recomandare

În timpurile străvechi, cărămidarii își gravau numele pe rezultatul muncii lor, și alți meșteșugari obișnuiau să folosească simboluri pentru a marca bunurile pe care le creau pentru a dovedi că ei erau cei care le făcuseră. Simbolul pe care-l folosea fiecare reprezenta “caracterul” propriu. Valoarea muncii era astfel proporțională cu îndemânarea cu care era făcut fiecare obiect, și de aceea o bună calitate a acestuia determina stima acordată persoanei care o făcea. Cu alte cuvinte, calitatea unei persoane și a muncii sale dădea valoarea încrederii de care se bucura, constituia scrisorile sale de recomandare. Dacă munca era bună, la fel era și recomandarea. Dacă munca era proastă, atunci și referințele erau asemenea.

Același lucru este valabil și astăzi. Caracterul ne vine de la cine suntem. Unora însă le place să fie judecați nu după cine sunt, ci după titlurile pe care le-au câștigat sau poziția pe care o dețin, indiferent de natura propriului caracter. Dorința lor este să-i influențeze pe alții mai degrabă prin greutatea scrisorilor lor de recomandare decât prin tăria caracterului lor. Dar scrisorile de recomandare nu pot înlocui niciodată caracterul.

Iată câteva diferențe dintre ele:

Recomandarea    

 – este trecătoare,    

 – își îndreaptă atenția spre drepturi,  

 – adaugă valoare unei singure persoane, 

 – pare să evoce înzestrările trecute,  

 – stârnește adesea gelozia altora,  

 – te poate doar pofti înăuntru.  

Caracterul

– este permanent,

– este orientat spre responsabilități,

– adaugă valoare multor persoane,

– construiește o moștenire pentru viitor,

– generează respect și integritate,

– te invită să rămâi.

 

3. Integritatea nu trebuie confundată cu reputația

Unii oameni evidențiază în mod greșit imaginea sau reputația. Iată, de pildă, ce spunea William Hersey Davies despre diferența dintre caracter și umbra acestuia, reputația:

Circumstanțele în mijlocul cărora trăiești îți determină reputația…

Adevărul în care crezi îți determină caracterul…

Reputația este ceea ce se presupune că ești…

Caracterul este ceea ce ești…

Reputația este fotografia…

Caracterul este fața …

Reputația îi vine cuiva din afară…

Caracterul crește înăuntru… 

Reputația este ceea ce ai când vii într-o nouă comunitate…

Caracterul este ceea ce ai când pleci…

Reputația ta este făcută într-un moment…

Caracterul este construit într-o viață…

Reputația îți este aflată într-o oră…

Caracterul nu iese la iveală nici într-un an…

Reputația crește ca o ciupercă…

Caracterul durează ca eternitatea…

Reputația te face bogat sau sărac…

Caracterul te face fericit sau nefericit…

Reputația este ceea ce bărbații spun despre tine în fața mormântului tău…

Caracterul este ceea ce îngerii spun despre tine în fața tronului lui Dumnezeu. 

 

Daca lupți pentru menținerea integrității tale și faci tot ceea ce este drept în afară – dar obții încă rezultate nedorite – ceva nu este în regulă și trebuie să fie schimbat înăuntru. Gandește-te la următoarele întrebări. Ele ar putea să te ajute să-ți apropii domenii care necesită atenție.

 

Întrebări care te ajută să-ți măsori integritatea:

 1. Cât de bine îi tratez pe cei de la care nu câștig nimic?

 2. Sunt transparent cu ceilalți?

 3. Joc un rol în funcție de persoana cu care sunt?

 4. Sunt aceeași persoană când sunt în public și când sunt cu mine însumi?

 5. Admit rapid când greșesc fără să fiu presat să fac acest lucru?

 6. Pun interesele altora înainte în agenda mea personală?

 7. Am un standard unic pentru decizii morale, sau circumstanțele îmi pot influența decizia?

 8. Fac față deciziilor dificile, chiar dacă implică un cost personal?

 9. Când am ceva de spus despre oameni vorbesc cu ei, sau despre ei?

 10. Sunt responsabil în fața a cel puțin unei persoane pentru ceea ce gândesc, spun sau fac?

 

Nu încerca să răspunzi imediat la aceste întrebări. Dacă dezvoltarea caracterului este o problemă serioasă, o necesitate în viața ta, tendința ta poate fi să iei partea cea mai bună a acestor întrebări, dând răspunsuri care să reflecte cum ai vrea să fii mai degrabă decât cum ești în realitate. Oprește-te un timp asupra fiecărei întrebări, luând-o onest în considerare înainte de a răspunde. Apoi lucrează asupra domeniilor în care ai cele mai mari probleme.

Și amintește-ți: mulți reușesc momentan prin ceea ce știu, unii reușesc temporar prin ceea ce fac, dar puțini reușesc permanent prin ceea ce sunt.”

>>

Text preluat de la Mihaela Bândar Varzan și scris pe scoalamamelor.ro


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Legături către cunoaștere [4]

14 iun.

Bine te-am regăsit 🙂

Dat fiind că, obișnuiesc să citesc diverse materiale (articole online), m-am gândit să-ți transmit o selecție, săptămânală, sub forma unei liste (a cunoașterii… am numit-o). De ce? Poate, pentru simplul fapt că, te pot ajuta să rezolvi ceva în viața ta sau te pot binedispune (până la un punct).

Zis și făcut…(Poți citi și a treia listă)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Papa Francisc în România: Discursul din Piața Palatului Culturii din Iași

2 iun.

Să mergem împreună, iată îndemnul primit de la Papa Francisc pentru România. Unitate, mai presus de toate. Mesajul său, s-a concretizat și la Iași, într-un discurs cu totul aparte, emoționant, de la care extrag doar câteva idei: toți înflorim când ne simțim iubiți, fericirea noastră personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți, credința nu se transmite doar prin cuvinte, dar și prin gesturi, priviri, mângâieri ca acelea ale mamelor și bunicilor noastre, iartă-mă, te rog, mulțumesc cele trei cuvinte care stau la baza familiei.

Se poate urmări integral momentul istoric ce îl are în centru pe Suveranul Pontif:


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Legături către cunoaștere [3]

31 mai

Bine te-am regăsit 🙂

Dat fiind că, obișnuiesc să citesc diverse materiale (articole online), m-am gândit să-ți transmit o selecție, săptămânală, sub forma unei liste (a cunoașterii… am numit-o). De ce? Poate, pentru simplul fapt că, te pot ajuta să rezolvi ceva în viața ta sau te pot binedispune (până la un punct).

Zis și făcut…(Poți citi și a doua listă)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Anne Rooney – În 15 Minute Psiholog (Idei care să îți salveze viața)

14 mai

***

Ce e psihologia, totuși?

 Creierul uman este cel mai fascinant subiect de studiu sau de contemplare. Orice alte interese ai avea – artă, politică, literatură, sport, mecanică, astronomie, șah – ele își au originea în mintea umană și tu îți folosești propria minte pentru a le urmări. Modul de funcționare a minții, bolnav sau sănătos este domeniul psihologiei. 

 Timp de milenii, oamenii au fost fascinați să afle cum, de ce și ce gândesc, dar până de curând am avut doar metafore și povești care să ne ajute să ne exprimăm ideile despre funcționarea propriilor nostre minți. 

Creier și minte, corp și spirit

 În secolul al XVII-lea, filosoful și matematicianul francez René Descartes considera că trupul uman funcționează asemenea unei mașini. Putem să aplicăm dinamica fluidelor pentru a explica circuitul sangvin, de exemplu, iar oasele și mușchii noștri acționează întocmai ca pârghiile. Dar Descartes n-a putut să explice cum se potrivește, în această schemă, sufletul care animă corpul – și care va fi numit, mai târziu, „fantoma din mașinărie”.

 „Gândesc, deci exist”, a spus el (într-un alt studiu filosofic). Probabil toți suntem de acord că în primul rând mintea ne face să fim cine suntem. Teoretic, corpului nostru îi poate fi înlocuit creierul (dacă am avea capacitatea chirurgicală să realizăm un transplant de creier) și acel corp nu va mai fi atunci o parte „a ta”, ci a persoanei al cărei creier îl conține. Localizăm „eul”, identitatea noastră, înăuntrul minții, iar mintea e cumva în interiorul creierului sau creată de el.

 Pentru a explica mintea din creier, oamenii au apelat la povești și religie. Există un spirit sau un suflet plantat în noi de un Dumnezeu? Este un crâmpei dintr-o lume mai mare și dintr-un suflet universal, o frântură dintr-un bloc cosmic de conștiință? În zilele noastre, s-au făcut progrese în a înțelege cum funcționează creierul și, cu toate că încă nu putem localiza sau defini exact mintea, putem să explicăm în mare măsură funcționarea sa în termeni neurologici. 

Psihologia, psihiatria și neurologia

Psihologia studiază felul în care funcționează mintea(psihicul). Psihiatria aplică terapeutic unele dintre aceste cunoștințe pentru a ajuta persoanele cu tulburări ale minții. Iar neurologia studiază structura fizică și chimică a creierului și deopotrivă modul său de funcționare. Studiind  „cum funcționează mintea”, psihologia se bazează pe neurologie pentru unele explicații. 

Este liberul-arbitru o iluzie?

 Studiile creierului activ au arătat că atunci când ne gândim că facem o alegere după propria voință, creierul nostru deja a început să acționeze. Într-un experiment neurologic efectuat în 2008, cercetătorii au folosit un aparat de scanat creierul pentru a măsura activitatea neuronală a subiecților care alegeau să apese un buton cu mâna lor stângă sau dreaptă. Au descoperit că declanșarea impulsurilor în neuronii asociați mișcării a început cu vreo câteva secunde înainte ca subiecții să creadă că s-au hotărât. 

 Și alte experimente au susținut aceste rezultate. Când scanările creierului sunt folosite pentru a monitoriza persoanele care cred că aleg din proprie voință să-și miște unele părți ale corpului, aria creierului care pregătește mișcarea e activă aproape cu o secundă mai înainte ca persoana să se miște. Intenția conștientă de a mișca și mișcarea propriu-zisă se petrec, virtual, în același moment. Se pare că liberul-arbitru – dacă îl avem totuși – nu se află unde credem noi. Sentimentul că ne hotărâm să facem o mișcare este interpretarea a ceva ce deja s-a întâmplat în creier.  O altă parte a creierului, de care nu suntem conștienți, aparent a decis asupra mișcării și a început-o. Apoi noi căpătăm sentimentul: „Ooh, știu, o să-mi mișc mâna”, în timp ce asta deja se întâmplă. Straniu…

 Probabil cei care cred că sunt controlați de extratereștri au dreptate, la urma urmelor. 

Ești autoactualizat?

 Maslow a identificat niște trăsături comune la oamenii autoactualizați pe care i-a studiat:

  • Au păreri realiste despre ei înșiși și despre ceilalți, pe care îi acceptă așa cum sunt, tolerându-le defectele,
  • Sunt plini de resurse, independenți și autonomi,
  • Văd realitatea clar și judecă situația cinstit, fără a se lăsa ușor păcăliți,
  • Sunt spontani, 
  • Tind să fie neconvenționali, fiindcă nu urmează ca sclavii normele și convențiile tradiționale,
  • Pot tolera nesiguranța,
  • Au nevoie de intimitate și de timp pentru ei înșiși,
  • Au un neobișnuit simț al umorului, dar nu râd pe seama altora, 
  • Au puternice standarde etice după care trăiesc, 
  • Apreciază lumea și o privesc cu un soi de venerație și uimire,
  • Au relații profunde, satisfăcătoare, cu vreo câțiva oameni-cheie, și nu cercuri largi de prietenii superficiale, 
  • Sunt preocupați de binele omenirii.

Pentru caritate și împotriva ei

 Unii oameni încearcă să atingă obiective promițând să doneze bani în scopuri caritabile dacă eșuează – de pildă, să doneze pentru cercetările de combatere a cancerului dacă nu slăbesc. Metoda adesea eșuează. Cu toate că imboldul cuiva de a-și păstra banii ar trebui să fie destul de puternic pentru a-l determina să acționeze, faptul că banii ar servi unei cauze nobile  subminează imboldul. Să donăm bani organizațiilor caritabile ne face să avem o părere bună despre noi și despre ceea ce am făcut.  Aceasta înseamnă că ne stabilim o pedeapsă care ne va face să ne simțim bine – n-o să meargă. Nu ne atingem scopul și gândim: „Ei, n-are nimic, banii s-au dus pentru o cauză bună”.

 E mult mai bine să ne angajăm să dăm bani la o organizație împotriva carității – pentru o cauză pe care n-o sprijinim. Ar putea fi un partid politic sau un grup de activiști care nu ne place, de exemplu. Atunci există un stimulent mult mai puternic să evităm pedeapsa și, astfel, să facem ceea ce ne-am propus. 

***

In-15-minute-psiholog


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !