Cu peste 8,21 milioane de abonați pe YouTube, o familie din Azerbaidjan a cucerit internetul. Cu o denumire simplă, Country Life Vlog, și cu un conținut aparte, ce surprinde, în mare parte, bucătăria locală. Nimic special, ar spune unii. Țin să vă contrazic. Este (după părerea mea) un ținut magic în care conviețuiesc în armonie deplină toți membrii: soț, soție, copii, nepoți, păsări, animale și natură. Veți regăsi diferite obiceiuri locale care se transmit cu bucurie și cu senzația lucrului bine făcut. Când vrei să evadezi spre o oază de relaxare imediată, aceasta poate fi o opțiune: vizionarea unui videoclip cu această familie frumoasă. 🙂
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Încă de la primele pagini ale acestei cărți, m-am întrebat, cu furie aproape, de ce nu este impusă ea tuturor părinților și educatorilor din lume, așa, printr-un act nedemocratic de forțare a lecturii la nivel internațional.
Dacă pentru o decadă sau două am stat cu totul în întuneric în legătură cu impactul rețelelor sociale în viața copiilor noștri, acum avem o mulțime de studii care ne alertează coerent și vehement pe tema acestei uriașe toxicități, cu dovezi de nezdruncinat. Și avem, desigur, această carte, care demonstrează, fără drept de apel în câte moduri le furăm copiilor etape absolut necesare în dezvoltarea rezilienței lor emoționale și sociale, înlocuindu-le cu timpul comod la ecrane.
Vorbind deunăzi cu mama unei fetițe de 12 ani, a cărei atenție a suferit fragmentări vizibile și a cărei imagine de sine este, de ceva vreme, pradă multor neliniști și compulsii de a cere validare permanentă în jur, am simțit, de partea cealaltă a telefonului, un adult șovăitor și nesigur, la rândul său. Teama că retragerea telefonului ar aduce copilului o oarecare suferință de moment sau ar crea proteste incomode în casă părea mai greu de acceptat decât consecințele orelor petrecute de copil în fața ecranului.
Efectul aparent calmant al telefonului asupra copiilor, mai ales la ceas de seară, atunci când ne întoarcem obosiți de la serviciu, este o promisiune atât de atrăgătoare, că mai degrabă am închide ochii și urechile la adevărurile indigeste și la deciziile dificile pe care le avem de luat. Dar este singurul moment de liniște! , Dar plânge că este singurul copil din clasă care nu are mobil! , spun părinții adesea, cu ton rugător, atunci când sunt confruntați cu alegerea de a interzice copilului sub 14 ani accesul la telefoane inteligente.
Ce avem nevoie să știm, pe scurt, atunci când ne este tare greu să luăm nepopulara și curajoasa măsură de a le interzice copiilor până în 14-16 ani accesul la rețelele sociale?
Între anii 2010 și 2015, a avut loc o schimbare profundă în viața tinerilor – o tranziție masivă a vieții lor sociale și de petrecere a timpului liber către smartphone-uri, jocuri video online și rețele sociale. Această perioadă, marcată de ceea ce autorul de față numește Marea remodelare a copilăriei, a coincis cu o creștere fără precedent a problemelor de sănătate mintală în rândul adolescenților.
Creșterea alarmantă a cazurilor de anxietate, depresie și comportamente autodistructive în rândul adolescenților a fost înregistrată mai ales în cazul fetelor, acolo unde validarea socială depinde enorm de aparențe, judecăți, comparații și de manipularea percepțiilor. Mai mult, fiind mai deschise în a-și exprima sentimentele, fetele ajung să se impresioneze reciproc, contaminându-se mimetic cu stări declarate de apatie, nesiguranță de sine sau chiar depresie.
Dezvoltarea copiilor se bazează pe învățarea socială prin conformism și prestigiu. Copiii sunt programați să imite comportamentele pe care le consideră cele mai comune sau cele mai prestigioase. În trecut, acest proces de învățare se desfășura în cadrul comunității locale sau al familiei, unde valorile aveau o utilitate demonstrabilă practic. În era digitală, copiii sunt expuși unui flux nesfârșit de influenceri online, ale căror valori și comportamente sunt adesea superficiale sau nerelevante în realitatea imediată. Copiii ajung să confunde valoarea unui lucru doar cu puterea acestuia de a capta atenția sau de a sta în trend.
Copilăria umană este unică în regnul animal prin durata sa extinsă și prin importanța pe care o are joaca liberă pentru dezvoltarea abilităților sociale, cognitive și fizice. Creierul uman este aproape complet dezvoltat până la vârsta de cinci ani, dar are nevoie de un interval extins pentru a se reconfigura complet și a absorbi lecțiile culturale esențiale. În copilărie, joaca liberă are un rol crucial în dezvoltarea abilităților de rezolvare a conflictelor, negociere, colaborare și empatie. Până la 16 ani, contactul direct cu realitatea – prin joc, explorare, dificultăți practice și socializare directă – face diferența între un tânăr rezilient și unul ce cadă pradă perdelelor de fum din lumea online.
*
Creierul uman funcționează în două moduri de bază: modul descoperire, care se concentrează pe explorarea și experimentarea lumii, și modul defensiv, care se activează în fața amenințărilor și a pericolelor. GenerațiaZ, expusă constant la fluxuri de informații nesfârșite prin intermediul tehnologiei digitale, pare să fie blocată în modul defensiv. În loc să fie deschiși la noi experiențe și la învățare, tinerii sunt într-o stare permanentă de alertă, căutând amenințări și pericole sau conservându-se apatic, așa cum mediul online i-a programat deja să reacționeze.
Acest mod defensiv este accentuat de cultura de safetyism (siguranță extremă) care a început să se manifeste în anii 1980 și 1990, când părinții au devenit din ce în ce mai protectori și temători față de copiii lor. Teama exagerată de pericole imaginare sau minore i-a împiedicat pe copii să se expună riscurilor și să învețe cum să gestioneze dificultățile. Copiii au devenit astfel mai fragili și mai temători ca adulți, incapabili să facă față provocărilor vieții de zi cu zi.
Pe scurt, din nevoia de a crea conținut capabil să deturneze atenția și s-o convertească în câștiguri financiare, cultura mediului online a întrerupt cu totul procesele naturale de maturizare sănătoasă a copiilor, chiar sub ochii noștri – totul bine camuflat în senzația de fascinație și de liniște pe care ecranele o dau în casele noastre.
De aici, o generație fragilă și anxioasă, cu atenție fragmentată și lipsă de reziliență socială și academică.
Pentru că ne este foarte greu să le refuzăm avantaje și gratificări de tot felul, noi, părinții, avem la rândul nostru dificultatea de a face alegeri bazate pe fapte dovedite științific. Într-o lume în care totul s-a relativizat și în care fiecare pare să aibă dreptul de a postula propriul adevăr, pare că avem noi înșine dificultatea de a separa albul de negru. Cu atât mai greu ne este cu cât aceeași cultură a consumismului ne-a vândut deja ideea că a fi părinți buni înseamnă a ne face copiii fericiți.
Fără control parental acasă în relația copilului de 9-16 ani cu rețelele sociale, nu există nicio altă baghetă magică a creșterii sănătoase – nicio școală extraordinară, nici un profesor supertalentat, niciun program ultramodern. Toate dau greș în fața apetitului pentru cultura like, fast, scroll, delete. Noi suntem abia în zorii acestei uriașe realizări. Generațiile acestea de părinți vor avea cumplita revelație, peste încă un deceniu, când copiii lor își vor lua viața în propriile mâini, că nu există în destinul lor ceva solid pe care pot construi, cu reziliență, încredere și răbdare.
Sper din suflet ca această carte să fie un suficient de puternic semnal de trezire.
* Extras din cartea O generație în pericol scrisă / gândită de Jonathan Haidt
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Adulții modești sunt buni în mod constant, pentru că simt că nu au nimic de câștigat prin agresivitate și egoism. Ei găsesc fericirea în micile bucurii simple:
apreciind fiecare zi,
râzând de ei înșiși,
învățând copiii,
ascultând o persoană mai în vârstă,
prevenind greșeala cuiva,
strângând mâna cuiva pe care îl iubesc
evitând să rănească pe cineva,
acordând atenție efortului de a da sfaturi,
văzându-i pe cei dragi zâmbind,
fiind consultați,
fiind acceptați,
fiind apreciați.
Atunci când modestia domină, bunătatea nu este o acțiune rațională sau logică. Ci instinctivă, spontană și pornind din inimă. Consecințele personale, sociale sau politice nu sunt luate în considerare. Ceea ce contează este dacă am făcut sau nu ceea ce trebuia să facem și dacă acel lucru a fost de folos.
Persoanele modeste nu întreprind acte de bunătate conform unui plan elaborat anterior. O fac atunci când este nevoie, oricând ar fi acest moment. Ziua schimbării a oferit oamenilor de peste tot din lume ocazia să facă exact acest lucru. Spre exemplu, Miriam Ortiz, care s-a mutat recent din Mexic în Statele Unite, a organizat pentru 180 dintre vecinii ei 12 case de recuperare. Voluntarii au curățat și spălat 5 locuințe, au zugrăvit patru, au curățat 2 yarzi de teren, au înlocuit ferestre, 582 de pungi de gunoi și au plantat flori într-o grădină. Ce schimbare a apărut într-o singură zi!
Picior peste picior este un alt exemplu. Cei din acest grup au hrănit 84.300 de oameni fără locuință în Los Angeles. Pe lângă mâncare, ei oferă nevoiașilor și alte lucruri folositoare, ca bilete de autobuz, o pereche de ciorapi călduroși, o bicicletă sau un scaun cu rotile. Atunci când sunt întrebați de ce anume au nevoie, cei mai mulți cer lucruri simple, mărunte, pe care le primesc așa cum li se oferă.
De ce unora le este mai ușor să fie buni fără să se gândească prea mult la acest lucru?
Ei sunt de părere că pot merge înainte chiar și atunci când se bat din drum.
Nu se simt descurajați atunci când nu se află în lumina reflectoarelor.
Se simt satisfăcuți atunci când reacționează la nevoile celorlalți.
Când sunt dezamăgiți, ei își revin în forță.
Nu interpretează eșecul ca o stare permanentă de lucruri.
Caută în mod continuu situații în care pot schimba ceva.
Simt când ceilalți au mare nevoie de ei.
* Extras din cartea După dumneavoastră scrisă / gândită de Roger Fritz
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Putere înseamnă a putea. Când puterea dumneavoastră este mare, sunteți capabili să vă manifestați dorințele, doleanțele și nevoile. Există două laturi fundamentale ale puterii; ele își au originea în laturile masculine și feminine. Când vă dezvoltați ambele laturi, atunci puterea dumneavoastră este maximă.
Puterea masculină este abilitatea de a crea rezultate. Puterea feminină este abilitatea de a extrage oportunități și sprijin. În timp ce puterea masculină este exprimată prin efort și acțiune, puterea feminină se manifestă prin atragerea de sprijin fără a ridica un deget; nu necesită efort.
Un gen de putere în absența celuilalt este inutil. Mai jos sunt menționate câteva exemple de putere masculină manifestă, combinată cu putere feminină reprimată. Fiecare exemplu exprimă capacitatea sau puterea de a crea rezultate, dar fără oportunitatea sau puterea de a atrage sprijin.
Un autor poate fi capabil să scrie o carte excelentă, dar, dacă nimeni n-o citește, cartea este inutilă.
Un profesor poate avea o imensă înțelepciune de împărtășit, dar, dacă nu are elevi, atunci capacitatea lui de a preda este inutilă.
O persoană și-a dezvoltat poate multe aptitudini, dar, dacă nu a avut nicio ocazie de a și le folosi, atunci este lipsită de putere.
O persoană poate fi dispusă și capabilă să întrețină o relație minunată, dar, dacă nu poate găsi persoana potrivită, este lipsită de putere.
O persoană poate lucra foarte mult, fără pauză. Ca urmare, munca pare ca o moară.
La cealaltă extremă se găsește persoana care și-a negat puterea masculină, dar care și-a dezvoltat puterea feminină de a atrage sprijin și oportunități. Urmează câteva exemple:
O persoană poate atrage partenerul ideal, pentru ca apoi să plece în căutarea altui partener.
O persoană poate beneficia de toate legăturile și sprijinul de care are nevoie pentru a avea succes, dar îi este prea frică să încerce; amână sau este reticentă.
O persoană poate avea sprijinul de care are nevoie, dar este prea indisciplinată pentru a-și dezvolta aptitudinile.
O persoană poate atrage înțelepciune sau își poate dezvolta intuiția, dar nu crede în ele și nici nu le folosește.
O persoană poate fi norocoasă pentru ca apoi să-și risipească norocul.
Fiecare persoană este un amestec unic al acestor puteri complementare diferite. Așa cum o sămânță are în ea potențialul de a fi o floare unică și specială, tot așa și o persoană este specială și are un potențial unic, care nu este în niciun fel îngrădit de gen.
* Extras din cartea Marte și Venus se ciocnesc scrisă / gândită de Dr. John Gray
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Dacă am fost mințiți cu privire la ipoteci, planurile 401 (k), portofoliile de acțiuni, fondurile speculative, instrumentele derivate, tranzacțiile pe bază de informații privilegiate, schemele Ponzi, valorile evaluate, ratingurile de credit și ratele variabile, de către Bear Stearns și Lehman Brothers, AIG și Citigroup, Bernie Madoff și Stanford Financial, în legătură cu invadarea Irakului și […]
Cartea sau filmul? Depinde, aș îndrăzni să răspund. Astăzi este despre ecranizarea unui roman, care s-a concretizat într-un serial de mare profunzime, cu două sezoane și cu povești de viață spuse, în taină, în acea cameră roșie. Ce știm (cu siguranță) „Serialul turcesc Destăinuri este bazat pe poveștile reale incluse în volumul În interiorul medalionului […]
Colecția NOI este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de […]
* De duminică – Minune a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea. Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Ingrid Baciu, ne ajută să aprofundăm conceptul de Energie și, mai ales, să conștientizăm importanța sa în raport cu destinul. Vizionare plăcută! P.S. IMPECABIL, ca întotdeauna. * Și dacă tot este sâmbătă, este iarnă și, ce să vezi, putem ajuta mai mult acele mici ființe, care ne încântă, cu glasurile lor, cu al lor colorit […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri