În decursul veacurilor, tradiţia creştină a perpetuat o foarte frumoasă istorie a lemnului Sfintei Cruci, unul dintre cele dintâi simboluri creştine, care reprezintă marele mister al credinţei: patima şi moartea, prin răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Prin cruce, s-a omorât moartea, s-a dezlegat păcatul strămoşesc, dăruindu-ni-se Învierea, redevenind astfel fiii şi moştenitorii lui Dumnezeu.
Sămânţa arborelui vieţii
Se spune că, la vremea în care Adam ajunsese la sfârşitul vieţii, slăbit, cu glasul slab, întreaga lui familie era întristată, neputându-se obişnui cu gândul că cel dintâi om născut în lume, uitat atâtea veacuri de moarte, va pieri. Atunci, fiul său, Set, şi-a luat toiagul şi a plecat să caute un leac pentru tatăl său. După multe zile de drum, a ajuns înaintea Edenului, de unde Adam fusese izgonit. Şi, în timp ce îi cerea Arhanghelului cu sabie de foc un leac pentru părintele său, pe cer căzu o stea. „Sufletul lui Adam a zburat”, i-a spus îngerul, în timp ce-i întindea un sâmbure în forma unei migdale. „Acesta este un sâmbure căzut din arborele vieţii. Ia-l şi întoarce-te la ai tăi, unde vei găsi pe tatăl tău mort, culcat în mormânt. Pune-i acest sâmbure în gură, căci un arbore va ieşi din el şi într-o zi va mântui lumea„, i-a mai spus îngerul.
Corabia lui Noe, lemn din lemnul vieţii
După foarte mulţi ani, pe mormântul lui Adam a crescut un cedru uriaş, tatăl arborilor de pe coastele Libanului, la umbra căruia „inspiraţiunile înţelepciunii se coborau din frunzişul său” asupra bătrânilor. Cu timpul, oamenii au devenit răi, motiv pentru care Dumnezeu a hotărât să-i pedepsească. Unul singur era drept: Noe. Pe el şi familia sa a hotărât Dumnezeu să-i salveze de apele potopului. Aşa se face că Noe a construit o corabie din arborele vieţii crescut din gura lui Adam, cu care s-a salvat el, familia sa şi animalele pe care le luase cu sine în casa plutitoare. Când izvoarele cerului au încetat să mai curgă, corabia ajunsese pe Muntele Araratului, iar oamenii din familia lui Noe au început să se înmulţească, umplând pământul, formând triburi şi popoare. Corabia, rămasă goală, a fost stricată şi jefuită. Strănepoţii lui Noe, în amintirea bunătăţii lui Dumnezeu, au lucrat, cu mare greutate, din scândurile corabiei, o punte peste Iordan, care s-a numit puntea sfântă. Pe această punte au trecut cei din poporul ales, murmurând rugăciuni.
Masa Sfintei Familii
În timpul unei lupte, însă ei au tăiat puntea, iar lemnele au fost luate de apă şi duse la poalele colinei unde era aşezat Zavulonul. Iosif, un lemnar din Nazaret, văzând lemnele cu smoală pe ele, s-a înfiorat, cunoscând din bătrâni istoria cedrului lui Adam, din care Noe îşi construise corabia. A luat atunci aceste lemne, din care a făcut o masă mare. Iosif era logodnicul Sfintei Fecioare Maria. Ameninţaţi fiind de Irod, ei au fugit cu pruncul Iisus în Egipt, casa şi lucrurile, fiindu-le în urmă, au fost jefuite. Celebra masă a fost luată de un meşteşugar rău din Ierusalim, rudă cu cizmarul Isac Lachedem, şi aruncată într-un hambar. Aici a rămas arborele vieţii 20 de ani, neputându-se lucra din el nimic, fiind foarte tare şi greu.
Crucea răstignirii Mântuitorului
„Apoi a venit ziua în care norodul cerea iertarea lui Varava şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos. Atunci, Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, tăiară masa, îi făcură găuri cu fierul roşu şi înjghebară Crucea Domnului Hristos. Crucea era grea ca plumbul şi de trei ori Domnul Hristos a căzut sub greutatea ei, urcând Golgota, unde a fost răstignit şi pe care şi-a dat duhul”. Aşa se încheie istoria arborelui crescut din gura lui Adam. Mai trebuie spus că, Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost înfiptă chiar pe locul unde fusese înmormântat Adam.
Descoperirea Sfintei Cruci
Dacă această istorie poate fi mai degrabă o legendă plină de tâlcuri, tot tradiţia creştină spune, de data aceasta cu mult mai mare convingere, că, după moartea şi învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. Dupa trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate. Aşa s-au descoperit trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost identificată, dupa ce un mort atins de ea a înviat. La 14 septembrie 355, Crucea a fost arătată mulţimii, de pe amvonul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către Episcopul Ierusalimului, Macarie, dată care a constituit punctul de plecare al cultului ei public şi oficial.
Furată de perşi din Ierusalim
Istoria Sfintei Cruci este însă una zbuciumată. Multe date nu concordă, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevărul. Surse catolice susţin că, după aproape trei veacuri, în anul 614, Racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furată de perşii care au invadat Ierusalimul, sub conducerea lui Cosroe Parviz, şi dusă la Ctesifon. Dupa 14 ani, împăratul Heraclie al Bizantului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în 628, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înalţat-o în văzul credincioşilor. Aceleaşi surse catolice susţin că urmele acestei parţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul Bethleelmului şi dusă în bătălia de la Hattin, din sfânta relicvă rămânând doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Astăzi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce se află la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, aceasta a fost adusă pentru câteva săptămâni şi în ţara noastră.
Sărbătorile Crucii mântuitoare
În afară de Înălţarea Sfintei Cruci, prăznuită la 14 septembrie, se mai celebrează, la 1 august, Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare ce provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La această dată era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată, cu sobor şi alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, o particică din lemnul Sfintei Cruci. Aici rămânea pentru a fi venerată până la 14 august, când era readusă în palat. Sărbătoarea se oficia în amintirea arătării semnului Sfintei Cruci la biruinţa împăratului Constantin asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe Tibru, la anul 312, precum şi în amintirea descoperirii lemnului Crucii la Ierusalim. O altă tradiţie spune că sărbătoarea aceasta este legată de biruinţa credinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea şi lumina Cinstitei Cruci a Domnului. Mulţi ani, fragmente din Crucea Mântuitorului s-au păstrat la Sfânta Sofia, într-o raclă de preţ, aşezată într-un dulap în partea de nord, aproape de Sfântul Altar. În ultimele trei zile din Săptămâna Patimilor, era expusă pe un altar de aur, pentru a fi venerată, vinerea de către împărăteasă şi femeile din suita sa, iar sâmbătă, de către patriarh şi cler.
Pelerini în Cetatea Păcii
După oficializarea cultului creştin, în veacul al IV-lea, în ziua de Paşti, pelerini din lumea întreagă veneau la Ierusalim pentru a retrăi momentele dramatice îndurate de Mântuitorul, deoarece aici se păstrau relicve sfinte legate de patimi, printre care se află şi Sfânta Cruce, cu tăbliţa de deasupra. Astăzi, la Slujba Prohodului de la Ierusalim, din Vinerea Mare, cortegiul arhiereilor îmbrăcaţi în negru este deschis de episcopii care duc Sfânta Cruce, în care se află încrustat lemn din Crucea Mântuitorului, cel mai de preţ odor rămas lumii din timpul patimilor lui Hristos. O altă sărbătoare dedicată Sfintel Cruci este Duminica a treia din Postul Mare, când împăratul Bizantului şi înalţii demnitari cinsteau Sfânta Cruce la Biserica Maicii Domnului de lângă Fanar, unde se păstrau mai multe bucăţi din ea.
„Biserica îşi are rădăcina în lemnul Crucii, creştinii devenind ramurile ei. Hristos a fost răstignit pentru noi, cu trupul, sub Ponţiu Pilat şi Irod Tetrarhul, şi datorită roadei Crucii şi Patimei Sale noi existăm.” (Sfântul Ignatie Teoforul)
Sursa
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Etichete:Împăratul Constantin, împărăteasa Elena, îngerul şi sămânţa din Eden pe care a dat-o Dumnezeu, Crucea Domnului Hristos, despre cruce, Dumnezeu şi Mântuitorul, Fiul lui Adam Set, http://www.holyresurrectionparish.org, istoria arborelui crescut din gura lui Adam, Istoria lemnului Sfintei Cruci, poveste crucii alături de Adam, Sfântul Ignatie Teoforul
Zâmbetul Soarelui 
Păreri