Arhiva | Cultural RSS feed for this section

Picturi spontane, pe nisip, cu Joe Mangrum

4 iul. Picturi spontane pe nisip cu Joe Mangrum

Artistul Joe Mangrum   are un talent aparte, deoarece reuşeşte să transforme nisipul într-un adevărat mister. Cea mai recentă colaborare a sa, cu muzeul Doe, dovedeşte din plin cele spuse. A creat spontan  8 desene temporare, timp de 11 zile.  Toată munca depusă de artist, a fost fotografiată în timp ce el lucra şi, mai apoi, transformată în video-uri time-lapse.

Desenele cu nisip vor rămâne în atenţia curioşilor din Olanda până la 30 octombrie 2015. Iată câteva dintre videoclipuri:

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Rainer Maria Rilke – Lăuntrul trandafirilor

29 iun. Rainer Maria Rilke - Lăuntrul trandafirilor-2
Unde să-i afli hotar
acestui lăuntru de har?
Pe ce chin
s-aşază asemenea alin?
Ceruri, câte se-nşir,
în mările interioare
ale acestor involţi trandafiri,
ale acestor netemători,
ce pierduţi în destinderea lor
zac, ca şi cum nicicând 
vreo mână nu i-ar putea scutura
tremurând.
Abia de se pot reţine;
mulţi s-au dăruit,
răsplin s-au umplut,
şi-acum îşi revarsă
spaţiul lăuntric, umbrit,
în salba de zile lumină
ce-ntr-una mai pline,
mai pline se-mbină,
până ce vara întreagă devine
o încăpere într-un vis.

Rainer Maria Rilke - Lăuntrul trandafirilor

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Geo BOGZA – Cum îmi bate ceasul

22 iun.
Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt. 
Salvador-Dali-Persistenţa-memoriei
Sursa: 1

Mihail DRUMEŞ – Invitaţie la vals

21 iun. Mihail-DRUMEŞ-Invitaţie-La-Vals

Într-o după-amiază, pe când mă întorceam din oraş, am întîlnit-o pe Mihaela pe scară, aproape de locul unde o sărutasem cu două luni înainte. A încercat să mă ocolească ( parcă se temea să nu i se întâmple acelaşi lucru ) şi chiar o luă înapoi. Prea târziu! O prinsesem de mînă  şi o ţineam pe loc.

– De ce mi-ai trimis scrisorile înapoi ? am întrebat-o aspru, cu glas străin .

Ea se smuci să scape:

– Lasă-mă!

– Nu te las pînă nu-mi dai o explicaţie. Înţelegi, nu mai pot trăi aşa…

I-am spus aceste cuvinte greu, cu opintiri, iar vocea mea avea un tremur ciudat. Vorbindu-i, o fixam lacom, drept în ochi.

Mihaela, cu mîna cealaltă liberă, îşi acoperise faţa. Nu putea să-mi suporte privirile.

Intuind slăbiciunea care o cuprinsese, am muiat glasul şi i-am şoptit cald şi convingător:

– Nu simţi cît te iubesc de mult ?

Fără a mai aştepta răspunsul ei, fără să mă gîndesc că în clipa aceea ar fi putut cineva să urce  sau să coboare scările şi să ne surprindă, i-am răsturnat capul şi mi-am lipit lacom  buzele de gura ei. În sărutarea aceea am descoperit o ţară nouă, minunată, din altă planetă, pe care, anexând-o, m-am simţit stăpînul universului. Mirarea mirărilor: în loc să reacţioneze violent, aşa cum mă aşteptam, Mihaela se părăsi toată în voia mea. Nu scoase nici un cuvînt, nu făcu măcar un gest de împotrivire. Cînd i-am dat drumul, mi-a fost frică să nu se prăbuşească fără suflare. Avu, ce-i drept, şi de rîndul acesta o clipă de ameţeală şi se sprijini de balustradă. Dar îşi veni repede în fire. Se făcuse palidă, ca o moartă. Numai în ochi i-am surprins o licărire ciudată, neverosimilă, dar nici ochii nu mai erau parcă ai ei. Stelele îşi pierduseră strălucirea.  Abia atunci mă năpădi teama de a nu ne surpinde cineva. Am fugit pe scări în jos ca un hoţ, lăsînd-o acolo, buimăcită încă  de neaşteptata întâmplare.

Aşadar, se întâmplase şi minunea minunilor: cucerisem pe Mihaela. O sărutasem cu voia ei şi asta însemna capitularea. Pînă atunci fusese urcuşul: greu, anevoios, plin de trudă, obstacole, primejdii. Dar pusesem piciorul pe culme. De aici se deschidea luminişul, paradisul, fericirea.

De multe ori, în reveriile mele, cînd îmi imaginam momentul acesta, mă treceau fiori de voluptate şi-mi spuneam: „Îl voi trăi vreodată ?”

Adrian PĂUNESCU – Cireşul

19 iun.

1.Nu-i loc pentru iubire pe pământ
Ofelia pe ape s-a-necat
Actorii joacă Hamlet – rolul sfânt
Sub zodia fatalului păcat
Veneam din ţară-n ţară-nspre a mea
Şi undeva, nici nu mai ştiu precis
Un vameş îmi ucise poza ta
Iubirea e un lucru interzis

2.Dar tu, iubirea mea, poţi să şi mori
Eu te păstrez întreagă, ochi şi nervi
Degeaba te tot vând neguţători
Sclavia lor n-ai vreme s-o observi
De gen neutru e acest destin
Care pe oameni vrea să-i ţină reci
Dar noi în masculin şi feminin
Ne împărţim, ne-om împărţi în veci

3. Iubirea-i o anexă pentru mulţi
Rulota unei vesele maşini
Dar noi, sălbateci, tineri şi desculţi
Ne vom iubi trecând prin foc şi spini
Iubirea nu e târgul indecent
În care dăm ce ni se dă-napoi
Legalizaţi în orice parlament
Această conspiraţie în doi

R: E un cireş, e un cireş
Cireş sublim, cireş sublim
Care ne-aşteaptă să-i fim hoţi
Să-l jefuim – noi, noi, voi, voi, ei, ei, toţi, toţi