Este o concepție care consideră creativitatea ca proces divin, mistic, sacro-magic. Considerarea creativității ca moment care scapă de sub controlul omului este mai mult o opinie alimentată de experiența și confesiunile unor creatori (Platon, Mozart, Alfred de Musset și mulți alții), decât o teorie sau o abordare experimentală.
Probabil că această „paradigmă” , cum o numește C. Barlow (1990), este cea mai veche; ea manifestă credința că ideile vin din exteriorul nostru, de la zeități, din univers, din conștiința cosmică etc. Este o atitudine agnostică vis-à-vis de creativitate, care a frânat multă vreme cercetările științifice: aceasta este un fenomen misterios, care scapă analizei lucide, reci și exacte. Cum poți să analizezi ceva neclar definit? Mai mult încă, a pune sub lupa cercetătorului acest act magic înseamnă a-i diminua din spontaneitate și originalitate. Însuși termenul englezesc gifted, în sensul de dăruit, dotat, semnifică harul divin care a binecuvântat persoana respectivă cu aptitudini ieșite din comun, la nivel de supradotare intelectuală. Cei care se plasează pe această atitudine refuză să accepte însuși produsul creativ: „Așa ceva nu există, nu este posibil” , sau, dacă există este „faptă dumnezeiască” sau „mâna necuratului” . Experiențele creative fascinante ale unor personalități recunoscute, care relatează despre forța misterioasă și divină care-i inspiră sunt argumentele acestei abordări pasive, de retragere și umilință în fața actului creativ; creația este rezultatul unui har special cu care divinitatea a dăruit anumite persoane, sau al posedării creatorului de către o muză.
Exemple:
- W. A. Mozart: „Dacă mă simt bine și sunt bine dispus, de exemplu, când voiajez cu trăsura sau mă plimb pe jos după masă, sau noaptea, când nu pot dormi, atunci ideile îmi izvorăsc în minte ca niște torente. De unde și când, nu știu. Voința mea este cu totul străină. Rețin în memorie melodiile care mi-au fost sugerate, le fredonez în gând și apoi le asamblez, fără nici o sforțare, după regulile contrapunctului și armoniei instrumentale”.
- Platon: „Într-adevăr, nu cine știe cărui meștesug, ci stăpâniți de divinitate și transportați, marii poeți epici își compun frumoasele lor cânturi; și adevărații lirici la fel”.
- Johannes Brahms: „Ceea ce de obicei se cheamă invenție, adică idee muzicală, nu este altceva decât o inspirație ce vine de sus, de care artistul nu este răspunzător și care nu este un merit al lui”.
Deși în general ignorată de știință, această paradigmă corespunde perfect experienței personale subiective în creativitate. Orice autor, artist sau rezolvitor de probleme care a trăit un puternic flux creativ poate înțelege această concepție vis-à-vis de creativitate. Cei care acceptă această paradigmă încearcă să se mențină receptivi la inspirație, metodă deseori urmată de rezultate pozitive.
Fisurile în această concepție au apărut odată cu autori remarcabili, cum este cazul lui Francis Galton sau al lui Theodule Ribot. Sfidând prejudecata epocii, conform căreia marii oameni care au contribuit decisiv la progresul umanității posedau un fel de geniu ce nu putea fi obiectul științei și nici măsurat, Galton (1869) a venit cu teoria că geniul este o „aptitudine fără egal, într-un domeniu particular al spiritului”. În 1905, Theodule Ribot risipea aura de mister din jurul actului creației, propunând o „explicație pozitivă”, deși greu de găsit, admitea el, întrucât va trebui să o înțelegem numai după ce clarificăm una din enigmele psihologice – inconștientul. Ceea ce intuia fără eroare Ribot este că emoțiile îndeplinesc funcția de resorturi ale creației: „Emoția este fermentul fără de care nici o creație nu este posibilă”.
Știința probabil că nu va accepta această paradigmă, deși trebuie găsită o explicație științifică a eficienței metodelor sale. Concepția creativității ca un fenomen magic este puternic atacată de experiențele privind inteligența artificială și computerizarea descoperirilor științifice, nu mai puțin de metodele algoritmice, logice de creație, utilizabile în lipsa calculatorului, de care s-ar putea ocupa euristica.
***
Un exemplu contemporan de creativitate autentică se găsește în lucrările semnate de Ana-Maria Gălețeanu, ilustrator. Un proiect care mi-a atras atenția este cel în care cuvintele, expresiile din DEX, dicționar, prind culoare, prind viață prin ochii acestui talentat artist. După principiul celor de la dexonline, Cuvintele care nu se văd se uită, trecem direct la a observa o galerie în care frumosul întâlnește expresivitatea…
◊ Expr. a se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare.
sursa: Argou (2007)
◊ Expr. a încălzi un șarpe la sân = a ajuta / a favoriza o persoană nerecunoscătoare.
sursa: Argou (2007)
◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană.
sursa: DEX ’09
◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă.
sursa: DEX ’09
Sunt curioasă, în final, o întrebare, pentru tine, Ce este creativitatea?
(Extras din cartea Creativitatea pentru studenți și profesori scrisă de Ana Stoica-Constantin)
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Păreri