Arhiva | Concursuri RSS feed for this section

Cum să fii un meşter priceput

5 nov.

Când vine vorba de construit şi amenajat casa sau grădina sunt pe recepţie. Ador să contribui la aceste activităţi pentru că îmi stimulează creativitatea. Totodată, îmi dovedesc spiritul de meşter priceput, care ştie să aleagă ce e mai bun pentru confortul personal.

Desigur că , m-am adaptat secolului în care trăim  şi am folosit, din plin, produse tehnice noi, cum sunt cele propuse de Gtools. Acest magazin online de distribuţie scule şi echipamente tehnice mi-a uşurat viaţa de meşter.Gtools_mic-300x240

Mai întâi, am investit în frumuseţea grădinii mele. Spre exemplu, am achiziţionat o maşină de tuns iarba, foarte necesară pentru mine.  Pe suprafaţa care delimitează terenul la interior este plantată iarbă decorativă. Aceasta trebuie îngrijită corespunzător pentru a rezista şi a da un aspect deosebit grădinii. Şi tunsul o dată la două săptămâni este o regulă de aur. Cum puteam să rezolv mai repede decât cu aceste scule electrice, care sunt soluţia potrivită în raportul calitate/timp.

Un alt proiect important este cel de recondiţionare gard exterior. Menţionez că, era în totalitate din lemn şi trebuia o atenţie specială din cauza grosimii scândurilor. Lucrurile de bază pe care le-am cumpărat au fost un fierăstrău cu motor , un echipament de protecţie , un polizor unghiular mic şi o maşină de înşurubat şi găurit cu percuţie şi acumulator.

La ce mi-au folosit cele menţionate în paragraful anterior ?

În primul rând, cu ajutorul fierăstrăului am subţiat şi modelat scândura la grosime medie. Mai apoi, am tăiat-o uniform la lungimea de 70 de cm .

Pasul următor a fost şlefuirea fiecărei scânduri cu polizorul unghiular. Scopul acestui pas este netezirea acesteia, precum şi o nuanţă deschisă de culoare. Ce-ar fi însemnat să fac asta manual, dar cu şmirghelul? O muncă titanică şi care ar fi avut un rezultat târziu şi nu la calitatea dorită.

Ulterior am tratat scândura cu lac protector, un strat, şi am lăsat la uscat. Ulterior am aplicat o vopsea de culoare  nuc, în 3 straturi. Între vopsire a fost pauză câte 24 de ore, pentru a se integra foarte bine pe membrana lemnului. Şi, închei cu un alt strat de lac protector.

Atenţie la câteva lucruri:

  1.  Mediul era exterior, deci lacul şi vopseaua trebuie alese de acest tip, extern,
  2. Trafaleţii pentru aplicare vopsea sunt soluţia ideală pentru scândură. Întind foarte bine soluţia şi nu rişti să pierzi din ea, prin picurarea excesivă a pensonului,
  3. Echipamentul de protecţie este cheia reuşitei, pentru că atenuează impactul în cazul unui accident şi te protejează corespunzător.

În cele din urmă, am montat gardul. Baziile şi stălpii de susţinere formau deja un sistem tehnic în vederea asamblării scândurilor. Vă reamintesc că am făcut recondiţionare. Mi-a mai rămas doar să fixez şuruburile cu ajutorul maşinii de înşurubat.

Când mă gândesc la acest proiect este minunat. Pentru că îmi înfrumuseţează exteriorul casei şi, implict, fiecare zi. Am investit cu suflet şi a ieşit ceva cu gust. N-aş fi terminat repede , dacă nu aveam sculele electrice potrivite, cu siguranţă.

Lumea a evoluat şi la fel şi sculele şi maşinăriile tehnice. Acest ajutor este binevenit şi în agricultură. Există, de exemplu, coasă cu motor. Cât de bine i-ar fi prins bunicului un astfel de obiect, când lucra la colectiv.

Ceea ce vreau să scot în evidenţă, este faptul că poţi deveni un meşter priceput cu ajutorul produselor tehnice actuale. Îţi permite să faci activităţi numeroase pentru casa ta, la costuri integrate în raport calitate/preţ.

Tu ai investi în astfel de ustensile  pentru casa ta ?

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Direct la sursă

4 nov.

În casa familiei Popescu e linişte. Sunt plecaţi la  serviciu, copilul e la grădiniţă şi doar pisica a rămas dormind leneşă pe canapea. Aparent totul e minunat. Până când se aude un zgomot puternic dinspre televizor:

„S-a descoperit sursa tinereţii tehnice. Este vorba de Sursa Fortron performantă !”

fsp-logo_micTelevizorul îşi încheie subit transmisiunea şi frigiderul, maşina de spălat, calculatorul şi toate electrocasnicele prezente în casă, dau buzna în camera unde era acesta.

Scena 1 – descoperirea este discutată

– Vrem să ştim mai multe despre subiect, TV. Te-ai închis prea devreme, se auzi vocea energică a electrocasnicelor.

– Nu e vina mea, sunt programat să mă închid automat la fiecare oră, aţi uitat.

– Am auzit de acea sursă a tinereţii tehnice, vă daţi seama ce înseamnă pentru mine această schimbare? , spune vesel calculatorul. Ştiţi ce, haideţi să aflăm mai multe  accesând google. Mă echipez imediat şi sunt gata pentru căutare.

– Abia aşteptăm , se auzi glasul de aprobare al tuturor.

Scena 2 – căutare şi detalii

– Accesez google.ro, tastez surse FSP şi iată că îmi apare acest magazin online surse:

logo_marketonline_mic1– Bun, bun, vedem şi noi aceasta, PC.  Mai departe, ce-ţi scrie despre  oferte componente tehnice , desigur sursa FSP ?

– Are o varietate de produse din această gamă, dar stai, uite despre ce este vorba : Sursa Fotron Aurum Pro Gold 850 W.

fspaurumpro-850w1

Sursa Fotron Aurum Pro Gold 850 W

 

Descrie aici calităţile sale şi cum a întinerit mai bine de jumătate din calculatoarele din România. Pentru cei prezenţi, vă anunţ că rolul unei surse este de a coborî tensiunea de la priză la valorile necesare calculatorului, precum şi de a asigura un curent suficient funcţionării componentelor acestuia , pe ansamblu.

Spre surpinderea tuturor, placa de bază  întrerupe brusc discuţia :

– Vorbesc în numele componentelor cu care împart această carcasă şi care este condusă de PC. Visul de a întineri este în sfârşit realizabil. Mă uit peste caracteristicele acestei descoperiri şi nu pot să nu remarc ventilatorul de 135mm, dar şi conectorii în număr cât mai mare. Numai noi ştim de câte ori micuţul familiei, Matei, se joacă pe calculator, în timp ce noi ne încălzim excesiv şi facem zgomot groaznic. Cu o nouă ventilare, asemeni celei amintite mai sus, cu maxim 35dbA, totul devine istorie.

– Ne bucurăm enorm pentru voi, PC! Trebuie neapărat să faceţi un efort şi să cumpăraţi această sursă. Mai ales că, preţul este tare avantajos, după cum citim noi, au zis electrocasnicele în spirit de încurajare.

– Cu siguranţă, DA, spuse PC.

Scena 3 – Planuri de achiziţie

– Închei prin a vă spune metoda mea pentru a cumpăra sursa FSP. Recunosc că, m-am inspirat din planul anterior, când l-am cumpărat pe FRIGI, frigiderul nostru de suflet. Adică, când se vor aşeza la calculator cei din familia Popescu, am să le arăt lateral reclama cu sursa tinereţii tehnice, plus beneficii de consum pe care le vor avea la facturi, dar şi la utilizarea frecventă a PC-ului, anunţă PC.

-Abia aşteptăm să aflăm rezultatul. Cu toţii îţi suntem alături. Răsuna casa de aplauze şi veselie, dedicate PC-ului, de către electrocasnice. Până şi pisica privea bucuroasă momentul.

Toate gândurile era îndreptate direct la sursă.

Iată că se aude răsucindu-se cheia în uşă. A sosit familia Popescu. Aşadar, să înceapă strategia PC.

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

5 idei pentru o nuntă reuşită

2 nov.

Când ai făcut ultima dată o  faptă de care să fii mândru/ă ?  Eu recunosc că în vara aceasta, în iulie 2015. Am contribuit la organizarea nunţii  fratelui meu. A trebuit să dedic acestui frumos eveniment, mare parte din timpul meu. Pentru ca, la final, să fie ceva deosebit, care să umple sufletele de bucurie.

Vreau să-ţi povestesc şi ţie câteva dintre ideile pe care le-am aplicat pentru reuşita petrecerii. Voi face referire, în special, către locaţie . Astfel, poţi afla lucruri valoroase pe care să le foloseşti în scenariul tău de nuntă.

Să începem.

Cerinţele de la care am pornit au fost dorinţele mirilor. Adică :

  • Nunta în Bucureşti,
  • Număr de persoane 120,
  • Locaţia trebuie să îmbine tradiţionalul cu eleganţa,
  • Să fie într-o zonă centrală, uşor de ajuns  pentru oricine,
  • Raportul calitate-preţ să fie îndeplinit.

De aici, s-au lăsat în grija mea.

Am căutat, cu atenţie, un local care să bifeze toate cele menţionate anterior. Singurul care respecta criteriile este restaurantul Good Old Times. Acesta face parte din lanţul de afaceri a hotelului Golden Tulip Times. Un nume cu vechime de peste 10 ani în organizarea de evenimentele speciale, la standarde internaţionale.

8888-golden-tulip-times-300x107M-a convins şi fermitatea cu care susţin bucătaria tradiţională românească adaptată într-un format modern. L-am cunoscut pe arhitectul din spatele meniului, Chef Constantin Ianculescu. O persoană cu o vastă experienţă culinară, care duce gătitul la nivel de artă. Recunosc că, am degustat deliciile pregătite de el şi echipa sa de bucătari. Sunt minunate.

Good-Old-Times-Gallery-3-1024x682-250x250

Meniu restaurantul Good Old Times

Pentru nuntă am avut de ales între 4 seturi de meniuri: AMALFI, BALI, MALDIVES şi SEYCHELLES. Am optat pentru MALDIVES, All Inclusive Premium la preţul de 99 euro de persoană.  Adică include meniul propus în ofertă, un pachet de băuturi, şampanie la sosirea invitaţilor şi la tort, aranjamentele florale, aranjament mese asortat, precum şi serviciu Dj şi tort.

Şi asta nu e tot: o cameră deluxe gratuită pe toată durata evenimentului plus o cină specială oferită gratuit la 1 an de aniversare.

Practic, la capitolul beneficii, am obţinut mai mult decât mă aşteptam.

Acum , a sosit momentul să-ţi spun cele 5  dintre ideile pe care le-am utilizat, pentru a umple decorul minunat al serii.

  1.  Când intră pentru prima dată în sală mirii,  sunt traşi înauntru cu un prosop de in înfăşurat în jurul capului. Acţiunea aceasta este făcută de mamele celor doi. Odată sosiţi în interior sunt serviţi cu dulceaţă şi ou fiert. Rolul acestor două ingrediente este de a oferi prosperitate, sănătate şi înţelegere în noua familie,
  2. Dansul mirilor este o încântare pentru fiecare invitat. Aceştia doresc să privească în mod egal spectacolul. Ringul de dans trebuie să fie suficient de mare, poziţionat central. Ajutat de ghiaţă carbonică, devine o scenă învăluită în eleganţă,
  3. După acest pas, urmează artificii. Toată lumea este invitată afară unde vor vedea un joc de lumini şi artificii cu durată de 10 minute. Culori şi intensităţi diverse vor desena cerul întunecat,
  4. Înainte de ora 12:00 se fură mireasa. Între timp mirele primeşte un cadou artistic din partea organizatorilor. Se vrea un simbol „al ispitei” şi, implicit, un moment de menţinere a atenţiei pentru invitaţi. Eu am ales un dans ţigănesc tradiţional , cu cântec şi joc ritmat,
  5. Când ceasurile s-au apropiat de ora 4:00 dimineaţa, a început „datul găinii”. Adică 5 chelneri vin cântând din bucătărie, fiecare ţinând cadouri pentru naşi, cumpărate de miri. Principalul este o găină întreagă gătită la cuptor, un set complet de cearceafuri de pat, un coş tradiţional împletit etc. Naşul oferă în schimb la primirea acestora, o sumă de bani, semn al binecuvântării noii familii al cărei părinte spiritual este. Imediat după acest moment este dezbroboditul miresei.

Astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am folosit la organizarea nunţii fratelui meu. A fost un eveniment memorabil, care a primit numai remarci pozitive din partea invitaţilor. Unii chiar au preluat din idei şi pentru nunţi din familiile lor.

Tu ce ai fi  adăugat unei astfel de seri speciale, cum este unirea a două destine ?

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 ***

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

Cum să devii un Om împlinit

1 nov.

Noiembrie e la început, ştii deja. Ce-ar fi să-l facem debutul tău spre împlinire ? Da, să fie drumul tău spre reuşita personală, să devii un Om cu ” O „. Sunt sigură că te-am făcut curios, pe tine, cititorule, aşa că îţi propun o lectură plină de idei, numai bune de aplicat în viaţa ta.

Ţin neapărat să fac o precizare.  Mă adresez atât femeilor – adolescentă, mamă, soţie, angajată, bunică, mătuşă-, cât şi bărbaţilor – adolescent, tată, soţ, angajat, bunic – , dornici de a schimba ceva în parcursul vital.

Îţi spun toate astea, deoarece cred că vrei o explicaţie raţională a ceea ce eşti în prezent, dar şi o soluţie/motivaţie care să includă o reformare a vechiului TU.

Sunt convinsă că te iubeşti suficient de mult, încât să dai curs invitaţiei mele şi să aduci valoare în viaţa ta. Aşadar, ce-ţi propun eu, este o simbioză între interior şi exterior. Să găseşti un  echilibru între aceste două elemente ale tale, astfel încât să reuşeşti să trăieşti frumos, uşor şi bine. Iar dacă tu poţi, toată lumea are posibilitatea, deci societatea ca ansamblu devine un loc armonios.

Cum începi ?

Foarte simplu: prin a  fi atent la comportamentul tău şi la alegerile pe care le faci. Observându-ţi reacţiile şi opţiunile , ai să găseşti răspunsuri ale multor întrebări despre cine eşti cu adevărat.

Vin în sprijinul tău şi îţi recomand două soluţii în acest sens.

Pentru comportament

De curând, în România s-a lansat cea mai interesantă platformă de mentorat. E online, deci uşor de accesat. Pe numele său Chic-Elite,  se doreşte a fi o comunitate dedicată atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Aduce împreună specialişti din diverse domenii, precum şi oameni cu nevoi şi dorinţe de schimbare.

ChicElite_slogan-300x284

Alături de un expert pentru problema pe care o ai, poţi crea un plan temeinic care să te ajute să o rezolvi. Fiecare persoană este unică şi i se potriveşte ceva. Iar mentorul este cel care te va îndruma să descoperi ce te caracterizează pe tine, şi cum poţi să foloseşti aceasta, cu scopul de a fi o versiune mai bună a ta.

Mai mult decât atât, îţi oferă şi o interacţiune socială cu oameni care au dorinţe similare cu ale tale. Poţi să înveţi, spre exemplu,  din experienţa altora şi să nu mai repeţi greşeli evidente.

Cred că  este un pas spre o Românie mai bună. M-a convins încă de la prima accesare, că implicarea într-un astfel de proiect merită. Am analizat logo-ul lor, care conţine cea mai puternică culoare a spectrului cromatic: roşu . Se zice că cei ce o admiră sunt curajoşi, energici şi-şi trăiesc viaţa la intensitate maximă. Tind să accentuez că vei fi o persoană cu încredere în Sine şi în forţele proprii, care nu va avea nevoie să facă dezvoltare personală toată viaţa. Ai corectat, ai învăţat, ai aplicat şi ai devenit.

Dă-ţi voie să te simţi Chic şi să fii Elite. Nu mai aştepta deloc. Fă înscrierea în această comunitate elegantă în gândire. Construieşte-ţi un interior minunat.

Pentru opţiuni, externe

Sunt sigură că vrei să exprimi extern , ce ai dobândit la nivel intern. Sufletul tău s-a umplut de gingăşie, este sensibil la fiecare reacţie. Îmbracă o haină care să te caracterizeze.

De această dată, vin cu o sugestie pentru doamne: casa de modă ELLIS. Este o afacere născută  din pasiune,  în anul 1991 ,  cu centrul la Arad.

Ellis-mic-250x250

Eli  Lăslean este creatoarea acestui mare punct de referinţă a modei româneşti. Datorită profesonialismului şi creativităţii sale inedite, a rezistat peste ani.  Multe nume sonore a peisajului delicat, feminin au apelat la ea, cu încredere, pentru a le contura imagina externă a cine sunt , cu adevărat, în interior. Cea mai recentă apariţie este Carmen Iohannis, unde nu mai este nevoie de prea multe cuvinte. Frumosul şi eleganţa fac cea mai minunaţă apariţie pentru Prima Doamna.

Cunoaşte-i şi tu colecţiile impresionante, accesând pagina web : http://ellis.ro

Colecţii - Eli Lăslean

Colecţii – Eli Lăslean

 

Acestea fiind spuse, ţi-am oferit o variantă în care să-ţi ocupi timpul cu energia rezultată din activităţi care să te umple de speranţă de viaţă. Să completezi rândurile Oamenilor împliniţi, care urmăresc să-şi schimbe mentalitatea, lucrând cu ei , atât la interior, cât şi la exterior. Este un proces de durată medie, dar care te va face să priveşti viaţa cu acest tip de  eleganţă:

femeia-bărbatul

„Eleganţa nu este definită numai de ceea ce porţi. Este modul în care te comporţi,în care vorbeşti şi ceea ce citeşti.” (Carolina Herrera)

 

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 ***

Surse: 1

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

 

 

 

 

Fanii brânză să poftească în vagoane!

30 oct.

Lume, lume ! Orient Express revine! Şi aduce cu el o nouă rută, adică:

Rută-Orient-Express-Delaco-Codlea-Braşov-România

Rută-Orient-Express + Delaco-Codlea-Braşov-România

 

Dacă priveşti atent harta, atunci ai să observi noutatea traseului : Codlea, judeţul Braşov . Este reşedinţa pentru cea mai pasionată companie : Delaco. Aceasta produce cea mai pufoasă cremă de brânză, ce satisface şi cele mai rafinate gusturi.

Acest lucru este important, deoarece trenul Orient Express a devenit, în timp, sinonim cu călătoria luxoasă. Oamenii care aleg acest tip de experienţe apreciază calitatea , implicit  locurile pe care le vor vizita.

Aşa este şi în acest an, 2015, când vagoanele trenului sunt neîncăpătoare şi curiozitatea pasagerilor este îndreptată spre Codlea.

Sunt nerăbdători să afle secretul produsului din România, acea minunată brânză care a ajuns subiect de discuţie în toate marile oraşe ale lumii. Au aflat, desigur, şi de Toni şi Toni Jr., cei mai simpatici şi pasionaţi fani brânză, şi-şi doresc să-i cunoască în realitate.

Toni-si-Toni-JR-2_small

Toni şi Toni Jr. Delaco – cei mai simpatici fani brânză

 

Iată că soseşte trenul la destinaţia mult dorită. Gazdele sunt pregătite cu crema pufoasă de brânză, sfaturi , dar şi cu multe alte sortimente de brânză. Câteva momente  din întâlnirea amintită:

 

 

Încântarea a fost maximă şi s-au convins că este adevărat tot ce se scrie despre Delaco. Mare le-a fost surpriza, datorită faptului că au nimerit în plină promoţie şi au primit diverse pufoşenii. Au degustat brânza, dar au şi  cumpărat şi pentru acasă, pentru cei dragi.

Evenimentul nu a fost complet, până când nu s-au înscris în Clubul Fan Brânză, Delaco, plus un autograf şi o poză cu Toni şi Toni Jr..   Ce repede a trecut totul.

Activitatea se apropie de final. Sunetul locomotivei se aude puternic, la fel ca şi glasul conducătorului de tren care strigă:

Fanii brânză să poftească în vagoane! 

P.S. : Călătoria Orient Express continuă, la fel şi povestea Delaco, România.

 

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

Surse: 1, 2

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––