Arhiva | Concursuri RSS feed for this section

Arhiva momentelor speciale

28 oct.

Astăzi vreau să-ţi  povestesc despre o idee genială. Aparţine companiei Danone, divizia Cremosso. Probabil îi cunoşti pentru produsul gustos numit iaurt. În diferite sortimente care-ţi răsfaţă, din plin, gusturile.

Ştii ce au realizat ? Că oamenii au o viaţă plină de clipe speciale, care merită cunoscute de întreaga lume. Dând curs acestei păreri, au ales un loc virtual, în care poţi să-ţi înregistrezi astfel de momente deosebite.

Aşa, adună împreună poveşti reale, sensibile, care să-ţi fie de ajutor când ai  nevoie de  o încurajare morală, spre exemplu. Adică ai o arhivă a momentelor speciale la care te poţi conecta mereu. O simplă legătură wireless va trimite  emoţii  care să-ţi bucure sufletul.

Emotii-wireless

Aleg să contribui şi eu la acest minunat proiect. Şi te invit şi pe tine, cititorule, să faci acelaşi lucru. Cu toţii ne dorim să surpindem frumosul în fiecare zi a vieţii nostre.

Fac eu primul pas şi-ţi descriu momentul meu, acela pe care l-aş repeta, dacă aş putea.

Totul începe cu sărbătoarea de Crăciun a anului 2007, când ne-am reunit întreaga familie. Incluzând aici şi bunicii şi rudele apropiate. Era pentru prima dată când făceam acest lucru. Am pregătit împreună de la bucatele delicioase, până la îmbodobirea bradului. Veselie, simplitate, amintiri comune, dorinţe au fost agăţate pe ramurile verzi ale copacului.

A fost o petrecere de neuitat şi, totodată, un exerciţiu pentru a demonstra că legăturile umane vibrează la unisonul numit iubire.

O păstrez, cu drag, în memorie pentru că, nicicând, nu va mai avea aceeaşi formulă. Între timp dintre participanţi au plecat din lumea aceasta.

Deci rămâne doar  expresia mult cunoscută „preţuieşte fiecare moment al vieţii”, pentru că are , cu adevărat, unicitate.

 

christmas-tree-living-room1

Surse: 1, 2

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Exerciţiu de imaginaţie

26 oct.

Pentru că toamna este sezonul agricol intens al României, vă propun un exerciţiu de imaginaţie cu această temă. Mai exact, să dăm timpul înapoi şi să vizităm ogoarele cultivate ale românilor, de dinainte de ’89. Găsim acolo multă muncă umană, familii întregi lucrează ,cu ardoare, pentru producţia de grâne a ţării.   Fără prea mult ajutor  tehnic, utilajul principal folosit era forţa oamenilor. Din acest motiv, cifrele de producţie înregistrate în documentele oficiale erau , deseori , nerealiste.

România a scăpat de acest inconvenient în perioada post-decembristă, când atenţia s-a îndreptat spre tehnologie, implicit evoluţie. Cum să facem agricultură mai uşor şi cu profit mai mare. Investiţia este inteligentă, deoarece  mecanizarea a împlinit cu succes această nevoie a românilor.

De exemplu, au realizat importanţa banalului cauciuc. Atât cel rezultat pe cale naturală din arborele de cauciuc, cât şi a celui sintetic. Graţie acestuia au uşurat activităţile externe şi interne ale agriculturii.

Pe plan extern , mă refer la diverse maşinării care sunt construite cu piese, ce au un conţinut ridicat de cauciuc. Luând cazul unui tractor, primul element care-mi vine în minte sunt anvelopele.

Pe plan intern, au căutat să imagineze sisteme complete de producţie. Fac trimitere aici la o componentă inclusă: benzile transportoare care au la bază cauciucul. O situaţie concretă este cea întâlnită în fabricile de zahăr, unde benzile transportoare de uz general fac munca mai simplă. Transferul de sfeclă de zahăr, între etapele de producţie,  nu mai este atât de greu.

Vă invit, să urmăriţi, ce înseamnă procesul modern de realizare a zahărului, unde regăsim elementele amintite anterior, la minutul 2:55 .

 

Vreau să spun că, un pioner  în furnizarea de astfel de componente ( benzi transportoare, plăci din cauciuc) este firma Elastimpex România, cu experienţă de peste 20 de ani în domeniu. A ajutat la modernizarea ţării prin calitatea produselor oferite, care au fost integrate în diverse fabrici, şi nu numai. Gândiţi-vă la aceste benzi transportoare care au în componenţă amestec de cauciuc. Acesta conferă rezistenţă sporită la impactul cu materialul transportat, prin absorbţie de şocuri, dar şi la uzură, rupere, tăiere.

O transformare notabilă a agriculturii, prin tehnici de modernizare intense, este cunoscută şi de Insula Mare a Brăilei. 56 de mii de hectare de pământ, cultivate compact , este valoarea ce ocupă primul loc în Uniunea Europeană. Diferenţiază România la nivel mondial datorită reuşitei din culturi. Cifrele sunt reale şi nu mai este necesar să mintă cineva în hârtii. Succesul este dovedit cu  fapte practice. Aşa este şi fabrica de uscare a lucernei, care are standarde noi de funcţionare. Şi dacă te întrebi unde este folosit cauciucul aici, rămâne doar să accesezi minutul 12:22 din acest frumos videoclip de prezentare.

 

Greu de imaginat o adevărată evoluţie agricolă, a României, fără cauciuc. Mai degrabă involuţie. Agricultura este doar un exemplu de utilizare, responsabilă, de produse pe bază de cauciuc. Faceţi şi voi acest exerciţiu, dar în lumea sportului, de exemplu. Cum arată acest domeniu fără cauciuc ?

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog

Bandă de alergare – Elastimpex

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

Surse: 1, 2, 3

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

Magician al împăcării

22 oct.

Gânduri şi idei ciudate mă găsesc în dimineaţa aceasta, în faţa ceştii de cafea. Partenerul meu lipseşte, astăzi, şi sunt oarecum melancolică.

Ce-ar fi omul fără iubire? O mică componentă anostă, cu scop nedefinit. Sau, poate, e doar părerea mea, după o despărţire aparent inexistentă.

Cred că o relaţie reuşită este simbolul unei prietenii atente. Plină de simplitate şi , totuşi, profundă în exprimarea dragostei.  Vreau să păstrez această frumoasă legătură, pe care o am cu persoana iubită, pentru că mă face să fiu eu , cu adevărat. Este un sentiment reciproc şi este respectat de noi.

Adică, de fiecare când ne certăm, găsim modalităţi de a reînnoi dragostea noastră. Azi, eu sunt responsabila pentru acest lucru.

Recunosc că, m-am inspirat de la   parfumul Katy Perry, care are elemente super magice în componenţă, dar şi din faptul că, se apropie Halloween-ul. Iată la ce mă refer:

coty_proba-superblog-parfum-katy-perrys-mad-potion1-226x300

Devin un magician al împăcării şi pregătesc cea mai interesantă poţiune miraculoasă.

Ingredientele sunt fragmente din amintirile comune, în care expresia sentimentelor noastre a ajuns la puncte maxime. Cum a fost când ne-am cunoscut, când am simţit primul sărut, prima emoţie a strângerii de mână şi cea a unei îmbrăţişări calde. Toate şi multe altele asemănătoare. Le amestec, în cantitate egală, şi le pun în pălăria imaginară a timpului. Ca rezultat obţin un parfum al poveştii noastre de iubire.

Desigur că, are are un efect puternic. Astfel că, la primul puf din această licoare, inima este copleşită. La fel şi simţurile…

Sunt foarte creativă, trebuie să recunosc. Dar a fost o reuşită metoda mea? Imaginea următoare îţi poate  spune :

iubire_mituri

***  Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 ***

Surse: 1

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Afacere de star

21 oct.

Ştii momentul acela când ai maxim la fericire ? Eu l-am trăit de curând şi vreau să-ţi spun detalii.

Ce zici?  Eşti pregătit să trăieşti senzaţia mea ?

Dintotdeauna am avut o pasiune pentru flori. Sunt elemente indispensabile vieţii umane. Le admir pentru frumuseţe, sănătatea pe care o împrăştie în jur şi gingăşia cu  care ating ochiul privitorului .

 

artă-flori

 

Am visat să am propria mea afacere cu flori. Câte decoruri am avut în minte şi câte culori sensibile, numai eu ştiu. Un mozaic întreg de gândiri probabile, păstrate în cutia cu idei îndrăzneţe.

Anul acesta mi-am văzut visul împlinit, deoarece mătuşa mea mi-a făcut o supriză neaşteptată. Mi-a oferit 5000 de EURO , bani luaţi pe card de cumpărături.

Îşi doreşte, mereu, tot ce e mai bun pentru mine. Şi, de aceea, a ales cardul STAR forte  pentru că are beneficii interesante.  De exemplu, fiecare obiect cumpărat îţi oferă puncte STAR cadou, pe care le poţi folosi în unul sau mai multe magazine partenere.

Super. Adică eu cumpăr şi primesc bonus, cu care merg iarăşi să-mi iau ce am nevoie.  Ştiam eu că mătuşa mea face alegeri responsabile şi inspirate, ca întotdeauna.

Mi-a făcut şi o urare simpatică: ” Să ai o afacere de star, Sorina „.

Şi ce crezi că a urmat?

Există în centrul oraşului o clădire părăsită, pe care nu o utilizează nimeni. Am închiriat-o şi am transformat-o într-un muzeu al florilor.  Adică:

Star-BTAm renovat interiorul şi exteriorul,

 

Star-BTObiectele vechi au devenit  ghivece ornamentale,

 

Star-BTAm achiziţionat flori diverse care au dat culoare locuinţei,

 

Star-BTAm dat atenţie sporită decorului şi am aranjat totul cu spirit artistic,

 

Star-BTAm înregistrat afacerea şi ofer posibilitatea vizitării pe bază de bilet, la un cost minim.

 

Oraşul nostru are nevoie de apropiere de natura artistică şi de sensibilitate. Eu pot contribui la acoperirea acestei necesităţi cu această afacere. Ştiu că frumosul este prezent şi apreciat în mod constant.

Rezultatul arată cam aşa:

Muzeul-Florilor

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 ***

Surse: 1

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Cu şi despre energie

19 oct.

Cu gândul la mediul înconjurător şi la tipurile de energie existente, mă îndrept cu privirea către biroul meu cel  proaspăt „renovat „. Câte am să vă spun despre activitatea din ultima săptămână…

Aţi auzit, probabil, de poluare şi cât de rău face mediului în care trăim. Zi de zi suntem supuşi exemplelor negative : aruncare de deşeuri în locuri nepotrivite, consum excesiv de energie electrică, etc. Este nevoie doar de un exerciţiu de voinţă pentru a schimba aceşti factori ce dăunează planetei şi vieţii noastre.

CRm43ukXAAAkDP7.jpg:large

Mediul înconjurător afectat de poluare şi alţi factori nocivi.

Dar, de pildă,  consumul de energie electrică nu poate fi micşorat cumva ?  Desigur că, trăim într-o eră în care tehnologia şi energia sunt elemente necesare.

Însă, cum facem să afectăm cât mai puţin natura ? Ştiţi că există opţiuni precum energie eoliană sau solară, soluţii alternative pentru generare de energie. Şi, da, ne putem folosi de acestea pentru a stimula binele.

Cel mai nou exemplu, în acest sens, este bateria ” Powerwall ” creată de compania Tesla. Este un dispozitiv ce se amplasează în peretele casei. Acest produs absoarbe,  în timpul zilei, energia  captată cu ajutorul panourilor solare, pentru ca seara, să o distribuie ca uz dispozitivelor din casă.  Interesant şi ecologic. Bravo, Elon Musk aka Tesla.

Suntem nevoiţi să căutăm idei de acest gen mereu. Pentru o mai bună conştientizare , vă invit să urmăriţi acest video:

Îmi place să cred despre mine că sunt atentă la aceste semnale, despre calitatea mediului vital.  Am şi dovedit-o printr-un mod practic. Adică m-am documentat şi am început să fac schimbări în casă.

Primul pas a fost să accesez www.avizez.ro şi să discut cu specialiştii cu experienţă de peste 18 ani în domeniul energetic. Le-am explicat situaţia mea şi mi-au recomandat două lucruri:  certificat energetic şi audit energetic .

În mai puţin de 24 de ore, o întreagă echipă din Bucureşti s-a deplasat la locuinţa mea.

Am aflat, datorită certificatului energetic, performaţa energetică a clădirii mele, clasa D .

pret-certificat-energetic

Apoi, a urmat auditul energetic unde am primit soluţii de reabilitare termo-energetică a construcţiei şi a instalaţiilor de apă caldă.

Spre exemplu, biroul meu este plin cu diverse accesorii tehnice. Laptop, calculator, imprimantă, telefon, prize la capăt, veioză şi multe altele.

Specialiştii au menţionat  :

  • încărcătorul nu trebuie ţinut în priză dacă nu se foloseşte,
  • becul incandescent trebuie înlocuit cu unul cu LED.

Le-am aplicat imediat.

Cât despre clădire , aceasta trebuie reabilitată termic. Iniţial se va face izolare la  pereţii exteriori, iar, mai apoi, alte specificări din urma auditului.

Măsurile propuse sunt concepute pentru a reduce consumul de energie al casei şi, implicit, încadrarea într-o nouă categorie de energie, mai bună. În cazul meu , mă duc către C. Astfel, reuşesc să scad costurile facturii la energie şi să fac o faptă de ” sănătate ”  pentru mediul înconjurător.

Încă mai am de muncit la casă până e gata, însă mă bucur că am investit în acest proiect.  Vă invit, să spuneţi şi voi DA pentru o viaţă mai bună.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––