3. Femeia şi natura, aceasta este tematica picturilor artistului japonez Miho Hirano. Rezultatul este unul surprinzător: 4. Fă un tur al Palatului Culturii din Iaşi alături de doamna Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Naţional Muzeal „Moldova” Iaşi:
Nodul simplu sau nodul clasic de cravată reprezintă cel mai des întâlnit şi cel mai simplu de făcut nod la cravată. Se face şi se desface foarte uşor. Nodul simplu se potriveşte la marea majoritate a cravatelor şi la majoritatea gulerelor de cămaşă. În continuare vom învăţa împreună cum să facem cel mai simplu nod la cravată.
Pasul 1: Se înfăşoară cravata în jurul gulerului şi se ţine cu partea lată în stânga. La acest pas se ajustează lungimea cravatei. Este recomandat ca lungimea cozii (partea îngustă a cravatei) să fie de 1,5 – 2 ori mai scurtă decât lungimea feţei (partea lată a cravatei). Se trece faţa cravatei peste coadă, aşa cum se vede în imagine. În acest moment, faţa cravatei se află în partea dreaptă iar coada în jos.
Pasul 2: Se trece faţa cravatei pe sub coadă, înfăşurându-se în jurul acesteia, precum am arătat în imaginea alăturată. În acest moment, faţa cravatei se află în stânga.
Pasul 3: Nodul la cravată se continuă cu înfăşurarea feţei cravatei peste coadă, prin partea din faţă, până când ajunge din nou în dreapta. În acest moment, faţa cravatei se trece prin spaţiul dintre cravată şi guler (cercul din jurul gâtului), aşa cum se vede în imaginea alăturată. După acest pas, faţa cravatei rămâne în sus.
Pasul 4: Se coboară faţa cravatei prin nodul făcut la pasul anterior, prin înfăşurarea feţei în jurul cozii, precum am ilustrat în imaginea alăturată. Cravata se trage în jos în întregime. Atenţie, această mişcare nu trebuie să strice aspectul nodului sau să ducă la îndoirea cravatei.
Pasul 5: Ajustarea nodului de cravată se face trăgând de coadă şi de aripi (părţile care intră sub guler).
Mandala (cuvânt sanscrit – cerc/sferă) este o imagine-simbol cu o structură concentrică ce serveşte ca instrument al contemplaţiei.
Mandala este folosită în multe tradiții spirituale din întreaga lume. Acest simbol reprezintă Divinul, relația noastră cu Infinitul.
Mandala la Amerindieni Indienii americani folosesc în vindecare mandale de nisip şi cercurile magice (dreamcatcher).
Dreamcatcher
Mandala Aztecă Calendarul sacru al Aztecilor din Mexic reprezentat printr-o mandală indică un ciclu calendaristic de 365 de zile şi un ciclu ritual de 260 de zile, de unde se poate observa semnificaţia fiecărei zi.
Azteca
Tibetană
Mandala Tibetană În Tibet, mandala este realizată cu forme geometrice complexe şi este folosită pentru meditație. Calugării tibetani folosesc un ritual specific cu incantaţii de mantre. Ei folosesc mandalele din nisip pentru a sublinia efemeritatea vieții. Când mandala este finalizată călugării o distrug cu ajutorul apei. Aceasta simbolizând ciclul vieţii. În budismul tibetan, contemplarea și meditația pe o imagine sacră este esențială pentru practicile și ritualurile spirituale, iar mandala este una dintre cele mai sacre imagini.
Yin şi Yang
Mandala Taoistă Yin şi Yang Simbolul taoist „Yin şi Yang” reprezintă Universul. Simbolul Yin și Yang este un cerc împărțit în două jumătăți – alb și negru. În cadrul fiecărei jumătăţi este un cerc de culoare opusă. Simbolul reprezintă Tao (Divin, Univers, Dumnezeu) și energia feminină primordială (Yin) și cea masculină (Yang), care dau naștere la toată lumea manifestată. Ying & Yang reprezintă Dansul Cosmic între cele două energii (masculin şi feminin) şi transformarea continuă prin contopirea lor. Nici una nu poate exista fără cealaltă, cum noaptea nu poate exista fără zi şi viaţa fără moarte.
Cercul Zodiacal Astrologic
Cercul Zodiacal Astrologic
Cercul Zodiacal astrologic este un cerc care asociază toate energiile universale în interacțiunea lor de forțe. Pământul este reprezentat printr-un cerc în interior care este înconjurat de planete. Astrograma este o hartă a cerurilor cu: Soarele, Luna, iar planetele sunt într-o relație dinamică între ele la o anumită oră, observate dintr-un loc specific de pe Pământ.
Cercul astrologic este o încercare de a întelege Legile Universale (Legile lui Hermes), care există pe Pământ, pentru a înţelege pe Dumnezeu și manifestarea lui.
Yantra Sri Yoga
Mandala și Yoga – Yantra Sri Yoga
Mandala este folosită în practicile yoga pentru a sprijini meditația. Diverse mandale sunt folosite pentru a reprezenta diferiţi zei. Mandala are de obicei o imagine care inspiră dezvoltarea interioară şi evoluţia spirituală. Sri Yantra sau Chakra („roata sfântă”) este reprezentată de un desen cu nouă triunghiuri întrepătrunse într-un cerc, care radiază de la punctul central. Aceasta reprezintă crearea Universului și unirea masculinului cu femininul Divin.
Floarea Vieţii
Floarea Vieții Mandala Floarea Vieţii are o semnificație spirituală profundă. Forma sa este o mandală care reprezintă mai multe cercuri uniform distanțate şi suprapuse. Modelul acestei mandale se găsește în desenele spirituale antice, ce descrie evoluția vieții în spațiu și timp. Totul este un model matematic.
Floarea Vieții reprezintă Forța Universală. Simbolul se găsește în multe culturi antice, apare sculptat în piatră în Templul lui Osiris de la Abydos (Egipt), reprezentând Ochiul lui Ra, mai târziu apare în perioada feniciană, în Asia, Orientul Mijlociu, și în arta creștină. Leonardo da Vinci a folosit Floarea Vieţii în desenele sale mistice și oculte. Înțelegerea acestui simbol ne ajută să înțelegem cum funcționează Universul. Acest simbol poate fi utilizat în timpul meditației şi ca un simbol de protecție.
C.G. Jung despre Mandală
Potrivit lui Jung, mandala este un cerc magic, simbolul Sinelui, format de către forțele arhetipale ale inconștientului de care desenatorul nu este conștient în timpul creării imaginii. ” Cuadratura cercului „este unul dintre multele motive arhetipale care formează modelele de bază ale viselor și fanteziilor noastre … într-adevăr, ar putea fi numit chiar arhetipul totalității„.
„În acest simbol sunt ascunse efecte magice foarte vechi care derivă iniţial de la „cercul de închidere, cercul fermecat”. Astfel magia a fost păstrată în nenumărate obiceiuri populare. Practicile magice nu sunt altceva decât proiecțiile psihice, care sunt aici aplicate în sens invers pentru psihic, ca un fel de vrajă asupra propriei personalități. Adică, prin intermediul acestor acţiuni concrete, atenția, sau mai bine zis, interesul, este adus înapoi la un domeniu sacru interior, care este sursa și scopul sufletului și care conține unitatea de viață și conștiință.”
„Simbolurile și imaginile provin din inconştientul colectiv, acestea sunt imagini primordiale, care se găsesc în fiecare dintre noi. Acest simbol nu este găsit numai în Orient ci şi în Europa.
settemuse.it
Evul Mediu timpuriu este deosebit de bogat în mandale creștine, precum ar fi – Hristos în centru, cu patru evanghelişti. Această concepție trebuie să fie una foarte veche, pentru egipteni este reprezentat – Horus cu cei patru fii ai săi, în același mod.
Mai târziu apare în cartea lui Iacov Böhme (1575- 1624, creştin mistic şi teolog) o mandală inconfundabilă și foarte interesantă. Această ultimă mandală arată foarte clar că se ocupă cu un sistem psiho-cosmic puternic influenţat de idei creștine.
Böhme îl numește „ochiul filozofic”, sau „oglinda înțelepciunii”, ceea ce înseamnă în mod evident o sumă de cunoștințe secrete. ”
* Moșii de iarnă (Sâmbăta Morților) reprezintă o zi în care se pomenesc cei adormiți (în veșnicie). Anul acesta, 2026, sufletele celor dragi sunt aminitite la 14 februarie de creștinii ortodocși. Să nu uităm să le aprindem o lumânare. * Un videoclip (cu și) pentru mediul (nostru) înconjurător. Ce dorim să dăinuie, trebuie să fie […]
Cuvântul Autorilor Cartea aceasta condensează experiența noastră de cercetători în domeniul relațiilor de atașament în cuplu, într-un ghid practic pentru cititorul care dorește să întemeieze o relație durabilă ori să o amelioreze pe cea deja existentă. Teoria atașamentului este un domeniu de cercetare vast și deosebit de complex, vizând atât dezvoltarea copilului și relațiile parentale, […]
Dacă am fost mințiți cu privire la ipoteci, planurile 401 (k), portofoliile de acțiuni, fondurile speculative, instrumentele derivate, tranzacțiile pe bază de informații privilegiate, schemele Ponzi, valorile evaluate, ratingurile de credit și ratele variabile, de către Bear Stearns și Lehman Brothers, AIG și Citigroup, Bernie Madoff și Stanford Financial, în legătură cu invadarea Irakului și […]
Cartea sau filmul? Depinde, aș îndrăzni să răspund. Astăzi este despre ecranizarea unui roman, care s-a concretizat într-un serial de mare profunzime, cu două sezoane și cu povești de viață spuse, în taină, în acea cameră roșie. Ce știm (cu siguranță) „Serialul turcesc Destăinuri este bazat pe poveștile reale incluse în volumul În interiorul medalionului […]
Colecția NOI este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri