Arhiva | Diverse RSS feed for this section

Arhiva momentelor speciale

28 oct.

Astăzi vreau să-ţi  povestesc despre o idee genială. Aparţine companiei Danone, divizia Cremosso. Probabil îi cunoşti pentru produsul gustos numit iaurt. În diferite sortimente care-ţi răsfaţă, din plin, gusturile.

Ştii ce au realizat ? Că oamenii au o viaţă plină de clipe speciale, care merită cunoscute de întreaga lume. Dând curs acestei păreri, au ales un loc virtual, în care poţi să-ţi înregistrezi astfel de momente deosebite.

Aşa, adună împreună poveşti reale, sensibile, care să-ţi fie de ajutor când ai  nevoie de  o încurajare morală, spre exemplu. Adică ai o arhivă a momentelor speciale la care te poţi conecta mereu. O simplă legătură wireless va trimite  emoţii  care să-ţi bucure sufletul.

Emotii-wireless

Aleg să contribui şi eu la acest minunat proiect. Şi te invit şi pe tine, cititorule, să faci acelaşi lucru. Cu toţii ne dorim să surpindem frumosul în fiecare zi a vieţii nostre.

Fac eu primul pas şi-ţi descriu momentul meu, acela pe care l-aş repeta, dacă aş putea.

Totul începe cu sărbătoarea de Crăciun a anului 2007, când ne-am reunit întreaga familie. Incluzând aici şi bunicii şi rudele apropiate. Era pentru prima dată când făceam acest lucru. Am pregătit împreună de la bucatele delicioase, până la îmbodobirea bradului. Veselie, simplitate, amintiri comune, dorinţe au fost agăţate pe ramurile verzi ale copacului.

A fost o petrecere de neuitat şi, totodată, un exerciţiu pentru a demonstra că legăturile umane vibrează la unisonul numit iubire.

O păstrez, cu drag, în memorie pentru că, nicicând, nu va mai avea aceeaşi formulă. Între timp dintre participanţi au plecat din lumea aceasta.

Deci rămâne doar  expresia mult cunoscută „preţuieşte fiecare moment al vieţii”, pentru că are , cu adevărat, unicitate.

 

christmas-tree-living-room1

Surse: 1, 2

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Exerciţiu de imaginaţie

26 oct.

Pentru că toamna este sezonul agricol intens al României, vă propun un exerciţiu de imaginaţie cu această temă. Mai exact, să dăm timpul înapoi şi să vizităm ogoarele cultivate ale românilor, de dinainte de ’89. Găsim acolo multă muncă umană, familii întregi lucrează ,cu ardoare, pentru producţia de grâne a ţării.   Fără prea mult ajutor  tehnic, utilajul principal folosit era forţa oamenilor. Din acest motiv, cifrele de producţie înregistrate în documentele oficiale erau , deseori , nerealiste.

România a scăpat de acest inconvenient în perioada post-decembristă, când atenţia s-a îndreptat spre tehnologie, implicit evoluţie. Cum să facem agricultură mai uşor şi cu profit mai mare. Investiţia este inteligentă, deoarece  mecanizarea a împlinit cu succes această nevoie a românilor.

De exemplu, au realizat importanţa banalului cauciuc. Atât cel rezultat pe cale naturală din arborele de cauciuc, cât şi a celui sintetic. Graţie acestuia au uşurat activităţile externe şi interne ale agriculturii.

Pe plan extern , mă refer la diverse maşinării care sunt construite cu piese, ce au un conţinut ridicat de cauciuc. Luând cazul unui tractor, primul element care-mi vine în minte sunt anvelopele.

Pe plan intern, au căutat să imagineze sisteme complete de producţie. Fac trimitere aici la o componentă inclusă: benzile transportoare care au la bază cauciucul. O situaţie concretă este cea întâlnită în fabricile de zahăr, unde benzile transportoare de uz general fac munca mai simplă. Transferul de sfeclă de zahăr, între etapele de producţie,  nu mai este atât de greu.

Vă invit, să urmăriţi, ce înseamnă procesul modern de realizare a zahărului, unde regăsim elementele amintite anterior, la minutul 2:55 .

 

Vreau să spun că, un pioner  în furnizarea de astfel de componente ( benzi transportoare, plăci din cauciuc) este firma Elastimpex România, cu experienţă de peste 20 de ani în domeniu. A ajutat la modernizarea ţării prin calitatea produselor oferite, care au fost integrate în diverse fabrici, şi nu numai. Gândiţi-vă la aceste benzi transportoare care au în componenţă amestec de cauciuc. Acesta conferă rezistenţă sporită la impactul cu materialul transportat, prin absorbţie de şocuri, dar şi la uzură, rupere, tăiere.

O transformare notabilă a agriculturii, prin tehnici de modernizare intense, este cunoscută şi de Insula Mare a Brăilei. 56 de mii de hectare de pământ, cultivate compact , este valoarea ce ocupă primul loc în Uniunea Europeană. Diferenţiază România la nivel mondial datorită reuşitei din culturi. Cifrele sunt reale şi nu mai este necesar să mintă cineva în hârtii. Succesul este dovedit cu  fapte practice. Aşa este şi fabrica de uscare a lucernei, care are standarde noi de funcţionare. Şi dacă te întrebi unde este folosit cauciucul aici, rămâne doar să accesezi minutul 12:22 din acest frumos videoclip de prezentare.

 

Greu de imaginat o adevărată evoluţie agricolă, a României, fără cauciuc. Mai degrabă involuţie. Agricultura este doar un exemplu de utilizare, responsabilă, de produse pe bază de cauciuc. Faceţi şi voi acest exerciţiu, dar în lumea sportului, de exemplu. Cum arată acest domeniu fără cauciuc ?

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog

Bandă de alergare – Elastimpex

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

Surse: 1, 2, 3

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

Ştiai că ~ 6

23 oct.

 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Invitaţie la fericire

23 oct.

Îţi lansez, în mod oficial, o invitaţie la  fericire. E pentru doi, deci poate veni şi cel mai bun prieten.

Spectacolul se ţine chiar la tine acasă, dar cu actori celebri. Uite cum e organizat la mine.

Arta şi bunul-gust sunt motivele principale care caracterizează evenimentul.

Am ales decorul cu mare atenţie. Grija pentru lucrul de calitate mă ajută în orice moment. Un pic de tradiţie şi artişti talentaţi reprezintă combinaţia perfectă. Adică,  Magazinul de Căni.

Screenshot from 2015-10-23 14:40:24

MAGAZINUL de CĂNI

Aici poţi găsi idei originale integrate, cu uşurinţă, în căni şi  seturi de căniEste o sursă bogată de rafinament.

Eu am cumpărat din acest loc, căni amuzante din porţelan. Le folosesc în momentele mele de relaxare. De exemplu, când privesc un anumit film sau citesc o carte.

Şi, dacă am finalizat cu aranjarea cadrului, să continuăm.

Asociez fiecărui film serial câte o anumită cană, în funcţie de percepţia pe care o am asupra lui. De pildă, dacă mă refer la cele de acţiune: The Blacklist, Criminal Minds şi Chicago P.D. am optat astfel:

 

Prepar un ceai aromat şi savurez esenţa fiecărui personaj. Episod cu episod , cana revine ca simbol al fiecărei întâmplări vizionate. Un mix de trăiri inspirate din realitate va umple obiectul meu de porţelan cu viaţă.

Te invit şi pe tine să-ţi creezi astfel de momente de fericire. E interesant câte activităţi utile poate însuşi o cană, nu crezi ?

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015***

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Trei exerciţii care te scapă de burtă

22 oct.

Poţi afla trei sfaturi practice din categoria sport. Rămâne doar să-mi spui dacă le vei aplica :).

Sursa: 1

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––