În anul 1989, un cutremur de 8,2 grade pe scara Richter a lovit Armenia, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de patru minute.
În mijlocul haosului declanşat de cutremur, un tată şi-a părăsit soţia care se afla în siguranţă acasă şi s-a grăbit către şcoala în care ar fi trebuit să fie fiul său, dar a descoperit că aceasta fusese transformată într-un morman de dărâmături.
După trauma şocului iniţial, bărbatul şi-a amintit de promisiunea pe care i-a făcut-o întotdeauna fiului său: ” Indiferent de împrejurări, voi fi întotdeauna alături de tine! „, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Privind mormanul de dărâmături din faţa sa, el s-a gândit că situaţia este lipsită de orice speranţă, dar nu putea uita promisiunea pe care i-o făcuse fiului său.
Bărbatul a încercat să-şi aducă aminte în ce parte a şcolii era situată clasa fiului său. Şi-a dat seama că aceasta era situată în colţul din dreapta al clădirii, aşa că s-a repezit acolo şi a început să scormonească prin moloz.
Între timp, la şcoală au sosit şi alţi părinţi, care au început să se lamenteze imediat: ” Vai, fiul meu! Fiica mea! „, încercând să îl tragă dintre dărâmături sub pretext că:
-Este prea târziu!
-Au murit cu toţii!
-Nu mai poţi face nimic!
-Du-te acasă! i-au spus alţii.
-Priveşte realitatea în faţă. Nu mai poţi face nimic. Nu faci decât să înrăutăţeşti şi mai tare lucrurile.
Bărbatul le-a dat însă tuturor acelaşi răspuns:
-Ai de gând să mă ajuţi ?
După care a continuat să mute bucăţile de dărâmături , una câte una.
La faţa locului a sosit şi şeful pompierilor, care a încercat la rândul lui să îl scoată pe bărbat dintre grămezile de moloz , spunându-i:
-Conductele explodează pretutindeni. Eşti în pericol de moarte. Ne vom ocupa noi de toate. Du-te acasă.
Tatăl plin de iubire pentru fiul său nu avea însă altă replică de dat decât:
-Ai de gând să mă ajuţi ?
A sosit apoi poliţia, care l-a avertizat:
-Ştim că eşti furios şi deznădăjduit, dar s-a terminat. Îi pui în pericol şi pe ceilalţi. Du-te acasă! Ne vom ocupa noi de toate.
-Aveţi de gând să mă ajutaţi? nu s-a lăsat intimidat bărbatul.
Plin de curaj, el a continuat să lucreze, căci dorea să ştie cu certitudine dacă băiatul lui este mort sau trăieşte.
Bărbatul armean a săpat timp de opt ore… 12 ore… 24 de ore… 36 de ore… iar în cea de-a 38-a oră de lucru a dat la o parte o ultimă bucată de moloz şi a auzit vocea fiului său. Simţind cum renaşte, tatăl a ţipat:
-ARMAND!
-Tată!?! a auzit el. Sunt eu,tată! Le-am spus eu celorlalţi copii să nu îşi facă griji! Ştiam că dacă mai eşti în viaţă, o să vii să mă salvezi, şi astfel vor fi şi ei salvaţi. Doar mi-ai promis de atâtea ori că vei fi alături de mine în orice condiţii! Ai reuşit, tată!
-Ce se întâmplă acolo? Care este situaţia ? a întrebat bărbatul.
-Am rămas 14 din 33, tată. Suntem speriaţi, înfometaţi şi însetaţi, dar fericiţi că eşti aici. Când clădirea s-a prăbuşit, s-a creat un fel de boltă care ne-a salvat.
-Ieşi afară, băiete!
-Nu, tată! Scoate-i mai întâi pe ceilalţi copii, căci pe mine ştiu sigur că o să mă scoţi! Ştiu că indiferent de situaţie, vei fi alături de mine!
Mark V. Hansen
Extras din cartea Supă de pui pentru suflet , scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Zâmbetul Soarelui 
Păreri