Arhiva | O povestioară RSS feed for this section

Am auzit o anecdotă:

13 dec.

*

Am auzit despre un bărbat care a rămas burlac toată viața lui din cauză că era în căutarea femeii perfecte. Când a ajuns la vârsta de 70 de ani, cineva l-a întrebat: 

– Ai călătorit atât de mult – de la New York la Kathmandu, de la Kathmandu la Roma, de la Roma la Londra – ai tot căutat. N-ai reușit să găsești femeia perfectă? Nici măcar una singură?

Bătrânul s-a întristat foarte tare.

– Ba da, am găsit-o, a zis el. Într-o zi, cu multă vreme în urmă, am găsit femeia perfectă.

Celălalt a întrebat:

– Și ce s-a întâmplat atunci? De ce nu te-ai căsătorit?

Cu tristețe, bătrânul a răspuns:

– Ce puteam face? Era în căutarea bărbatului perfect.

 

*

În New York, câțiva bărbați ținuți sub papuc și-au dat mâna și au fondat un club în semn de protest – Mișcarea de Eliberare a Bărbatului sau ceva de genul ăsta! Și bineînțeles că l-au ales președinte pe acela dintre ei care era cel mai ținut sub papuc. 

A avut loc prima întâlnire, dar președintele nu și-a făcut apariția. Erau cu toții îngrijorați. Au dat fuga la el acasă și l-au întrebat:

– Ce s-a întâmplat? Ai uitat?

– Nu, le-a răspuns el, dar nu m-a lăsat nevastă-mea să vin. Mi-a zis că dacă ies din casă, nu mai am voie să intru înapoi! Nu pot să-mi asum asemenea risc.

 

*

Am auzit o poveste despre soția lui Albert Einstein.

Prietenii lui Albert Einstein veneau la el în vizită, iar acesta le spunea mereu anecdote, glume, iar ei râdeau.

Dar unul dintre prieteni a observat că de fiecare dată când venea, iar Einstein începea să le spună povești, doamna Einstein începea imediat să croșeteze sau să facă ceva.

Așa că a întrebat-o:

– În clipa în care soțul tău începe să povestească ceva sau să spună o glumă tu începi să tricotezi; de ce?

Ea i-a răspuns:

– Dacă nu fac nimic, îmi e extraordinar de greu să tolerez ce aud, fiindcă am auzit povestirile și glumele alea de mii de ori. Tu vii în vizită din când în când, dar eu sunt mereu aici. Ori de câte ori vine cineva el spune aceleași glume, aceleași povești. Dacă n-aș face ceva cu mâinile, aș începe să mă foiesc în asemenea hal încât comportamentul meu ar fi nepoliticos. Așa că trebuie să fac ceva cu neastâmpărul meu și să-l ascund în spatele activității mele. 

 

*

Odată, în timp ce Picasso picta, un prieten care era și critic de artă l-a oprit din lucru și l-a întrebat:

– De mult mă obsedează o întrebare și nu mă mai pot abține. Vreau să știu: ai pictat sute de tablouri; care e cel mai bun tablou al tău?

Picasso i-a răspuns:

– Cel pe care îl pictez acum.

Criticul a zis atunci:

– Acesta? Păi și cum rămâne cu celelalte tablouri pe care le-ai pictat înainte?

Picasso i-a răspuns:

– Sunt cuprinse toate în acesta. Iar următorul pe care îl voi picta va fi chiar mai bun decât acesta, căci cu cât pictezi mai mult, cu atât mai priceput vei fi și cu atât mai măreață va fi arta ta.

*

Așa stau lucrurile în privința iubirii, așa stau lucrurile în privința bucuriei – împărtășește-le. Odată ce vei fi cunoscut matematica superioară a vieții, vei constata că prin simplul fapt că oferi, primești.

*Extras din cartea atunci când iubim – Cum să iubim în mod conștient și să relaționăm fără frică scrisă de OSHO

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

 

Etichete:, ,

Poveste cu tâlc despre tot și despre toate

6 dec.

Despre tot și despre toate este doar o modalitate de a anunța colecția de pilde oferite de Remus Rădulescu în rubrica sa, O vorbă bună. Prin difuzarea zilnică de la Radio România Actualități, am aflat cum poveștile cu tâlc au prins viață, au avut glas, cu o formă de unicitate aparte și, mai ales, cu învățăminte. 

Un alt loc unde le presară autorul este la o emisiune, la același post de radio, Lumina Credinței. 

Dacă te pot îmbogăți cu înțelepciune, îmi asum să te rog să asculți măcar o variantă din aceste materiale:

 

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

 

Etichete:, ,

Poveste cu tâlc: Gura Lumii

22 nov.

Se povestește într-o carte veche că, un tată și cu fiul său, se duceau la târg să vândă un măgar. Tatăl și fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu niște oameni care i-au luat în primire zicându-le:

– Ce oameni proști, își rup încălțămintea și picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!

Atunci, tatăl se sui pe măgar și plecă.

Curând se întâlniră cu alți călători care-i iau, și aceia, în râs.

– Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos! Tatăl coborî și sui pe măgar pe copilul său. 

Se întâlniră cu alți călători. Vâzându-i, aceștia spuseră:

– Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creștere bună? Iată bătrânul merge pe jos, iar fiul său călare pe măgar!

– Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceștia? zise tatăl. 

Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câțiva pași și alți oameni pe care-i întâlniră ziseră:

– Ia, uitați-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoși merg călare pe un biet măgar.

– Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceștia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una! 

Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn și, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate și porniră cu el la drum.

Când se întâlniră cu alți călători, aceștia începură să râdă de ei ca niște nebuni.

ORICE ai face, de GURA LUMII tot nu vei scăpa, așa că ține cont de ea, NUMAI CÂND este spre BINELE tău!

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

 

Etichete:, ,

Rajko KUZMANOVIC – Întrebare

15 nov.

Un copil își întreabă tatăl:

– Cât de mare este Dumnezeu?

Privind cerul, tatăl lui vede un avion și-l întreabă:

– Care este mărimea acelui avion? 

– Este foarte mic, abia se vede, răspunde copilul.

Atunci tatăl își duse copilul în aeroport și fiind aproape de un avion, îl întrebă din nou:

– Acum ce mărime are avionul?

– Tată, este uriaaaș! Răspunde copilul cu uimire.

Tatăl îi spune atunci băiatului său:

– Dumnezeu este exact așa, dimensiunea depinde de distanța la care te afli tu de El. Cu cât ești mai aproape de El, cu atât mai mare va fi El în viața ta. 

* Am să adaug un mic video al artistei Doina LAVRIC, care cred că poate însoți aceste cuvinte

 

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

 

 

Povestea fermierului

5 iul.

„Poate ştiţi povestea fermierului care locuia într-un cătun îndepărtat şi care a descoperit într-o zi că vaca lui dispăruse de pe păşune. Când a început s-o caute, s-a întâlnit cu vecinul care l-a întrebat unde merge. Când i-a spus că îi dispăruse vaca, vecinul a dat din cap spunând:

–Mare ghinion.

–Noroc, ghinion, cine ştie, a spus fermierul, care a plecat în drumul lui.

Pe dealuri, dincolo de terenurile arate ale fermei, şi-a găsit vaca păscând lângă un cal frumos, care i-a urmat când fermierul şi-a mânat vaca spre casă.

În dimineaţa următoare, vecinul a venit să întrebe dacă a găsit vaca. Fermierul i-a explicat cum acel cal i-a urmat acasă şi vecinul a exclamat:

–Ăsta da noroc!

–Noroc, ghinion, cine ştie, a răspuns fermierul, continuându-şi treburile.

În ziua următoare, fiul fermierului s-a întors acasă în permisie. A încercat imediat să călărească frumosul cal, dar acesta l-a aruncat din şa şi băiatul şi-a rupt piciorul. Când vecinul a trecut spre piaţă prin faţa casei lor şi l-a văzut pe tânăr cu piciorul în atele şi bandajat, în timp ce tatăl lui săpa grădina, a întrebat ce se întâmplase. Când a auzit, a spus:

–Mare ghinion, spuse el.

–Noroc, ghinion, cine ştie, a răspuns fermierul, continuând să sape grădina.

În ziua următoare, unitatea din care făcea parte băiatul a trecut în marş pe drum. Peste noapte izbucnise războiul, iar ei plecau la luptă. Tânărul nu li se putea alătura, iar vecinul, aplecându-se peste gard, i-a strigat fermierului din câmp că măcar ca tată era scutit de eventuala pierdere a fiului în război.

–Ăsta da noroc, a strigat vecinul.

–Noroc, ghinion, cine ştie, a răspuns fermierul, continuând să are ogorul.

În seara aceea, fermierul şi fiul său erau la cină, când, după câteva înghiţituri, fiul s-a înecat cu un os de găină şi a murit. La înmormântare, vecinul i-a spus fermierului:

–Mare ghinion.

–Noroc, ghinion, cine ştie, a răspuns fermierul aşezând un braţ de flori lângă sicriu.

Spre sfârşitul săptămânii, vecinul veni să-i spună fermierului că unitatea din care făcuse parte băiatul lui fusese măcelărită în luptă.

–Măcar tu si fost lângă fiul tău când s-a prăpădit. Ăsta e un noroc, a spus vecinul.

–Noroc, ghinion, cine ştie, a răspuns fermierul, vâzându-şi de drum spre piaţă.

Şi aşa mai departe…

***

Cei mai mulţi dintre noi suntem precum vecinul din poveste. Toate reacţiile pe care le avem şi judecăţile pe care le facem se bazează pe ce se întâmplă într-un anumit punct al poveştii noastre neterminate. O anumită întâmplare este un blestem sau o binecuvântare? Lăsăm emoţiile să decidă. Dar dacă într-un fel am fi eliberaţi, ca prin farmec, de emoţiile noastre – în special de teamă, când ne confruntăm cu dificultăţi – atunci nu le-am mai numi aşa. Le-am putea spune, pur şi simplu, <<schimbare>>, pentru că asta ne cer evenimentele şi situaţiile neprevăzute – să ne schimbăm într-o oarecare măsură.”

Extras din cartea DE CE EU, DE CE AŞA, DE CE ACUM scrisă de ROBIN NORWOOD.

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

 

 

Etichete:, , , ,

← Older Entries
Newer Entries →