Un bărbat a scris o scrisoare şi a trimis-o pe adresa unui hotel mic dintr-un orăşel din vestul Statelor Unite pe care intenţiona să îl viziteze în concediu. Iată ce a scris el în scrisoare:
„Aş dori foarte mult să îmi aduc şi câinele . Este un animal dresat şi foarte cuminte. Credeţi că aş putea dormi cu el în cameră ? „
El a primit prompt răspunsul de la propietarul hotelului:
„Am condus acest hotel timp de foarte mulţi ani şi niciodată nu mi s-a întâmplat ca un câine să îmi fure prosoapele, aşternuturile, tacâmurile sau tablourile de pe pereţi.
Nu a trebuit să arunc niciodată un câine în stradă în miez de noapte pentru că era beat şi îi deranja pe ceilalţi clienţi. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca un câine să se furişeze şi să fugă pentru a nu-şi plăti cazarea.
De aceea, câinele dumneavoastră este binevenit în hotelul meu. Mai mult decât atât, dacă garantează pentru dumneavoastră, veţi fi binevenit şi dumneavoastră.„
–Poate că sunt, dar asta numai pentru că am avut profesori care m-au inspirat. Vreau să îţi povestesc despre unul dintre ei. Cu mulţi ani în urmă, când lucram ca voluntar la Spitalul Stanford, am cunoscut o fetiţă pe nume Lisa, care suferea de-o boală rară şi foarte gravă.
Singura ei şansă de recuperare era o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei în vârstă de cinci ani, care supravieţuise în mod miraculos aceleaşi boli şi care îşi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Doctorul i-a explicat situaţia băieţelului şi l-a întrebat dacă doreşte să îi dea sângele său surioarei sale. L-am văzut ezitând timp de o clipă , după care a tras adânc aer în piept şi a răspuns:
-Da, o să fac acest lucru dacă o poate salva pe Lisa.
În timp ce transfuzia progresa, l-am văzut stând pe patul de lângă cel în care se afla sora lui. La fel ca şi noi, zâmbea văzând că obrajii Lisei îşi recăpătau culoarea naturală. Apoi zâmbetul i-a pălit şi copilul s-a albit la faţă. S-a uitat la medic şi l-a întrebat cu un tremur în voce:
-O să încep să mor acum?
Fiind atât de mic, copilul îl înţelesese greşit pe doctor, crezând că va trebui să îi dea tot sângele său surioarei sale.
Da, am învăţat ce înseamnă curajul, a conchis ea, dar numai pentru că am avut profesori care m-au inspirat.
Dan Millman
extras din cartea Supă de pui pentru suflet, de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Nu cu mulţi ani în urmă am început să cânt la violoncel.
Cei mai mulţi oameni ar fi spus: „Am început să învăţ să cânt la violoncel” , dar această exprimare presupune ideea bizară că ar exista două procese diferite: 1) învăţatul să cânţi la violoncel; şi 2) cântatul propriu-zis la violoncel.
Cum s-ar spune, eu trebuie să fac prima acţiune până când o termin, iar apoi pot trece la cea de-a doua. Cu alte cuvinte, va trebui să „învăţ să cânt” până când voi termina cu învăţatul, după care voi putea să încep să cânt efectiv. De bună seamă, este o prostie să gândeşti astfel. Nu există două procese, ci unul singur. Noi învăţăm întotdeauna să facem ceva făcând lucrul respectiv.Nu există altă modalitate.
Violoncel
John Holt
extras din cartea „Supă de pui pentru suflet„, Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Larry şi Jo Ann erau un cuplu ca oricare altul. Cei doi locuiau într-o casă obişnuită, pe o stradă oarecare. La fel ca multe alte cupluri, se străduiau şi ei să o scoată la capăt şi să îşi crească cum trebuie copiii.
Cei doi erau obişnuiţi şi dintr-un alt punct de vedere: se certau frecvent. O bună parte din conversaţia lor consta în analiza tuturor lucrurilor rele din căsnicia lor şi în acuzaţiile reciproce pe care şi le aduceau.
Într-o zi s-a petrecut însă ceva cu totul neobişnuit.
-Ştii, Jo Ann, am un sertar magic. Ori de câte ori îl deschid, îl găsesc plin cu lenjerie şi cu şoşete curate, i-a spus Larry. Doresc să îţi mulţumesc pentru că ai ţinut în permanenţă sertarul plin în toţi aceşti ani.
Jo Ann s-a uitat la soţul ei pe deasupra ochelarilor.
-Ce vrei de fapt, Larry?
-Nimic. Doream doar să îţi spun că apreciez acest sertar magic.
Nu era prima dată când Lary avea un comportament ciudat, aşă că Jo Ann şi-a scos rapid incidentul din minte. Peste câteva zile, el s-a repetat însă:
-Jo Ann, doresc să îţi mulţumesc pentru că ai trecut cifrele corecte în registrul cu cheltuieli în această lună. Ai nimerit-o de 15 ori din 16. Este un record pentru tine.
Nevenindu-i să îşi creadă urechilor, Jo Ann şi-a întrerupt lucrul de mână şi s-a uitat la soţul ei.
-Larry, tu te plângi întotdeauna de faptul că greşesc seriile cecurilor pe care le înregistrez în registru. Ce-ţi veni acum să mă lauzi?
-Nu am niciun motiv special, i-a răspuns el. Doream pur şi simplu să ştii că apreciez ceea ce faci.
Jo Ann a scuturat din cap şi s-a întors la lucrul ei manual. „Ce-o fi cu el?”, s-a întrebat în sinea ei.
A doua zi, când a scris un cec pentru băcănia din care îşi făcea cumpărăturile, ea a verificat însă mai atentă dacă a notat corect seria. „De ce-mi pasă subit de prostiile astea?”, s-a întrebat din nou.
A încercat să ignore incidentul, dar bizarul comportament al lui Larry nu s-a oprit aici, ci a continuat.
-Jo Ann, a fost o cină grozavă, i-a spus el într-o seară.Apreciez sincer eforturile tale. Cred că în ultimii 15 ani ai gătit cel puţin 14.000 de mese pentru mine şi pentru copii.
Peste câteva minute:
-Uau,Jo Ann, casa arată super! Cred că munceşti din greu ca să o întreţii atât de bine.
Şi în sfârşit:
-Îţi mulţumesc, Jo Ann, pentru că eşti cea care eşti. Compania ta îmi face o mare plăcere.
Jo Ann a început să se îngrijoreze sincer. „Ce s-a întâmplat cu toate sarcasmele şi criticile lui?”, s-a întrebat ea.
Temerile ei că s-a întâmplat ceva ciudat cu soţul său i-au fost confirmate de fiica lor, Shelly, în vârstă de 16 ani, care i-a spus:
-Mamă, tata a luat-o razna. Tocmai mi-a spus că arăt bine, deşi sunt fardată cam tare şi port nişte haine care chiar şi mie mi se par deochiate. Nu este în firea lui, mamă.Ce-o fi în neregulă cu el?
Orice ar fi fost în neregulă, comportamentul lui Larry a continuat. Zi şi noapte, al a continuat să se focalizeze asupra lucrurilor pozitive, insistând asupra lor.
După câteva săptămâni, Jo Ann a început să se obişnuiască cu comportamentul neobişnuit al soţului ei, ba chiar din când în când să îi şi mulţumească. Îi făcea plăcere să ştie că eforturile ei sunt remarcate şi apreciate, dar într-o zi s-a întâmplat ceva care chiar a lăsat-o cu gura căscată.
-Aş dori să faci o pauză, i-a spus Larry. În seara aceasta am să spăl eu vasele. De aceea, te rog să laşi tigaia aceea şi să ieşi din bucătărie.
A urmat o pauză foarte lungă.
-Mulţumesc,Larry. Mulţumesc mult!
Starea de spirit a lui Jo Ann a început să se îmbunătăţească, la fel ca şi încrederea în sine, iar când şi când cei ai casei o puteau chiar auzi fredonând. Stările ei proaste de odinioară s-au rărit mult. „Sinceră să fiu, îmi cam place noul comportament al lui Larry”, s-a gândit ea.
Acesta ar putea fi sfârşitul poveştii, dar adevărul este că într-o zi s-a mai întâmplat un lucru extraordinar.
-Larry,i-a spus Jo Ann, aş vrea să îţi mulţumesc pentru că în toţi aceşti ani ne-ai asigurat tuturor pâinea şi întreţinerea. Nu cred că ţi-am spus vreodată până acum acum cât de mult apreciez acest lucru.
Larry nu i-a dezvăluit niciodată lui Jo Ann motivele dramaticei sale schimbări de comportament, oricât de mult a insistat aceasta. Se pare că acest lucru va rămâne unul din multele mistere ale vieţii. Oricum, nu mă deranjează prea mult.
Vedeţi voi, eu sunt Jo Ann.
Jo Ann Larsen,
Ştirile Deseret
extras din cartea Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.
Bonus: Un video despre ce poate să însemne dragostea(adevărată)
Orice om poate fi măreţ… căci orice om îşi poate sluji semenii. Nu trebuie să ai diplomă universitară pentru a-ţi oferi serviciile altora. Nu trebuie să stăpâneşti corect acordul subiectului cu predicatul pentru a ajuta pe cineva. Tot ce îţi trebuie este o inimă plină de graţie. Un suflet născut din iubire.Martin Luther King, Jr.
Într-o zi, Mark se întorcea de la şcoală, când a observat că băiatul din faţa lui s-a împiedicat şi şi-a scăpat pe jos geanta în care avea toate cărţile, două pulovere, o bâtă de baseball, o mănuşă şi un mic reportofon. Mark a îngenuncheat şi l-a ajutat pe băiat să îşi adune lucrurile împrăştiate peste tot. Dat fiind că mergeau în aceeaşi direcţie, s-a oferit să îi ducă el o parte din lucruri. Pe drum, Mark a aflat că numele băiatului era Bill, că îi plăceau jocurile video, baseball-ul şi istoria, dar avea probleme cu celelalte materii, şi că tocmai se despărţise de prietena lui.
Cei doi au ajuns mai întâi acasă la Bill, iar acesta l-a invitat pe Mark să intre şi să bea o Coca Cola. Cei doi s-au uitat la televizor, iar după-amiaza a trecut repede, sporovăind şi râzând. În final, Mark a plecat acasă. Cei doi au continuat să se vadă şi în zilele următoare după ore, au luat masa împreună o dată sau de două ori, iar în cele din urmă au absolvit clasa a zecea. În clasa a unsprezecea au nimerit împreună, iar Mark şi Bill au continuat să aibă contacte sporadice. A urmat apoi mult aşteptata clasă a 12-a, iar cu trei săptămâni înainte de absolvire, Bill l-a întrebat pe Mark dacă îi poate spune ceva.
Bill i-a reamintit cu această ocazie de ziua în care s-au cunoscut.
-Te-ai întrebat vreodată de ce aveam atât de multe lucruri la mine în acea zi? l-a întrebat el. Ei bine, îmi scosesem toate lucrurile din vestiar şi le duceam acasă, căci nu doream să las nimic în urma mea. Intenţia mea era să ajung acasă şi să mă sinucid, scop în care furasem somniferele mamei mele. După ce am petrecut însă întreaga zi discutând şi râzând cu tine, mi-am dat seama că dacă m-aş fi sinucis, aş fi ratat acele momente minunate şi multe altele care ar fi putut urma. Vezi tu, Mark, atunci când m-ai ajutat să îmi culeg lucrurile de jos în acea zi, tu ai făcut de fapt mult mai mult: mi-ai salvat viaţa.
John W. Schlatter
*extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Dacă am fost mințiți cu privire la ipoteci, planurile 401 (k), portofoliile de acțiuni, fondurile speculative, instrumentele derivate, tranzacțiile pe bază de informații privilegiate, schemele Ponzi, valorile evaluate, ratingurile de credit și ratele variabile, de către Bear Stearns și Lehman Brothers, AIG și Citigroup, Bernie Madoff și Stanford Financial, în legătură cu invadarea Irakului și […]
Cartea sau filmul? Depinde, aș îndrăzni să răspund. Astăzi este despre ecranizarea unui roman, care s-a concretizat într-un serial de mare profunzime, cu două sezoane și cu povești de viață spuse, în taină, în acea cameră roșie. Ce știm (cu siguranță) „Serialul turcesc Destăinuri este bazat pe poveștile reale incluse în volumul În interiorul medalionului […]
Colecția NOI este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de […]
* De duminică – Minune a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea. Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Ingrid Baciu, ne ajută să aprofundăm conceptul de Energie și, mai ales, să conștientizăm importanța sa în raport cu destinul. Vizionare plăcută! P.S. IMPECABIL, ca întotdeauna. * Și dacă tot este sâmbătă, este iarnă și, ce să vezi, putem ajuta mai mult acele mici ființe, care ne încântă, cu glasurile lor, cu al lor colorit […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Zâmbetul Soarelui 
Păreri