Zâmbetul Soarelui

Sunt profesor.

M-am născut în primul moment în care din gura unui copil a ieşit o întrebare.

Am fost foarte mulţi oameni în foarte multe locuri.

Am fost Socrate, care i-a învăţat pe tinerii din Atena să descopere lucruri noi punând întrebări.

Am fost Ann Sullivan, care i-a descris secretele universului lui Helen Keller.

Am fost Esop şi Hans Christian Andersen, care au revelat multe adevăruri prin povestirile şi fabulele lor.

Am fost Marva Collins, care s-a luptat pentru dreptul la educaţie al tuturor copiilor.

Am fost Marva McCleod Bethune, care a construit un colegiu pentru comunitatea sa, folosind lăzi portocalii în loc de pupitre.

Şi am fost Bel Kaufman, care s-a luptat să urce pe scara care cobora…

Am fost Booker T. Washington, Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Leo Buscaglia, Moise şi Iisus.

Am fost de asemenea mulţi alţi profesori, ale căror nume  şi feţe  au fost uitate demult, dar ale căror lecţii şi caractere vor rămâne întotdeauna vii prin realizările elevilor.

Am plâns cu bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs emoţionat la naşterea copiilor lor şi am plâns îndurerat, cu capul plecat, în faţa mormintelor care au înghiţit prematur corpurile lor mult prea tinere.

De-a lungul vremii mi s-a cerut să fiu actor, prieten, medic, antrenor, să găsesc articole pierdute, să împrumut bani, să fiu şofer de taxi, psiholog, înlocuitor de părinte, vânzător, politician şi păstrător al credinţei.

Deşi am folosit hărţi, incantaţii, formule, verbe, istorii şi cărţi, nu i-am putut învăţa niciodată nimic pe elevii mei, căci ei sunt întotdeauna proprii lor profesori şi nimeni din afară nu le poate spune vreodată cine sunt.

Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cel mai atent. Cel mai mare talent al meu constă în acceptarea apreciativă a lecţiilor pe care mi le predau elevii mei.

Nu mi-am propus niciodată să mă îmbogăţesc din punct de vedere material, dar sunt totuşi un căutător de comori, căci caut întotdeauna noi oportunităţi pentru ca elevii mei să îşi poată folosi propriile talente, multe dintre ele ascunse dincolo de zidurile de autoapărare pe care şi le-au construit singuri.

Nu există om care munceşte mai fericit ca mine.

Un medic aduce pe lume o viaţă nouă, într-un moment cu adevărat magic. Eu asist zilnic la renaşterea acestei vieţi prin punerea de noi întrebări, prin semănarea de noi idei şi de noi prietenii.

Un arhitect ştie că dacă va construi o clădire cu atenţie, aceasta va rezista secole la rând. Un profesor ştie că dacă va construi cu iubire şi în spiritul adevărului, construcţia sa va dura de-a pururi.

Sunt un luptător, căci mă lupt zilnic cu presiunea semenilor mei, cu negativitatea, cu teama, cu conformismul, cu prejudecăţile, cu ignoranţa şi cu apatia. Din fericire, am aliaţi de nădejde: Inteligenţa, Curiozitatea, Sprijinul Părinţilor, Individualitatea, Creativitatea, Credinţa, Iubirea şi Râsul. Aceştia nu-mi refuză niciodată sprijinul lor.

Şi cui i-aş putea mulţumi pentru această viaţă minunată pe care am norocul de a o trăi dacă nu vouă, părinţilor ? Căci voi mi-aţi făcut marea onoare de a-mi încredinţa marea voastră contribuţie la eternitate: copiii voştri.

Aşadar, am un trecut bogat în amintiri şi un prezent provocator, aventuros şi amuzant, care îmi permite să mă joc cu viitorul altor oameni.

Sunt profesor… şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest lucru.

         John W. Schlatter

Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen,

capitolul al 4-lea: Despre învăţare

A învăţa înseamnă a afla ceea ce ştiai deja.

A acţiona înseamnă a demonstra că ştii ce ai învăţat.

A preda înseamnă a le reaminti celorlalţi că ştiu subiectul predat la fel de bine ca tine.

Voi sunteţi cu toţii învăţăcei, oameni care acţionează şi profesori.

Richard Bach

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Etichete:Jack Canfield, Mark Victor Hansen, poveste cu tâlc, Richard Bach, Sunt profesor, Supa de pui pentru suflet