Arhiva | Un gând, o vorbă bună RSS feed for this section

Poveste magică

23 aug. Poveste-magică

După 21 de ani de căsătorie, soţia mea a dorit să ies cu altă femeie la cină şi la un film.

Mi-a spus “Te iubesc, dar ştiu că şi această femeie te iubeşte, şi i-ar plăcea să petreacă puţin timp cu tine”.

Această femeie cu care soţia mea vroia să ies era mama mea, care era văduvă de 19 ani, iar cerinţele serviciului meu şi ai celor 3 copii însemnau că puteam să o vizitez doar ocazional.
În acea seară, am sunat să o invit la cină şi la film.
Ce e cu tine, s-a întâmplat ceva?” a întrebat ea.
M-am gândit că ar fi plăcut să petrec timp cu tine.”, i-am răspuns. “Doar noi doi.”
S-a gândit pentru un moment, şi apoi a zis “Mi-ar plăcea foarte mult.”

În acea Vineri, după muncă, am pornit spre ea şi eram puţin îngrijorat. Îşi aranjase părul în bucle şi a purtat rochia pe care o purtase când a sărbătorit ultima aniversare a căsătoriei ei. A zâmbit, şi faţa ei era la fel de luminoasă ca cea a unui înger.
Le-am spus prietenilor mei că ies cu fiul meu, şi au fost impresionaţi.” a spus ea, intrând în maşină. “Abia aşteaptă să audă totul despre întâlnirea noastră.
Am mers la un restaurant care, deşi nu era elegant, era foarte plăcut şi cu o atmosferă deosebită. Mama mi-a luat braţul ca şi cum ar fi fost soţia preşedintelui Americii. Dupa ce ne-am aşezat, a trebuit să-i citesc meniul. Ochii ei mai vedeau doar literele mari.
Ajuns la jumătatea meniului, mi-am ridicat privirea, şi am văzut-o pe mama cum se uita la mine. Avea un zâmbet nostalgic pe buze. “Eu eram cea care îţi citea ţie meniul când erai mic.” spuse ea. “Atunci acum e momentul să te linişteşti, şi să mă laşi să îţi întorc favorul.” am răspuns eu.
În timpul cinei, am avut o conversaţie plăcută – nimic extraordinar, pur şi simplu am aflat despre evenimentele recente din viaţa celuilalt. Am vorbit atât de mult încât am uitat complet de film. Când am ajuns acasă la ea, mai târziu, a spus; “Am să mai ies cu tine, dar numai dacă mă laşi să te invit eu.” Am fost, bineînţeles, de acord.

Cum a fost cina ta?” m-a întrebat soţia, când am ajuns acasă.
Foarte frumoasă. Mai frumoasă decât mi-aş fi putut imagina.” i-am răspuns.

Câteva zile mai târziu, mama a murit din cauza unui infarct. S-a întâmplat atât de subit încât nu am avut ce să fac pentru ea. Ceva timp mai târziu, am primit un plic cu o copie a notei de plată de la restaurantul unde am fost. Pe o hârtie ataşată ei scriaAm plătit nota în avans. Nu eram sigură că o să pot să ajung la următoarea întâlnire; însă în orice caz am plătit două tacâmuri, unul pentru tine şi unul pentru nevasta ta. Nu vei şti niciodată cât a însemnat acea seară pentru mine. Te iubesc, fiule.”

În acel moment, am înţeles importanţa de a spune “Te iubesc!” la timp, şi de a acorda celor dragi timpul pe care îl merită. Nimic în viaţă nu este mai important ca familia.

Poveste-magică

 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Legenda dascălului

21 aug.

Când Dumnezeu a creat profesorul, a chemat toţi îngerii şi i-a întrebat:

-Cum ar trebui să fie un profesor?

Îngerii i-au dat mai multe răspunsuri:

-Să iubească copiii!

-Să rămână mereu student, învăţând continuu pentru a transmite elevilor lui cunoştinţe actuale şi de valoare!

-O fiinţă care să rămână veşnic tânără, amabilă, înţelegătoare, modestă, creativă şi corectă!

-Să aibă cele trei perechi de ochi pe care profesorul trebuie să le aibă: cu o pereche să vadă în timp ce scrie la tablă sau citeşte, cu alta, să vadă ce nu ar trebui iar cu ultima, să se poată uita la elev când acesta este obraznic şi trebuie să-i spună ,,Te iert, altă dată să nu se mai întâmple!’’

-Să poată preda lecţia când copilul îi este bolnav acasă sau el însuşi suferă de vreo boală !

-O fiinţă care, deşi uneori firavă, este în stare să stăpânească prin tact pedagogic şi talent o clasă de elevi, uneori mai înalţi sau mai puternici decât el!

Când a auzit aceste răspunsuri, Dumnezeu le-a spus îngerilor :

-Acestei fiinţe, care primeşte atât de puţin şi dă, sau i se cere, atât de mult, mai trebuie să-i adăugăm ceva:

-Ce? au întrebat toţi îngerii în cor.

Dumnezeu le-a răspuns:

-Lumină, multă lumină, pentru ca profesorul să nu se stingă luminând!

Portretul-profesorului



Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Clopoţeii de vânt

2 aug.

Se povesteşte că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
– Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
– De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
– Cum aşa?
– De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… Şi sosirea cuiva, fie şi doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărâ să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
– De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
– Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la poarta sufletului tău…

Clopoţeii-de-vânt

Sursa

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Etichete, oameni, valoare…

2 aug. Etichete,oameni, valoare...

Nu de puţine ori suntem puşi în  situaţia  de a alege: fie că vorbim de prietenii, feluri de mâncare, locuri pentru relaxare ş.a. Dar oare cum selectăm ceva potrivit ? Mă opresc la primul gând care îmi spune că e vorba de  prima privire. Când ai văzut acel ceva ce-ţi trebuie, îi faci o evaluare rapidă şi pui aşa-zisa etichetă. Şi, totuşi, cât valorează o etichetă „umană” ? Mult, puţin, deloc… Cea pe care o primeşti este importantă, deoarece reprezintă percepţia externă. O amprentă pozitivă  poate schimba perspectiva asupra persoanei în cauză, ajutând-o să primească chiar şi un zâmbet, mult mai uşor. Însă, eu sunt de părere că nu eticheta îţi dă valoarea adevărată, ci doar substratul tău interior şi modul în care este transmis celorlalţi. Pe această temă, am găsit o reclamă a celor de la Coca-Cola şi vă invit să o urmăriţi:

Ţie ce etichetă ţi se potriveşte ?


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Imboldul

13 iul.

Un împărat a primit în dar doi vulturi frumoși.
Unul a fost antrenat, dar, despre celălalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Acesta nu zburase niciodată.
Unul dintre slujitori trebuia să se caţere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.
După ce a încercat în fel şi chip să facă vulturul să zboare de pe creangă, împăratul şi-a rugat supuşii să-l ajute.
Un bătrân înţelept s-a oferit să facă el asta şi, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut vulturul zburând de colo-colo.

– Cum ai făcut? şi-a întrebat supusul
– A fost foarte simplu, Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.

Așadar chiar și vulturii au nevoie de un imbold pentru a începe să zboare.
Uneori imboldul poate însemna atunci când ni se taie o cracă de sub picioare.
Sau asemenea puilor de vulturi care pentru a fi învățați să zboare, mama lor îi împinge jos din cuib, în speranța că nu se vor prăbuși ci vor zbura.

Imboldul

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Sursa