“Un om dormea în coliba lui, când, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a apărut Dumnezeu. Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru el şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut. Mulţi ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi de suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclintit.
În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist şi istovit în coliba lui, simţind că a irosit întreaga zi fără nici un folos.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, necuratul a decis să-şi facă apariţia în gândurile lui deznădăjduite: — De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit…
Aşa că omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec.
Aceste idei l-au deprimat şi descurajat şi mai mult.
Necuratul i-a spus:
— De ce te ruinezi singur? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine. Bărbatul, ostenit, tocmai aşa îşi propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage şi să-I spună păsul Domnului.
— Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. După atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce n-am izbutit?
Domnul i-a răspuns înţelegător:
— Omule, când ţi-am cerut să-mi slujeşti şi tu ai acceptat, ţi-am spus că îndatorirea ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o mişti. Datoria ta era doar să împingi. Şi acum vii la Mine obosit spunând că ai dat greş. Aşa să fie…? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice şi musculoase, spatele e vânjos şi bronzat, mâinile îţi sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit tari şi puternice. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca. Dar însărcinarea ta a fost să mă asculţi şi să împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi nădejdea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum, omule, Eu voi muta stânca. Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendinţa să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simplă ascultare şi încredere în El. Cu toate că noi credem că prin credinţă mutăm munţii, de fapt tot Dumnezeu este cel Care îi mută din loc.
Să fiu atât de puternic încât nimic să nu îmi mai poată tulbura pacea interioară.
Să nu mai vorbesc decât despre sănătate, fericire şi prosperitate cu toţi cei care îmi ies în cale.
Să îmi ajut toţi prietenii să creadă că merită tot ce este mai bun de la viaţă.
Să văd aspectul pozitiv al tuturor lucrurilor şi să îmi transform acest optimism în realitatea mea personală.
Să mă gândesc numai la ceea ce este bun, să acţionez numai pentru ceea ce este bun şi să mă aştept să primesc de la viaţă tot ce este mai bun.
Să mă bucur la fel de mult de succesele altora cum mă bucur de propriile mele succese.
Să uit de toate greşelile pe care le-am comis în trecut şi să nu mă mai gândesc decât la marile realizări ale viitorului.
Să îmi exprim tot timpul bucuria şi să zâmbesc tuturor creaturilor care îmi ies în cale.
Să mă focalizez atât de intens asupra îmbunătăţirii propriei mele fiinţe, încât să nu mai am timp să îi critic pe ceilalţi.
Să fiu prea destins pentru a-mi face griji, prea nobil pentru a mă mai enerva, prea puternic pentru a mă mai teme şi prea fericit pentru a mai permite în viaţa mea prezenţa necazurilor.
Să mă gandesc la mine însumi numai in termeni pozitivi şi să proclam acest adevăr lumii întregi, nu prin cuvintele mele, ci prin faptele mele măreţe.
Să trăiesc cu credinţa că întreaga lume este de partea mea, atât timp cât îmi păstrez credinţa în aspectele mele pozitive.
“Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
Şi casă fratelui cel mic
Să fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,
Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o mică zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau voioasă-n mână,
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntr-una eu să cânt, că-mi place,
Să fac mâncare la păpuşi
Din flori de lăcrămioară,
Şi să aştept de după uşi
Un îngeraş să îmi apară,
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,
Şi să mă sui de vreau în dud
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârlă-atunci să mă cufund
Cu ochii-nchişi în plină vară,
Să văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă cum fac valuri,
Şi îndrăgitul meu bunic
Pe prispă blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,
Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
Şi-un fluture în insectar
Să îl agăţ de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,
S-aud cântând în dimineţi
O fermecată vrăbiuţă,
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,
Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!
sau
– Spune-mi, Copilărie,
cum ai vrea să fie cărticica aceasta
de poezie?
– Aş vrea să fie frumos colorată
şi să înceapă cu “Nu se va sfârşi
niciodată”
– Bine,
şi despre ce ai vrea în ea să citeşti,
ca să nu îţi vină să caşti
atunci când te plictiseşti?
– Păi, despre multe poveşti adevărate
şi…nu mai ştiu
– Dar în ce culoare ai vrea
să ţi-o scriu?
– În ce culoare îţi place ţie mai mult,
ca să pot să îmi imaginez orice
când ascult.”
Cum ar fi să avem puteri magice ? Să preschimbăm tristeţea în bucurie ? Cred că ar însemna un anume privilegiu, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi. Dar dacă acest lucru se poate realiza doar cu lacrimi? Să preschimbi răul în bine printro lacrimă, silită ? Ciudat, nu? Astfel, de eşti întruna din zilele tale proaste, melancolice, găseşti şi o utilitate practică a supărării tale.
Vă las să urmăriţi acest clip, care, spune mai multe, dar întro manieră umoristică şi vă doresc o duminică minunată, fără nicio lacrimă .
Cuvântul Autorilor Cartea aceasta condensează experiența noastră de cercetători în domeniul relațiilor de atașament în cuplu, într-un ghid practic pentru cititorul care dorește să întemeieze o relație durabilă ori să o amelioreze pe cea deja existentă. Teoria atașamentului este un domeniu de cercetare vast și deosebit de complex, vizând atât dezvoltarea copilului și relațiile parentale, […]
Dacă am fost mințiți cu privire la ipoteci, planurile 401 (k), portofoliile de acțiuni, fondurile speculative, instrumentele derivate, tranzacțiile pe bază de informații privilegiate, schemele Ponzi, valorile evaluate, ratingurile de credit și ratele variabile, de către Bear Stearns și Lehman Brothers, AIG și Citigroup, Bernie Madoff și Stanford Financial, în legătură cu invadarea Irakului și […]
Cartea sau filmul? Depinde, aș îndrăzni să răspund. Astăzi este despre ecranizarea unui roman, care s-a concretizat într-un serial de mare profunzime, cu două sezoane și cu povești de viață spuse, în taină, în acea cameră roșie. Ce știm (cu siguranță) „Serialul turcesc Destăinuri este bazat pe poveștile reale incluse în volumul În interiorul medalionului […]
Colecția NOI este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de […]
* De duminică – Minune a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea. Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri