Arhiva | Un gând, o vorbă bună RSS feed for this section

Fericirea

6 nov.

E posibil să fii fericit, pe deplin, vreodată ? Depinde ce semnifică în sine acest cuvânt pentru tine. Un gând , o vorbă, un cadou, o senzaţie toate se încadrează în aceeaşi categorie. Cred că, în funcţie de ceea ce trăieşti, ajungi să faci o asociere corectă între eveniment şi sentiment. E adevărat că în viaţă nu se întâmplă numai lucruri bune, dar trebuie să le selectăm şi să rămânem cu ceea ce ne impulsionează sa mergem mai departe. Este o bucurie şi faptul că ai alături persoanele dragi, nu  cred că a fi fericit implică neapărat nevoia de lucru material. Este o alternativă şi agonisirea, dar ce faci dacă de fapt realizezi că eşti singur cu toate ? Suferinţa este mult mai mare şi cum mai găseşti o clipă de fericire ? Te complaci cu ce ai şi nu ai curajul să te mai schimbi. O regulă nescrisă a modului în care îţi desfăşori viaţa  determină şi  conduita pe care o ai. Eu urmăresc mereu să am momente vesele care să îmi provoace o stare bună , de fericire în general, chiar dacă nu am o zi perfectă.  Sfatul meu este să fiţi cât mai fericiţi.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Interviul

6 nov.

Abia ce ai terminat facultatea şi,cu speranţe mari, cauţi un loc de muncă. Aşa provocare nu ai mai avut de mult. Începi să cauţi. Fie că alegi bursa locurilor de muncă, târgul de forţă de muncă, reţeaua ta de cunoştinţe, oficiile forţei de muncă, internetul sau chiar o candidatură directă la sediul unei firme, îţi sporeşti şansele de a-l găsi. Deja ai şi o idee cam ce anume ţi s-ar potrivi din toate ofertele, aşa că, treci la pasul următor. Redactezi CV-ul şi scrisoarea de intenţie, fapt care  te impulsionează şi mai mult . Iată  momentul în care începe suspansul : aplici cele două ,mai sus menţionate, şi aştepţi cu nerăbdare să fii chemat la interviu. Grea aşteptare. Dar iată că sună telefonul şi tocmai te bucuri că urmează marea întâlnire. Entuziasmul creşte. Te pregăteşti serios. Mai întâi te documentezi cu privire la firma unde vei susţine interviul. În egală măsură dai o importanţa şi îmbrăcămintei.Ai grijă să fie discretă , potrivită pentru a atrage atenţia asupra ta şi totodată să nu ofenseze.  Mai este puţin timp şi trebuie să pleci. Cu toate puse la punct şi cu optmism  porneşti spre locul unde se va desfăşura interviul. Te cuprind ceva emoţii, dar trec repede. Tu ştii că poţi. A început deja. Nu pare atât de greu.Porţi o discuţie . Multe întrebări, atât din partea ta cât şi din partea angajatorului. Schimb de informaţii se succed. Printre altele te anunţă ca  trebuie să dai şi un test . Ce poate fi aşa dificil ? Ai facut-o şi pe asta. Îţi iei la revedere politicos şi pleci spre casă. Acolo aştepţi nerăbdător răspunsul: te angajează sau nu ? Se aude telefonul. Şi da, de la capătul celălalt al firului afli că ai fost angajat. E bucurie mare. Ai reuşit.

Iată şi un exemplu din  cele mai vechi timpuri :

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Iubiți-vă mult

6 nov. Iubiţi-vă mult!

Vară. Flori. Cântec de păsărele. Şi tu cu o nebună poftă de dragoste, care, în fiecare vară, izbucneşte ca nouă.  Este un anotimp al iluziilor, un timp magic unde parcă mereu se simte o atmosferă de început, în tot ceea ce te înconjoară. Mai degrabă o atmosferă, decât un început, o stare placută care se menţine constant. Eşti ajutat de soare în special care, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune afrodisiace, dar, un lucru nu trebuie uitat: trebuie să ai şi cu cine să împărtăşeşti această stare.

Pentru unii e uşor de găsit persoana potrivită, pentru alţii mai rămâne încă o problemă nerezolvată şi la sfârşitul verii. Dacă ai trecut de pasul căutării te îndrepţi spre o idilă de neuitat, care, însă, din varii motive se va termina repede. Eu aşa consider. Atunci când o relaţie este bazată doar pe interese (atracţie fizică, bani … şi lista poate continua) nu durează foarte mult. Poate greşesc. Poate nu. Asta rămâne de văzut. Dragostea nu este doar sentimentul  verii, ci trebuie să existe mereu, chiar dacă, o  simţim mai intens în sezonul estival.

În încheiere, vă recomand să urmăriţi şi acest clip, care va fi concluzia cea mai bună a ceea ce am spus despre vară:

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

 

Sursă

 

Joaca

6 nov.

E plăcut să te joci ? Da , da sigur că da. Fiecare are un rol pe care şi-l asumă mai bine sau mai rău. Te joci ca şi un actor întrun mediu real. Excelent. Ai ocazia să te ascunzi , să te defineşti întro altă manieră. Faci asta cu un scop, cel mai probabil.  Să arăţi că eşti întrun anumit fel, să te vadă alţii că ai principii de luat în seamă. Tu nu crezi în ele dar te supui unui mod „avantajos” de trai. Vezi succesul venind şi te complaci în situaţia aceasta. Ce se întâmplă dacă rămâi doar la stadiul de a satisface pe alţii pentru a fi tu bucuros ? Cu timpul îţi vei cam pierde entuziasmul. Vei constata că ceilalţi nu te apreciază pentru ceea ce eşti cu adevărat. Dacă joci un rol, măcar încearcă să reflecte personalitatea ta. În primul rând tu trebuie să te consideri valoros pentru a putea să exprimi aceeaşi stare şi celor din jur. Ai să observi că îţi va fi mult mai uşor să te integrezi , oriunde, dacă dai ceva al tău celor cu care socializezi. Asta este părerea mea dar nu ştiu dacă există vreo regulă … în a fi tu însuţi.  Un rol mai provocator decât propria persoană  bănuiesc că nu este. Dar cine ştie, rămâne de aflat…

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

La revedere

6 nov.

Am învăţat că oamenii vor uita ceea ce ai spus, oamenii vor uita ceea ce ai făcut, dar oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” Maya Angelou

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată la ceea ce semnifică cu adevărat impresia. Aici mă refer în special la atitudinea faţă de ceilalţi. Mi-am pus deseori această problemă. Nu cred că am găsit o soluţie universală dar am rămas cu ceva idei. Cea  mai importantă ar fi că impresia este foarte importantă. Îţi canalizează oarecum traiectoria pe care o vei avea în relaţie cu cineva. Sunt de părere că mereu o persoană trebuie abordată  cu entuziasm. Consider că ceea ce se transmite îţi revine imediat, fapt care contează, pe mine mă bucură de fiecare dată. Dacă ajung să ma fac plăcută şi să dorească omul să mai discute şi a doua şi a treia şinenumărata oara, să nu mă evite, probabil că a însemnat ceva atitudinea şi modul în care m-am comportat faţă de el. Şi acest lucru îmi surâde deoarece ador socializare,  relaţiile umane şi în egală măsură să inspir încredere. Aleg să nu mă limitez în reacţii, chiar dacă pe unii poate îi deranjează, dar în general urmăresc să nu prea supăr. La rândul meu îmi trece repede starea de tristeţe. În continuare susţin faptul că impresia contează de la început până în final. Chiar şi urarea simplă de „la revedere” dacă ştii să o spui are efect. Ciudat sau nu, oamenii trebuie înţeleşi de la sentimente până la gesturi şi diverse lucruri ce-i diferenţiază.

Vă doresc să aveţi parte doar de impresii excelente şi persoane cât mai umane.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-