Atunci când sentimentul propriei valori nu este expus nici unui risc, suntem mult mai dornici să fim curajoși și să le împărtășim celorlalți talentele și darurile noastre. Din studiile pe care le-am făcut asupra familiilor, școlilor și organizațiilor, este limpede că, în culturile reziliente la rușine, oamenii sunt mult mai dispuși să solicite, să accepte și să integreze reacțiile venite din partea celorlalți. În același timp, asemenea culturi formează, educă oameni implicați, tenace, care știu că, pentru a reuși, trebuie să încerce din nou și din nou – persoane mai inclinate să găsească soluții noi, creatoare, la problemele cu care se confruntă.
Sentimentul propriei valori ne inspiră să fim vulnerabili, să nu ezităm a le împărtăși celorlalți ceea ce am creat și să perseverăm. Rușinea ne transformă în oameni meschini, plini de resentimente și temători. În culturile predispuse la rușine, în care părinții, liderii, administratorii îi încurajează pe ceilalți, în mod conștient sau inconștient, să judece propria lor valoare prin prisma rezultatelor acțiunilor lor, am constatat detașare emoțională, învinuire, bârfă, stagnare, favoritism și lipsa ideilor creatoare și inovatoare.
Peter Shehan este autor de cărți, vorbitor motivațional și CEO la ChangeLabs, o firmă globală de consultanță, specializată în proiecte de schimbare a comportamentului la scară largă și care colaborează cu alte companii, precum Apple sau IBM. Am avut marea șansă de a lucra cu Peter vara trecută, și cred că perspectiva lui asupra rușinii este absolut corectă. Iată care este opinia formulată de el:
Ceea ce ucide în secret inovația este rușinea. Nu este ceva ce poate fi măsurat, dar este acolo. De fiecare dată, când cineva renunță la a-și mai prezenta noua idee, când nu-i dă șefului său feedback-ul de care acesta are atâta nevoie și se teme să-i spună unui client ce gândește cu adevărat, putem fi siguri că rușinea a jucat un rol într-o astfel de situație. Teama înrădăcinată adânc în noi că vom greși, că vom fi criticați și că ne vom pierde stima de noi înșine ne împiedică să ne asumăm riscurile necesare progresului companiilor noastre.
Dacă vrei să existe, în compania ta, o cultură a creativității și inovației, în care angajații își asumă riscuri rezonabile, atât la nivel individual, cât și la nivelul organizației, începe, mai întâi, prin a-i dezvolta personalului abilitatea de conducere, de cultivare a unei atitudini deschise față de vulnerabilitate printre membrii echipelor lor de lucru. Oarecum paradoxal, e nevoie ca ei înșiși să fie vulnerabili.
Ideea că un șef „trebuie să dețină controlul” și „să aibă toate răspunsurile” este nu numai depășită, dar și nocivă. Impactul acestei idei asupra celorlalți este sentimentul că nu știu prea multe și că sunt prea puțin importanți. Ceea ce devine o rețetă pentru aversiunea față de risc – dacă poate exista ceva de felul unei „rețețe”. Rușinea devine frică. Teama conduce la aversiunea față de risc. Iar aversiunea față de risc ucide inovația.
Ideea de bază este că, pentru a îndrăzni cu orice preț, trebuie să ai sentimentul propriei valori. Spridușii rușinii, însă, ne împoaie mintea cu mesaje complet diferite, precum:
Să nu îndrăznești să faci asta! Nu ești suficient de bun.
Nu e cazul să te întinzi mai mult decât ți-e plapuma!
Termenul „spiriduș” (gremlin) – știm cu toții – provine din comedia de groază a lui Steven Spielberg, din 1984, Gremlins. Spiridușii sunt acei drăcușori mici, verzi, răutăcioși, care seamănă haosul peste tot unde apar. Sunt niște monștri manipulatori, cărora le face o mare plăcere să distrugă. Pentru mulți americani, cuvântul spiriduș este sinonim cu „vocea rușinii”.
Editura Curtea Veche Publishing, 2019
* Extras din cartea Curajul de a fi vulnerabil scrisă de Brené Brown
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
În primul rând, cunoști pe cineva care este plăcut de toată lumea? Poate o celebritate, cum ar fi un actor sau un politician? Indiferent cât de mult încerci, probabil că nu vei reuși să găsești nicio persoană care este plăcută de toată lumea. Conform unor biografii (Dils 2003; Sebba 1998), chiar și Maica Tereza a avut criticii ei! Dacă Maica Tereza nu a fost plăcută de toată lumea, cât de probabil este ca tu sau eu să fim plăcuți de toată lumea?
Este măcar posibil să fii plăcut de toată lumea? Este posibil ca fiecare persoană care există să te considere interesant și atractiv? Din nou, răspunsul este, probabil, nu. Aceleași calități care fac ca o persoană să fie interesantă, plăcută și atractivă pentru cineva sunt caracteristici care fac ca persoana respectivă să fie mai puțin plăcută sau atractivă pentru altcineva. Dacă n-ar fi așa, toată lumea ar vota pentru aceiași politicieni la alegeri. De asemenea, toți am dori să ne căsătorim cu aceeași persoană, să vedem aceleași filme și să ne petrecem timpul cu aceiași prieteni. În realitate, oamenii sunt atrași de tipuri diferite de oameni, locuri și activități. O consecință a acestui fapt este că tu (și eu) nu vom fi niciodată plăcuți de către toată lumea.
Să luăm în considerare un alt exemplu despre cum să demontezi gândurile care îți pot declanșa anxietatea socială. Imaginează-ți că ai emoții din cauza unei prezentări pe care urmează să o ții. Ești conștient că, uneori, îți tremură mâinile și că vocea îți este puțin nesigură. Gândul reflex care îți vine este că toată lumea îți va observa anxietatea și că toți vor crede că nu știi despre ce vorbești! Cum ai putea demonta aceste gânduri? Ce îți demonstrează probele?
Iată câteva întrebări pe care ai putea să ți le adresezi pentru a reuși să vezi situația într-un mod diferit.
În primul rând, ce șanse sunt ca toată lumea să îți observe anxietatea? Unii oameni sunt atât de preocupați de ei înșiși, încât n-ar observa ceva în legătură cu tine decât dacă li s-ar băga sub nas! Dacă nu crezi asta, încearcă să atragi atenția cuiva într-un loc public; te va surprinde să observi cât de dificil poate fi uneori acest lucru.
În al doilea rând, chiar dacă cineva îți observă mâinile tremurânde și vocea gâtuită, ce ar putea crede acea persoană despre tine? Sigur, ar putea crede că ești incompetent. Totuși, el sau ea ar putea crede, de asemenea, că pur și simplu ai emoții (așa cum li se întâmplă majorității oamenilor în timpul unui discurs în public). S-ar putea să îți fie de ajutor ca în timpul unei prezentări să îți amintești, că pentru cei din auditoriu, prezentarea ta ocupă doar o mică parte din zi și o parte și mai mică din viețile lor. Ce șanse sunt să le pese măcar dacă vocea ta este gâtuită?
Pe scurt, examinarea probelor implică patru pași de bază: identificarea gândurilor de anxietate, generarea unor credințe alternative, evaluarea probelor care validează și a celor care îți contrazic credințele și alegerea unor credințe mai realiste.
Un exemplu despre cum să folosești această strategie de gestionare a anxietății în timpul uneidiscuții oarecare cu un vecin nou este oferit mai jos:
Identifică gândul anxios.
Omul acesta probabil își închipuie că sunt prost pentru că nu am nimic de spus.
2. Generează credințe alternative.
Poate că nu a observat că nu îmi găsesc cuvintele.
Deși eu nu am spus multe, nici el nu prea vorbit. Poate că și el este timid.
Poate și-a închipuit că sunt preocupat de ceva sau mă grăbesc.
Poate s-a gândit că sunt puțin timid, nu prost.
3. Evaluează probele.
Probe care îmi validează credințele de anxietate:
În trecut, au existat oameni care au spus că am tendința de a fi tăcut în situații sociale.
În liceu am fost tachinat de câteva ori de oameni care, fără să mă cunoască, mi-au spus că sunt incompetent.
Probe care îmi validează credințele alternative:
Noul meu vecin părea, de asemenea, puțin stânjenit.
Este absolut normal ca unele conversații să fie scurte, iar oamenii să nu aibă întotdeauna lucruri interesante de spus.
Chiar dacă i s-a părut că sunt prea tăcut, nu există niciun motiv să cred că ar fi interpretat asta drept o dovadă de prostie. De fapt, inteligența nu are nicio legătură cu cât de mult vorbești. Cunosc foarte mulți oameni care vorbesc tot timpul și nu par deloc străluciți.
4. Alege-ți o credință mai realistă.
Poate că vecinul meu a observat că sunt mai tăcut, dar e foarte puțin probabil să își fi închipuit că sunt prost.
Întrebări închise și deschise
Dacă pui întrebări celeilalte persoane, încearcă să faci în așa fel încât acestea să fie cu răspuns deschis, și nu cu răspuns închis.
O întrebare cu răspuns închis duce adesea la răspunsuri formate din unul sau două cuvinte, precum „da”, „nu” sau „bine”. Exemple de întrebări închise:
Cum a fost week-endul tău?
Îți place salata ta?
Cu ce te ocupi?
Prin contrast, întrebările deschise necesită răspunsuri mai detaliate. În general, întrebările deschise sunt cele care contribuie la o conversație interesantă. Exemple de întrebări deschise includ:
Ce ai făcut în acest week-end?
Spune-mi despre salata ta.
Cum e să lucrezi într-o bancă?
Editura ALL, 2015
* Extras din cartea 10 soluții simple împotriva timidității scrisă de Martin M. Antony
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Femei perfect de imperfecte este titlul unei cărți scrise de opt femei ce au trecut prin diferite experiențe de viață, care le-au determinat să facă loc schimbării la 360 de grade.
Este genul de carte care te poartă prin cele mai extreme emoții și te ajută să tragi concluzii în sfera a ceea ce trăiești zi de zi.
Mi-a plăcut mult această înșiruire inspirată de rânduri de povești personale cu iz de tâlc la final. Am citit tot în mai puțin de 24 de ore și-mi rămâne permanent în parcursul vital.
Până te hotărăști să o pui în biblioteca ta, am extras câteva pasaje, cu trimitere la autor, dar nu în ordinea în care sunt prezentate în carte. Ah și să nu uit, eroinele, personajele principale, profesionistele, femeile frumoase care expun, au o cam mare legătură cu orașul Iași.
***
Raluca Luca
Cine sunt eu? Sunt un muritor de rând căruia îi place să zăbovească printre filele nescrise ale vieții. Îmi pierd vremea ascultându-mi gândurile, citind o carte sau zăbovind într-o discuție cu un om drag, la un ceai.
Pentru că sentimentul de libertate e neprețuit, iar pasiunile sunt un pericol pentru el, mă declar admiratoare și nu pasionată. Refuz cu greu o plimbare cu motorul sau câteva ore cu scârțâit de cauciuc. Se pare că am și eu păcatele mele.
… Întâmplător mă întreb dacă mă definesc ele pe mine sau eu pe ele. Tind să cred că eu sunt principalul vinovat pentru că iubesc încrederea, perfecțiunea și frumosul. Și cred doar în puterea individului de a face posibil și ceea ce pare imposibil.
Cine vreau eu să fiu? Vreau să fiu om, unul frumos. Vreau să te privesc în ochi, oricine ai fi tu, să îți zâmbesc sincer, să îți mulțumesc, să îți spun te iubesc dacă asta simt pentru tine, să îți inspir calm în cele câteva minute pe care le petrecem împreună. Să te simți acasă în prezența mea, să simți că ești în locul în care îți dorești să fii în acel moment, oriunde am fi.
***
Alexandra Cristea
Dintotdeauna mi-a plăcut să colecționez citate: să le descopăr, să le transcriu și apoi să le recitesc, până când sensul cuvintelor îmi rămânea întipărit, pe veci, în suflet. Acum le găsești pretutindeni, distribuite până la epuizare pe rețelele de socializare, imprimate pe tricouri, căni, poșete și chiar piele de om.
Când eram eu copilă, însă, agenda era cam singurul loc unde le puteai aduna.
O am și-acum: agenda mea bleumarin, cu texte decupate de prin reviste, cu fotografii ale artiștilor mei preferați, cu versuri din cântece depresive și cuvinte mărețe, scrise de autori ce sufereau din dragoste. În fiecare zi o deschideam și reciteam fiecare pagină înainte să adaug un alt fragment. De la Metallica la Jane Austen, de la Gun N’s Roses la Bacovia, am adunat tot soiul de fraze, rime și subînțelesuri, care mă fac și acum să zâmbesc și să retrăiesc clipele adolescenței.
Iar, la un moment dat, răsfoind-o, am dat de niște vorbe care ar putea rezuma întreaga mea viață sentimentală:
Într-o bună zi, o să apară cineva deosebit în viața ta, care o să te facă să înțelegi de ce nu au funcționat relațiile tale anterioare!
***
Andreea Marinciu
Așa a început călătoria mea pe un drum noroios și urât.
Era o seară călduroasă de vară. Cu o zi înainte ca el să împlinească 23 de ani. Probabil râdeam și glumeam când lui i-a sunat telefonul și eu am pus mâna să văd cine îl suna. Era cealaltă. M-am zbătut să pun prima mâna pe telefon și să îi răspund, să îi spun că sunt eu cea-care-este-acum-cu-el, oficiala. Atunci am primit prima palmă. O palmă care m-a dat cu capul de bordul mașinii și mi-a zdruncinat toate gândurile celor 20 de ani. A urmat o tăcere în care nu ne mai gândeam la nimic. Abia respiram, eram într-o transă asemănătoare cu acele momente în care deschizi pentru prima dată ochii după ce ai ieșit din operație. Tot trupul îți este amorțit și până și gândurile te dor.
Am refuzat să fac o șcenă, am refuzat să spun ceva pentru că deja eram pe drumul greșit în care îi găseam lui scuze și mie motive de vinovăție.
Între timp pe rănile mele au crescut flori. Frumoase flori de primăvară, de copaci în floare. Am învățat dezamăgirea și disperarea, sentimentul că ți se rupe și ultima celulă din tine, am învățat strigătul mut, dar și pe cel din cuvinte pe care nu îl aude nimeni. Că oamenii sunt și așa. Și violenți, și lași, și că te lasă la greu, și slabi, și dependenți și că uneori nu poți lupta pentru tine. Am învățat că pot să ascund adevăruri dureroase dacă vreau și că nu există dragoste pe care nu o poți uita, că putem fi al dracului de iraționali dacă vrem și că ne pierdem respectul pentru noi într-o secundă, că există alegeri greșite, că poți să accepți violența, șantajul, furtul, amenințările cu moartea. Că suntem discriminate ca femei.
Există urechi care te aud dacă strigi în direcția potrivită. Există oameni care își asumă riscuri pentru tine atunci când tu nu ești capabil. Există viață după violență. Trebuie să spui Ajutor.
***
Andreea Ignat
Hai să recunoaștem! Noi, femeile, suntem o specie aparte! Nu degeaba se plâng atâta bărbații că nu ne înțeleg, când, de fapt… nici noi nu prea ne înțelegem. Ba suntem nemulțumite, ba vrem altceva, dar nu știm nici măcar noi ce e acel ceva mai exact. Visăm în fiecare zi cu ochii deschiși la cai verzi pe pereți și nu ezităm să ne întrebăm Cum ar fi dacă…?. În plus, gândim zece chestii pe minut și suntem în stare să ne gândim la tot felul de lucruri până și în cele mai inadecvate locuri. Ce mai, suntem un ecran cu sute de tab-uri deschise și ne credem super-eroine gata în orice moment să salveze lumea!
Și am vrea noi să ghicească și ei măcar o dată, dom’le, la ce ne gândim, să ne facă acea surpriză care coace în capul nostru de atâtea luni, să ne spună acele cuvinte la care visăm, să facă efectiv lucrurile pe care așteptăm să le facă. Aluziile nu funcționează cu ei! Altfel, toate așteptările tale sunt degeaba, iar dezamăgirea își face loc imediat! Ah, și e musai să le reamintești și să le zici de mai multe ori ce și cum! Cu liste scrise, cu remindere și grafice!
***
Carmen Păun
Sarcina a venit ca ceva absolut natural în viețile noastre, aproape imediat după ce am terminat cu nunta. Ne iubeam și părea perfect natural ca un botez să urmeze bucuriei de a fi devenit soț și soție. Asta e, recunosc, nu sunt vreo femeie super modernă sau ultra interesantă care să amâne aceste momente. Sunt una dintre milioanele de femei care pune mare preț pe conceptul de familie pentru că așa am crescut și, cu bune și rele, am crescut frumos. Până la urmă, mișcarea feministă presupune libertatea de a alege, nu-i așa?
***
Irina Butnaru
S-au întâmplat multe. Și bune și rele, dar în ultima perioadă nu am știut să le apreciez, așa cum ar fi trebuit, pe cele bune, și m-am concentrat mai mult pe cele rele. Acum mi se pare o prostie. Atunci mi se părea normal. În loc să apreciez ceea ce era frumos și important în viața mea, mă canalizam pe tot ceea ce nu funcționa așa cum aș fi vrut și mă dădeam cu capul de pereți, întrebându-mă de ce mi se întâmplă mie niște lucruri, în loc să mă întreb ce alternative și soluții aș avea să le rezolv.
Am înțeles că timpul petrecut cu fiecare din cei la care țin sau pe care îi iubesc poate fi un timp de calitate, care să mă învețe mereu ceva nou despre mine și despre ei. Am ales să văd soarele de dincolo de nori, am ales să fiu recunoscătoare pentru aici și acum, am ales să văd partea pozitivă și frumoasă chiar și în situațiile care păreau a fi cufundate doar în negură. Astfel, s-a confirmat faptul că, dacă aduc schimbări la propria persoană, acestea vor genera schimbări de la cei din jur, ca un răspuns automat.
***
Smaranda Biliuți
Am o familie fără să fiu resemnată în rutina rolului de mamă. Eu nu sunt doar o mamă, sunt și femeie, iubită și prietenă și tovarăș de motor! Am impresia că fiecare rol are locul său în minte și-n sufletul meu.
Eu port jeans, tricouri, rochițe, haine normale, fără pretenții. Am învățat să spun ce gândesc cât pot de des, e drept că doar de vreo câțiva ani și doar datorită lui Buți, dar am învățat și oamenii au început să se obișnuiască, ba chiar să aprecieze asta! Am grijă cât pot de bine de familie și de casă, fără să mă gândesc că trebuie să fiu Wonder Woman și să fie totul bec, iar cina să fie aburindă pe masă, când intră Domnul în casă.
Am grijă să-mi fac treaba la birou și, deși uneori pot părea prea relaxată, sunt nopți în care trec în revistă ce-am făcut și ce mai am pe listă.
***
Nancy Samargiu
Îmi place să și fac ce spun, nu doar să las la nivel de vorbe. Dar aceste texte nu sunt de fapt despre noi, Belvele, ci despre valori, despre ce au oamenii mai bun în ei, despre lucrurile mărunte dar care ne pot face viața mai plăcută, mai ușoară.
Personal, doresc să cred că aprecierea de care mă bucur își are rădăcina în respectul pe care îl am pentru cei din jur, indiferent dacă lucrează ca portari, femei de serviciu sau sunt directori și șefi, și că pun în practică ceea ce spun. Fără compromisuri. Și este o stare superbă!
Editura Libris Editorial, 2017
* O melodie care poate da o parte de contur (poate) poveștilor
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Am să încep cu o concluzie personală: celebritatea este o greutate pe care o porți în spinare și mai și plătești ca să o cari după tine. Pe de altă parte, este o permanentă echilibristică sus pe o sârmă, fără să ai plasă dedesubt. Oricât ți s-ar explica, o înveți doar în practica personală. E un miraj a cărui realitate se poate să nu-ți mai placă dacă l-ai ajuns din urmă.
Celebritatea, mai ales dacă ți se întâmplă peste noapte, te amețește la început și riști greșeli mici sau mari față de cei din jur. Este greu de crezut că cineva care devine celebru peste noapte să nu fie deloc influențat, să nu i se urce deloc la cap, să nu fie deloc amețit, ca de-o băutură tare pe care o bea prima oară.
Autograf Corina Chiriac, Martie 2021
Celebritatea ca și bogăția este una dintre încercările grele ale destinului. Ca și fericirea, celebritatea te dezechilibrează și poți cădea pe una din pantele de sub tine. Da, celebritatea poate fi un pod, o punte către o altă poziție socială sau financiară mai bună, dar aș compara-o mai degrabă cu o punte suspendată peste un gol, peste pericolul de a cădea parțial, temporar sau definitiv.
Când devii celebru, părăsești piciorul de pod pe care te aflai și străbați cum poți până la celălălalt picior de pod care te duce pe uscat. Pe alt mal. Chestia tare e că acest pod este urmat mereu de altul și apoi de încă unul și nimeni nu poate da sfaturi despre cum să pășești pe această suită de poduri și cum să te menții în echilibru. E greu să dai sfaturi de genul ăsta.
Mai întâi, fiindcă depinde de destinul fiecăruia. Inclusiv faptul de a te naște într-o perioadă prielnică activității tale artistice cred că face parte din destin. Apoi, depinde de talent, de perseverență, de o construcție nervoasă bună, de sănătate și de un pic de nebunie iresponsabilă.
Trebuie să îți placă să fii văzut. Trebuie să ai umor să nu te prăbușești de groază că ai greșit ceva mărunt, dar cel mai important, trebuie să iubești oamenii, să vrei să le comunici că-i iubești, să te scalzi în baia de dragoste care se creează între tine și public dacă tu reușești să le transmiți iubirea ta. Acest fenomen spiritual este probabil cel mai puternic drog pentru că îți umple ceșcuța Sufletului la fiecare golire cauzată de ghinioane particulare sau monotonie.
Schimbul de dragoste cu publicul, care în mod obișnuit se numește Succes, îți reumple orice gol ar apărea, cu ambrozie și nectar divin. De asta e greu de renunțat la această meserie și să nu vă supărați pe artiștii care rămân pe șcenă chiar dacă și-au consumat succesul: it’s hard to let go.
E foarte greu de renunțat la această unică bucurie de a face schimb de prietenie amoroasă cu publicul.
O Minune este suprema înălțime căreia i se adresează sufletul nostru atunci când Speranța, care nu moare niciodată, ostenește! Corina Chiriac – https://corinachiriac.ro
* Extras din cartea Minuni trăite scrisă de Corina Chiriac, 2021.
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Cu casa de la țară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, care-și trăgea numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare – după cum spunea neica Ionel, ruda noastră maiestuoasă din Capitală.
Tehomirul meu cald și nostalgic, cu oameni săraci dar gospodari, guralivi și bețivi, oltenii adevărați dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinți, oltenii mândri ai fratelui Minulescu –
sunt cel din urmă strop de vin
din rustica ulcică de pământ
pe care l-au sorbit la rând
cinci generații de olteni
cei mai de seamă podgoreni
dintre moșneni și orășeni…
Cu moșu’ Lică, tata lu’ tata, cel care ne spunea povești caraghioase, numai de el știute, rupte din noaptea care-i furase prematur vederea, iar noi ne tăvăleam de râs printre porcii lui colorați care mergeau pe biciclete, și dovlecii lui uriași plini de broaște ce cântau la muzicuță ca Vasilică – chioru’ din capu’ satului…
Cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spăla în copaie cu leșie ca pe cămăși și care îl luase pe moșu’ pentru că într-o noapte, pe când era și ea tânără, frumoasă și de măritat, îi apăruse în vis, în cojoc oieresc, Însuși Dumnezeu, care i-a zis „Du-te după Lică al lu’ Mălăele”… Și ea s-a dus…
Cu mama Bănicoanea, străbunica mea dinspre mamă, care bea țuică povestind și chiuind pe luncile Tehomirului și care a murit pe la nouăzeci și ceva de ani pentru că n-a mai vrut ea să trăiască…
Cu mama Nicu, mama lu’ mama, cea muncitoare, caldă și blândă ca un cozonac oltenesc…
Cu moșu’ Hoară, tata lu’ mama, înalt și umflat în piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comuniștii nici d’al dracu’, îndurând mai degrabă umilința de a merge unsprezece kilometri la o fabrică unde era portar, decât să fie slugă la „ăștia care mi-au furat pământul și viața”…
Cu Mutu’ satului, făcătorul de case…
Cu Floarea, cea frumoasă și bogată-n trunchi…
Cu nedeile satelor, unde mâncam colaci sfințiți, caltaboși, sugiuc, turtă dulce și mai ales înghețată colorată de la țigani…
Ca mine, care mă țineam de mâna copilăriei, alergând încolo și încoace fără nicio treabă.
Copilăria… Cadoul pe care ni-l face Viața pentru ce vom avea de îndurat.
* Extras din cartea Rătăciri scrisă de Horațiu Mălăele
* Tot ce face Horațiu Mălăele, atunci când nu e pur și simplu excepțional, e de-a dreptul genial. Dovadă acest volum pe care l-am citit cu uimire și admirație. Pe nerăsuflate. Ce mai pot să zic? (Radu Beligan)
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Dacă am fost mințiți cu privire la ipoteci, planurile 401 (k), portofoliile de acțiuni, fondurile speculative, instrumentele derivate, tranzacțiile pe bază de informații privilegiate, schemele Ponzi, valorile evaluate, ratingurile de credit și ratele variabile, de către Bear Stearns și Lehman Brothers, AIG și Citigroup, Bernie Madoff și Stanford Financial, în legătură cu invadarea Irakului și […]
Cartea sau filmul? Depinde, aș îndrăzni să răspund. Astăzi este despre ecranizarea unui roman, care s-a concretizat într-un serial de mare profunzime, cu două sezoane și cu povești de viață spuse, în taină, în acea cameră roșie. Ce știm (cu siguranță) „Serialul turcesc Destăinuri este bazat pe poveștile reale incluse în volumul În interiorul medalionului […]
Colecția NOI este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de […]
* De duminică – Minune a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea. Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Ingrid Baciu, ne ajută să aprofundăm conceptul de Energie și, mai ales, să conștientizăm importanța sa în raport cu destinul. Vizionare plăcută! P.S. IMPECABIL, ca întotdeauna. * Și dacă tot este sâmbătă, este iarnă și, ce să vezi, putem ajuta mai mult acele mici ființe, care ne încântă, cu glasurile lor, cu al lor colorit […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Zâmbetul Soarelui 
Păreri