Arhiva | Universul credinței RSS feed for this section

Sfârşitul lumii

18 feb.

Iată o lecţie aspră, pe care o găsim în povestirile din străvechile timpuri creştine.

O femeie de neam grec, care locuia în Alexandria, în Egipt, a hotărât să-şi părăsească familia şi să se retragă în pustiu, ca să aştepte sfârşitul lumii. Scripturile vesteau că Apocalipsa era aproape, totul o arăta; trebuia să aibă un suflet curat pentru a întâmpina venirea lui Mesia, mort pe cruce în urmă cu aproape două sute de ani şi care avea să se înalţe în plină slavă deasupra norilor, pentru a-i despărţi pe cei buni de cei răi.

Femeia şi-a părăsit bărbatul şi copiii noaptea, în mare taină. Şi-a luat câteva veşminte şi ceva bani. Înainte de ivirea zorilor, ieşise din oraş şi se îndrepta spre pustiu. Cu câteva luni înainte, un predicator aflat în trecere pe acolo o botezase. Din ziua aceea, de câte ori putea, mergea la adunările creştinilor, care se ţineau mai mult pe ascuns. Acum pleca spre a se regăsi în pacea deşertului, în faţa lui Dumnezeu cel adevărat.

A mers toată ziua, a dormit printre bolovani şi a pornit din nou la drum a doua zi, dis-de-dimineaţă. Se înţelege, nu era singura care părăsea cetatea în căutarea unei singurătăţi destul de greu de găsit. Plecau şi alţi creştini, care se temeau de apropiatul sfârşit al lumii. Cronicarii spun că “mulţimea celor singuri umplea deşertul”.

Ca să ajungă la deşert, trebuia să treacă printr-o vale îngustă şi pustie, pe care odinioară cursese o apă. La intrarea în vale stătea un bărbat pe jumătate gol, cu ochi arzători, cu glas tăios, care îi oprea pe nou-veniţi şi le punea tot soiul de întrebări, înainte de a le îngădui sau nu, să trăiască departe de lume.

Femeia, care era de-acum destul de ostenită, s-a oprit şi ea în faţa omului, care a întrebat-o:

– Te-ai lepădat de tot?
– Da, a răspuns ea.
– Şi de familie? Şi de prieteni? De tot ceea ce este lumesc?
– M-am lepădat de tot. De asta am şi venit.
– Ce ai în traistă?
– Nişte schimburi şi ceva bani.
– Uite ce trebuie să faci, a rostit atunci paznicul. Ai să te întorci la Alexandria. Ai să dăruieşti veţmintele săracilor. Apoi, ai să te duci la un măcelar. Cu banii pe care îi ai, ai să cumperi carne proaspătă. Pe urmă, ai să-ţi pui carnea în spinare şi ai s-o legi bine. Apoi, ai să vii înapoi la mine. Ai înţeles?

Femeia a dat din cap şi a făcut cale-ntoarsă.

S-a dus înapoi la Alexandria, ferindu-se să treacaă prin locurile unde putea fi recunoscută. Şi-a dăruit veşmintele, purtând doar o cămaşă. A cumpărat carne proaspătă şi şi-a legat-o în spinare. Apoi, a pornit spre ţinutul nisipurilor.

Nici nu ieşise bine din cetate, pentru a doua oară, că o haită de câini flămânzi a ajuns-o din urmă. Săreau până la umeri ca să apuce carnea şi-i sfâşiau trupul. Păsările de pradă s-au năpustit şi ele asupra ei, lovind-o cu ciocurile şi cu ghearele şi bătându-se cu câinii. Femeia încerca să se apere şi înainta într-un nor de pene negre şi ţipete îngrozitoare, înconjurată de haita nesătulă. Colţii şi ghearele câinilor, ciocurile şi ghearele vulturilor o zgâriau şi o răneau. O dâră de sânge rămânea în urma ei, pe nisip. În unele locuri, carnea ei nu se deosebea de cea pe care o cumpărase de la măcelar.

Când a ajuns la omul care păzea intrarea în vale, nu era decât o zdreanţă sângerândă…

Omul i-a aruncat o privire scurtă şi i-a spus:
– Acum poţi să treci.

Sursa

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Etichete:, , ,

De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile ?

15 feb.

O pildă potrivită pentru a găsi raspunsuri legate de credinţă :

Etichete:, , ,

Mânăstirea Dălhăuți

7 nov.

Mânăstirea Dălhăuţi este o mânăstire ortodoxă din România situată în comuna Cârligele, judeţul Vrancea (la circa 15 km vest de Focşani), aflată în episcopia Buzăului şi Vrancei. Este renumită mai ales pentru că aici se află o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni.
A fost mânăstire de călugări de la întemeierea sa (secolul XV după unele surse) şi până la desfiinţarea prin decretul comunist nr. 410/1959. A fost reactivată în anul 1990, ca mânăstire de călugăriţe.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Unul dintre motivele pentru care Mânăstirea Dălhăuţi era vestită în toată Ţara Românească şi chiar şi în Moldova, era faptul că aici se afla (şi se află şi în prezent) icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Această icoană are o poveste uimitoare. Se spune că ar fi una dintre cele şapte icoane pictate de însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca; specialiştii sunt însă de părere că icoana a fost pictată câteva secole mai târziu, fiind o copie după o icoană a Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca. Anufie Dălhăuş, ctitorul legendar al mânăstirii Dălhăuţi, ar fi adus-o de la Constantinopol, după cucerirea de către turcii lui Mehmed al II-lea Fatih (1453). Pe drumul de întoarcere, Anufie a fost însă prins şi jefuit de turci, iar icoana – tăiată cu iataganele şi aruncată în podul unui grajd. Batjocura turcilor nu a rămas însă fără urmări: în timpul nopţii, un vuiet neobişnuit cutremură grajdul, iar caii se comportă atât de violent, încât se omoară între ei. Zgomotul şi nechezatul cailor alertează grăjdarii care-şi găsesc şi ei sfârşitul în acel haos. Stareţul Anufie încearcă să explice turcilor cauza acestui dezastru prin intervenţia Maicii Domnului, dar este condamnat la moarte, iar icoana e aruncată în mare. Monahul scapă însă cu viaţă datorită faptului că ienicerul care trebuie să-l omoare era un român ajuns in robie la turci. Acesta îl eliberează, cu condiţia să nu mai calce prin Constantinopol (devenit Istanbul). Întors în ţară cu sentimentul amar al pierderii icoanei sfinte, Anufie se retrage pe malul Mării Negre să mediteze in singurătate. Seara se lasă încet. La orizont, roşeaţa cerului se contopeşte cu albastrul întunecat al mării. În acest decor de o rară frumuseţe, o lumină orbitoare pare că merge pe apă apropiindu-se tot mai mult, iar Anufie nu-şi poate explica acest fenomen. A doua zi, se întoarce iar la malul mării. De data aceasta, soarele ce se naşte din mare îi dezvăluie icoana sfântă plutind pe apă. Recuperarea icoanei sfinte stârneste lacrimi de bucurie pe obrazul lui intristat. Descoperă cu tristeţe că feţeleFecioarei şi Pruncului Sfânt fuseseră rănite cu iataganele in mai multe locuri. Acele răni au făcut să curgă sânge adevărat. Anufie a adus icoana la Mânăstirea Dălhăuţi – cicatricile de pe feţele Fecioarei şi Pruncului Sfânt se văd şi astăzi, ca şi cum ar fi făcute în carne adevărată.

Şi astăzi, aşezată în biserică, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnuluieste deosebit de frumoasă, remarcându-se printre celelalte icoane din ţară prin unicitatea ei: Maica Domnului ţine Pruncul în partea dreaptă şi capul ei este aplecat foarte mult asupra Fiului, cu duioşie, iar chipul Fecioarei Maria revarsă o lumină dumnezeiască. Puţine sfinte icoane ale Maicii Domnului din ţara noastră inspiră atâta evlavie şi înălţare sufletească.

De-a lungul timpului, sfânta icoană a făcut multe minuni şi zilnic credincioşii aduc mulţumire Maicii Domnului. În vreme de calamităţi (secetă, inundaţii etc.), icoana este purtată în procesiune prin satele dimprejurul mânăstirii şi de fiecare dată a fost de un real ajutor.

Mânăstirea Dălhăuţi astăzi

Mânăstirea Dălhăuţi a fost mânăstire de călugări de la întemeiere şi pînă la desfiinţarea sa prin decretul comunist nr. 410/1959. Biserica Ortodoxă Română, prin strădania Preasfinţitului Părinte Episcop Epifanie al Buzăului, a reactivat această mânăstire în anul 1990, ca mânăstire de călugăriţe.

Între anii 1979-1990, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului fusese transferată forţat la Muzeul de la Posada, apoi la Muzeul de Artă din Bucureşti, pierzându-i-se urma. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Epifanie al Buzăului şi Vrancei şi prin străduinţa maicii stareţe de atunci, Emilia Focşa, icoana a fost readusă la Mânăstirea Dălhăuţi, fiind aşezată în sfânta biserică spre bucuria, mângâierea şi ajutorul celor care, cu evlavie şi cu dreaptă credinţă, se închină înaintea ei.

La ora actuală, Mânăstirea Dălhăuţi este unul dintre cele mai bine organizate aşezăminte monahale din Eparhia Buzăului si Vrancei. În ultima perioada de timp, aici s-au construit o clopotniţă impozantă, un corp nou de chilii şi s-a amenajat un muzeu într-o clădire nouă.

Sursă

 

Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

7 nov.

Viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în ţinutul Trapezuntului de pe ţărmul Mării Negre , un ţinut cu intensă activitate comercială.  În familie a fost educat în duhul evlaviei creştine, trăind spiritualitatea ortodoxă, prin care avea să-şi arate pe deplin roadele în momentul de cumpănă al vieţii sale, când i s-a impus să aleagă între lepădarea de Hristos sau martiriul pentru El.

La vârsta maturitaţii , aflat întro călătorie spre Cetatea Albă şi intrând întro dispută confesională cu neguţătorul apusean Reiz , acesta, fanatic şi plin de invidie pentru forţa argumentelor creştinului ortodxox Ioan, unelteşte un plan viclean de răzbunare. Mergând la eparhul cetăţii, negustorul veneţian îi spune că tânărul Ioan ar vrea să treacă la religia cea străveche a tătarilor. Bucuria guvernatorului tătar s-a transformat, însă, în ură plină de cruzime atunci când evlaviosul Ioan, cu tăria izvorâtă din trăirea adâncă a credinţei celei adevărate, a răspuns că nu are gând să se lepede de Hristos cel care este „Soarele dreptăţii” şi „Răsăritul cel de Sus„, dezminşind răzbunarea mincionoasă a lui Reiz şi rămânând neclintit în faţa ameninţărilor. Păgânii l-au supus apoi pe răbdătorul Ioan la chinuri cumplite, legându-l în cele din urmă de coada unui cal nărăvaş şi târându-l pe străzile oraşului, după care i-au tăiat capul.

Astfel, prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului Hristos a primit cununa cea nevestejită a slavei sfinţilor şi vrednicia de a fi unul din „casnicii” lui Dumnezeu. Preaslăvirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou s-a făcut prin multe minuni, arătând Dumnezeu încă o dată că „minunat este El întru sfinţii Lui” şi dovedind prin păstrarea trupului neputrezit că a sădit în el arvuna învierii din Învierea Fiului Său şi mireasma harului Duhului Sfânt de viaţă dătător.

După 70 de ani de la moartea martirică, în 1412, în ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, voievodul moldovean Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul  Iosif I Muşat, au adus cinstitele moaşte ale Sfântului Mucenic  Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, devenind astfel mare ocrotitor al Cetăţii de Scaun, până astăzi.

Nenumărate minuni s-au revărsat şi se revarsă asupra celor care se roagă atât la racla Sfântului Mucenic al lui Hristos, cât şi în faţa icoanei lui sau oriunde am fi, cerându-i cu credinţă ajutorul, ca unuia ce au mare îndrăzneală la Mântuitorul, „că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului„.

Sursă

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Etichete:, ,

E duminică și…

6 nov.

Timpul este potrivit pentru o rugăciune… Aceste cuvinte, în general, sunt rostite la mânăstire:

„Din adânc de suflet, te rog, Măicuţa mea,

Şi cu smerenie, eu în genunchi îţi cad,

Primeşte-i, Preabuno, sub aripa Ta

Pe cei ce au suflet bun şi curat.

Acoperă-i, Maică, cu aripa Ta,

Fereşte-i de rele şi zile amare

Binecuvântează-le, Preacurato, viaţa,

Să le fie frumoasă şi pururi strălucitoare.”

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

← Older Entries
Newer Entries →