Georgette Gan – Ani de Studenție

5 iun.
Port cu mine nostalgia
Anilor ce repede au trecut
Și pentru ce a fost odată,
Orașul în care am renăscut.
***
Faimă ar însemna numele tău,
Oraș drag cu-n parc Copou,
Așezat pe șapte coline
Ca să te vedem mai bine.
***
Când la tine am ajuns,
Am crezut că trăiesc un vis,
Însă visul s-a transformat,
Într-un fapt de neimaginat.
***
Când sfioasă eu pășeam,
Pe al Sărăriei deal,
Un salut prietenos eu am primit,
Că aici voi fi binevenit.
***
Am simțit cu prisosință
A ta mare bunăvoință,
De-a mă găzdui și sta,
Pân’ ce facultatea o voi termina.
***
Pașii m-au plimbat apoi,
Pe-a Bahluiului splai,
Să învăț a rezolva
Ecuații, teoreme, fenomene
Și să deslușesc dileme. 
***
Mândru, falnic și tăcut,
Teiul legendar, rănit,
Mă atrăgea ca un magnet,
Să-mi amintească neîncetat,
De al nostru, poet drag.
***
Nu am cum vreodată a uita, 
Rozele multicolore din gradina ta,
Ele creau o imagine de vis 
Și mă simțeam ca-n paradis.
***
Maiestuos, la Podu Roș,
Palatul Culturii atât de faimos,
M-a trimis în timp pentru o clipă
Și să văd cât sunt eu de mică.
***
Iașule de la tine am învățat,
Cât de mult îmi ești de drag,
Mi-ai arătat ce este valoarea,
O cărămidă la temelia mea ai pus,
Ca eu să fiu cât mai presus.
***
Îți mulțumesc pentru ce mi-ai dat,
Niciodată n-am uitat bucuria și răsfățul,
În care viața de student mi-am dus,
Călcând sfios și-ncetișor cu orice pas
Nu cumva să-i deranjez
Pe cei care odată erau treji.
***
Iașule, pentru mine ești și ai rămas
Leagănul tinereții și frumuseții vieții,
Iașule, Iașule, mândră cetate
Și orașul celor șapte coline,   
Ai salutări de bine și de la mine.

* Poezie nostalgică despre experiențe dragi, ieșene, primită pe adresa electronică/email.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Poveste cu Tâlc: Înțeleptul și Cele Trei Porți Ale Schimbării Interioare

4 iun.

Un tânăr deștept și curajos s-a dus la un bătrân înțelept și l-a întrebat:

– Te rog să îmi spui ce trebuie să știu în viață?

– În drumul tău prin viață vei întâlni trei porți. Citește ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorință mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou și din nou ceea ce încerci să eviți.

Tânărul porni pe drumul vieții. Nu după mult timp, se găsi în fața unei porți mari, pe care se putea citi:

SCHIMBĂ LUMEA

Asta era și intenția mea, gândi el, deoarece chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea și vigoarea sa îl împinseseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorința sa. El găsi plăcerea și beția cuceritorului, dar nu și alinarea inimii… Reuși să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi, îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept care-l întrebă:

– Ce-ai învățat tu pe acest drum?

– Am învățat să deosebesc ceea ce este în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise bătrânul. Utilizează-ți forțele pentru ceea ce stă în puterea ta și uită ceea ce-ți scapă printre degete. Și dispăru. Puțin după această întâlnire, tânărul se găsi în fața celei de-a doua porți pe care stătea scris:

SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI

Asta era și intenția mea, gândi el… Ceilalți sunt sursa de plăcere, bucurii și satisfacții, dar și de durere, necazuri și frustrări. Se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter și să le extirpe defectele. Aceasta a fost a doua luptă a sa.

Într-o zi, pe când medita asupra utilității tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalți, îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:

– Ce ai învățat tu, deci, pe acest drum?

– Am învățat că nu ceilalți sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalți trezesc în tine, ei te descoperă în fața ta. Fii recunoscător celor care fac sa vibreze în tine bucuria și plăcerea, dar și celor care fac să se nască în tine suferința sau frustrarea, căci prin ei viața îți arată ce mai ai încă de învățat și calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multă vreme ajunse în fața celei de-a treia porți pe care scria:

SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, își zise și începu lupta cu sine însuși, căutând să pătrundă în interiorul său, să-și combată imperfecțiunile, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câțiva ani de luptă cu sine însuși, după ce cunoscu câteva succese, dar și eșecuri și rezistență, îl întâlni iarași pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:

– Ce ai învățat tu pe acest drum?

– Am învățat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar și altele care ne rezistă și pe care nu le putem învinge.

– Așa este, spuse bătrânul.

– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toți și chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunț, să mă dau bătut și să mă resemnez.

– Asta va fi ultima ta lecție, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te și contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul și apoi dispăru.

Privind înapoi, văzu în departare partea din spate a celei de-a treia porți pe care stătea scris:

ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI

Omul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens. În luptă devenim orbi, își spuse el. Și mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins și a învins în lupta cu sine însuși: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate și învăță să le accepte și să le iubească. Învăță să se iubească pe sine însuși, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovățească.

Îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:

– Ce-ai învațat în plus pe acest drum?

– Am învățat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învățat să mă accept în totalitate, necondiționat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiți în viață, acum poți merge mai departe. Și atunci zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:

ACCEPTĂ-I PE CEILALȚI

Și în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viața sa, pe cei pe care i-a iubit și pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat și pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecțiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm și împotriva cărora luptase.

Bătrânul înțelept apăru din nou și-l întrebă:

– Ce-ai învățat mai mult decât prima dată pe acest drum?

– Am învățat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproșat celorlați și nici nu mă mai tem de ei. Am învătat să-i accept și să-i iubesc așa cum sunt.

– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ții minte. Continuă drumul.

Omul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, și văzu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTĂ LUMEA

Privi în jurul său și recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina și frumusețea tuturor lucrurilor, de perfecțiunea lor. Era totuși aceeași lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?

Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:

– Ce-ai învățat pe drumul acesta?

– Acum am învățat că lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu văd lumea, ci mă vad în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există. Atât. Nu lumea mă necajea, ci starea mea de spirit și grijile pe care mi le făceam. Am învățat să o accept fără să o judec, fără nicio condiție.

– Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie să-l uiți. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalți și cu lumea! Ești pregătit să pornești spre ultima încercare: trecerea de la liniștea împlinirii, la împlinirea liniștii, spuse el și dispăru.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Legături către cunoaștere [25]

2 iun.

Bine te-am regăsit 🙂

Dat fiind că, obișnuiesc să citesc diverse materiale (articole online), m-am gândit să-ți transmit o selecție săptămânală, sub forma unei liste (a cunoașterii… am numit-o). De ce? Poate, pentru simplul fapt că, te pot ajuta să rezolvi ceva in viața ta sau te pot binedispune (până la un punct).

Zis și făcut…(Poți citi și lista anterioară)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Music Travel Love – Stand By Me

29 mai


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Mama

27 mart.

A venit aseară mama,
din sătucu-i de departe.
Să mai vadă pe fecioru-i,
Astăzi domn cu multă carte!
A bătut sfios la ușă,
grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea
de iubire și de drag.
***
Sărutându-i mâna dreaptă,
ea m-a strâns la piept, duioasă,
Și-ntrebând-o câte toate,
am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele, câtă
brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne
Să se creadă-ntr-un palat.
***
Nu-ndrăznește nici să intre,
cu opincile-n picioare,
Și cu multă grijă calcă doar
pe-alături pe covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama
și să calce drept, în lege,
Că doar e la fi-su-n casă,
nu e-n casa vreunui rege.
***
Și de-abia o fac să șadă
Pe-un divan cu scoarță nouă…
Mi-era dor de tine, maică…
Ți-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n
traistă niște nuci, vreo două sute…
Și, cu ochii plini de lacrimi,
prinde iar să mă sărute.
***
Poate mor, că sunt bătrână
și-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică,
ce mi-e azi mai drag pe lume!
Căierul mi-i pe sfârșite…
mâine poate-și curmă firul
Și-ntre patru blăni de
scânduri să mă cheme cimitirul…
***
Jale mi-e de voi, mămucă,
dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă,
bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă
să te-aduni cu frații-acasă
Și să-mparți agoniseala
de pe urma lui rămasă.
***
Lui Codin să-i dai pământul
de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă,
maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul
de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul
să le dai lui Nicolae.
***
Iară tu, ca mai cu stare,
decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a
fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii
sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toți anii,
la căsuța mea băiatul.
***
Și-având tihnă și odihnă,
la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa
maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna și-a
plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală,
se-ntâlneau cu ale mele.

* Romanță de George Enescu, versuri de Vasile Militaru


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !