Inima mea își alege culoarea
Ea își alege propria ei culoare,
culoarea pe care-o avea încă
de dinainte de a ști că o are.
Inima mea își alege culoarea
cea fără umbră, cea nemișcătoare.
Cea care se vede chiar și atunci
cînd ții pleoapele-nchise
și – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuși,
tot timpu-n afară,
în același loc
și pretutindeni,
purtînd istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
pînă la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mișcărilor toate
pînă la punctul solemn de unde
începe
istoria însăși
a luminii.
Inima mea își alege culoarea
roșie, își alege
roșu vertical,
roșul pe care l-a pulsat
necontenit, roșul pur
hrană a gîndurilor
roșul care s-a născut sînge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roșu, roșu vertical
cascadă, pantă de deal
săltînd din oul secundei
ovalul de ou,
și înfățișat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricînd și oriunde,
naștere, zestre
a lui
A FI schimbîndu-se în
ESTE.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Zâmbetul Soarelui 
Păreri