Tag Archives: Beethoven

Gândește-te la următoarele exemple

5 iun.
  • După primul test în fața camerei de luat vederi, Fred Astaire a primit următoarea evaluare de la directorul MGM(datată 1933): „Nu știe să joace! Are un început de chelie! Știe să danseze cât de cât!” Astaire a păstrat această evaluare toată viața. A pus-o într-un chenar și a păstrat-o deasupra șemineului din casa sa din Beverly Hills.
  • Un expert a spus despre Vince Lombardi: „Nu dispune decât de cunoștințe minime legate de fotbal. Este lipsit de motivație”.
  • Socrate a fost numit:”Un corupător imoral al tinerilor”.
  • Când Peter J. Daniel era în clasa a patra, învățătoarea sa, doamna Philips, îi repeta frecvent:”Peter J. Daniel, ești un măr putred printre cele bune și nu vei realiza niciodată nimic în viață”. Peter a fost de-a dreptul incult până la vârsta de 26 de ani. Un prieten i-a citit într- o seară cartea lui Napoleon Hill, Folosește-ți mintea pentru a te îmbogăți. La ora actuală, el deține în proprietate colțurile străzilor în care obișnuia să se bată altădată și tocmai și-a publicat ultima sa carte, intitulată Doamna Philips, ați greșit!
  • În tinerețe, Louisa May Alcott, autoarea bestsellerului Femeile mici , a fost îndemnată de propria sa familie să se facă servitoare sau croitoreasă.
  • Beethoven nu cânta foarte bine la vioară și prefera să își cânte propriile compoziții în loc să își perfecționeze tehnica. Exasperat, profesorul lui de vioară i-a spus că nu valoarează doi bani ca și compozitor.
  • Părinții celebrului cântăreț de operă Enrico Caruso și-ar fi dorit ca fiul lor să se facă inginer. Propriul lui profesor de canto i-a spus că nu are deloc voce și deci nu va putea cânta nicodată pe șcenă.
  • Charles Darwin, creatorul Teoriei Evoluției, a renunțat la cariera sa medicală pentru a se dedica cercetării. Propriul său tată i-a spus: „Nu-ți pasă decât de câini și de șoareci”. În autobiografia sa, Darwin povestește: „Toți profesorii mei și propriul meu tată m-au considerat un băiat banal, cu un intelect mult sub nivelul mediu”.
  • În tinerețe, Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar din cauză că îi lipseau ideile. În anii care au urmat, el a început diferite afaceri, dar a dat faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneylandul.
  • Profesorii lui Thomas Edison obișnuiau să spună despre el că este prost pentru a învăța vreodată ceva.
  • Albert Einstein nu a vorbit deloc până la vârsta de patru ani și nu a învățat să citească decât la șapte ani. Profesorul lui l-a descris ca fiind: „Încet la minte , nesociabil și veșnic pierdut în reveriile sale prostești”. Școala Politehnică din Zurich a refuzat să îl admită.                                             citat-albert-einstein-01
  • În timpul școlii, Louis Pasteur a fost un elev mediocru, iar la chimie a ieșit pe locul 15 din 22 de elevi.
  • Isaac Newton a avut note foarte mici în școala generală.
  • Tatăl sculptorului Rodin a spus despre fiul său: „Am un idiot în loc de fiu”. Descris ca fiind cel mai slab elev din școală, Rodin a dat de patru ori la facultatea de artă înainte de a fi admis. Propriul lui unchi îl considera imposibil de educat.
  • Lev Tolstoi, autorul celebrului roman Război și pace, a fost dat afară din facultate, fiind considerat „incapabil și nedoritor să învețe”.
  • Celebrul dramaturg Tennessee Wiliams s-a înfuriat când piesa sa , Eu, Vasha, nu a fost aleasă să fie jucată în urma competiției desfășurate la ora sa de literatură engleză de la Universitatea din Washinton. Profesorul lui și-a amintit mai târziu că Williams a denunțat vehement inteligența evaluatorilor care i-au respins piesa.
  • Angajatorii lui E.W. Woolworth de la magazinul la care a lucrat în tinerețe l-au dat afară, spunând despre el că nu are suficient bun simț pentru a-și servi cum trebuie clienții.
  • Henry Ford a dat faliment de cinci ori înainte de a avea în sfârșit succes.
  • Babe Ruth, considerat unanim de istoricii sportului drept cel mai mare atlet al tuturor timpurilor și care a stabilit recordul absolut și nedepășit al timpului de alergare pe terenul de joc (home run), a stabilit inclusiv cel mai mare record pentru lovituri ratate (strikeouts).
  • Winston Churchill a fost lăsat repetent în clasa a șasea. Până să devină prim ministru al Marii Britanii, la 62 de ani, el a dus o viață plină de rateuri și eșecuri. Churchill nu și-a adus marea contribuție la bunul mers al acestei lumi decât în anii senectuții.
  • Nu mai puțin de 18 edituri au respins povestioara în 10.000 de cuvinte a lui Richard Bach despre un pescăruș care „zboară”, intitulată Pescărușul Jonathan Livingston, înainte ca editura Macmillan să se decidă în sfârșit să o publice în anul 1970. Până în anul 1975 cartea s-a vândut în peste șapte milioane de exemplare numai în Statele Unite.
  • Richard Hooker a lucrat timp de șapte ani la romanul lui umoristic de război, M*A*S*H*, după care a fost respins de 21 de edituri înainte ca editura Morrow să se decidă să i-l publice. Romanul a devenit peste noapte un bestseller, generând  un film și un serial de mare succes.                    Citate-Charles-Darwin

Cartea: Supă de pui pentru suflet

Autori: Jack CANFIELD, Mark V. HANSEN


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Ştiaţi că…[2]

6 mai

Opinia  adulţilor (perceptori,particulari, părinţi sau profesori de şcoală ) despre:

  • La Fontaine:  „Este muncitor, dar groaznic de prost”.
  • Darwin (C.I. = 155-165)- în copilărie era considerat de tatăl sau ruşinea familiei.
  • Balzac (C.I. = 145-155): „Acest bonom mic şi gras este într-o comă intelectuală permanentă”.
  • Lev N. Tolstoi avea doi fraţi şi acelaşi perceptor. Acesta era convins că „Nikolai este capabil şi sârguincios,  Ghiorghi este capabil, dar nesârguincios, iar Lev nu este nici capabil,  nici sârguincios „.
  • Beethoven (C.I. = 150-165) – era socotit ca fiind fără ureche muzicală de unul din profesorii săi, iar Haydn socotea că „în calitate de compozitor este un caz disperat”.
  • Einstein, care a vorbit la 4 ani, iar la 9 încă avea dificultăţi în vorbire,  era descris de profesorul său ca fiind „cu o inteligenţă lentă şi mereu pierdut în reverii stupide „.
  • , marele naturalist, s-a ales în şcoală cu caracterizarea „înapoiat mintal şi bun numai pentru cizmărie”.
  • Chimistul Justus von Liebig era poreclit drept „Justus cel prost”.
  • Despre W. Scott profesorul a previzionat ca ” este un prost şi va rămâne un prost”.
  • Lui Edison profesorii i-au spus că este prea prost ca să poată învăţa ceva.
  • Lui Caruso profesorul de canto i-a adus la cunoştinţă că „nu poţi cânta, nu ai voce deloc”.