Un lăstar plăpând de stejar creştea în pădure. El privea în jur şi vedea că alţi lăstari s-au transformat în stejari mari în timp ce alţii n-au rămas decât nişte arbuşti. Arborii erau puternici şi frumoşi. Arbuştii păreau fără vlagă şi urâţi.
Într-o zi pădurarul trecea pe acolo.
„Scuzaţi-mă domnule pădurar, vreţi să mă ajutaţi să mă transform într-un stejar puternic? – a întrebat lăstarul.
„Vrei cu adevărat aşa ceva?” – a întrebat pădurarul. O să fie o treabă foarte dureroasă, una pentru că înseamnă multă răbdare şi o disciplină de neînchipuit. Este mult mai uşor să rămâi un arbust.”
„Nu,” a răspuns lăstarul, vreau cu adevărat să devin un stejar mare şi puternic. Nu-mi pasă de timpul şi răbdarea pierdută. Nu mă interesează cât de greu este. Singura mea dorinţă este să devin stejar”.
În fiecare zi când pădurarul se apropia de lăstar, bătătorea pământul, silea lăstarul să aibă o poziţie dreaptă şi chiar îi smulgea unele crăci. Uneori când alţi lăstari erau aproape, pădurarul îi desrădăcina şi lăsa lăstarul să crească singur.
Într-o zi lăstarul i s-a plâns:
„De ce mă tratezi atât de aspru”? De ce nu mă laşi să fac ceea ce vreau? De ce trebuie să-mi smulgi crăcile, să-mi bătătoreşti pământul, să-mi îndepărtezi prietenii? De ce nu mă laşi să fiu eu însumi?”
Pădurarul i-a răspuns:
„Există un singur drum pentru a deveni stejar. Pentru că eu vreau să te ajut, trebuie să-ţi produc şi durere. Ăsta-i drumul spre creştere. Fără durere nu vei fi nimic decât un arbust, niciodată un falnic stejar.”
Într-o zi pădurarul trecea pe acolo.
„Scuzaţi-mă domnule pădurar, vreţi să mă ajutaţi să mă transform într-un stejar puternic? – a întrebat lăstarul.
„Vrei cu adevărat aşa ceva?” – a întrebat pădurarul. O să fie o treabă foarte dureroasă, una pentru că înseamnă multă răbdare şi o disciplină de neînchipuit. Este mult mai uşor să rămâi un arbust.”
„Nu,” a răspuns lăstarul, vreau cu adevărat să devin un stejar mare şi puternic. Nu-mi pasă de timpul şi răbdarea pierdută. Nu mă interesează cât de greu este. Singura mea dorinţă este să devin stejar”.
În fiecare zi când pădurarul se apropia de lăstar, bătătorea pământul, silea lăstarul să aibă o poziţie dreaptă şi chiar îi smulgea unele crăci. Uneori când alţi lăstari erau aproape, pădurarul îi desrădăcina şi lăsa lăstarul să crească singur.
Într-o zi lăstarul i s-a plâns:
„De ce mă tratezi atât de aspru”? De ce nu mă laşi să fac ceea ce vreau? De ce trebuie să-mi smulgi crăcile, să-mi bătătoreşti pământul, să-mi îndepărtezi prietenii? De ce nu mă laşi să fiu eu însumi?”
Pădurarul i-a răspuns:
„Există un singur drum pentru a deveni stejar. Pentru că eu vreau să te ajut, trebuie să-ţi produc şi durere. Ăsta-i drumul spre creştere. Fără durere nu vei fi nimic decât un arbust, niciodată un falnic stejar.”
Zâmbetul Soarelui 
Păreri