Atunci când sentimentul propriei valori nu este expus nici unui risc, suntem mult mai dornici să fim curajoși și să le împărtășim celorlalți talentele și darurile noastre. Din studiile pe care le-am făcut asupra familiilor, școlilor și organizațiilor, este limpede că, în culturile reziliente la rușine, oamenii sunt mult mai dispuși să solicite, să accepte și să integreze reacțiile venite din partea celorlalți. În același timp, asemenea culturi formează, educă oameni implicați, tenace, care știu că, pentru a reuși, trebuie să încerce din nou și din nou – persoane mai inclinate să găsească soluții noi, creatoare, la problemele cu care se confruntă.
Sentimentul propriei valori ne inspiră să fim vulnerabili, să nu ezităm a le împărtăși celorlalți ceea ce am creat și să perseverăm. Rușinea ne transformă în oameni meschini, plini de resentimente și temători. În culturile predispuse la rușine, în care părinții, liderii, administratorii îi încurajează pe ceilalți, în mod conștient sau inconștient, să judece propria lor valoare prin prisma rezultatelor acțiunilor lor, am constatat detașare emoțională, învinuire, bârfă, stagnare, favoritism și lipsa ideilor creatoare și inovatoare.
Peter Shehan este autor de cărți, vorbitor motivațional și CEO la ChangeLabs, o firmă globală de consultanță, specializată în proiecte de schimbare a comportamentului la scară largă și care colaborează cu alte companii, precum Apple sau IBM. Am avut marea șansă de a lucra cu Peter vara trecută, și cred că perspectiva lui asupra rușinii este absolut corectă. Iată care este opinia formulată de el:
Ceea ce ucide în secret inovația este rușinea. Nu este ceva ce poate fi măsurat, dar este acolo. De fiecare dată, când cineva renunță la a-și mai prezenta noua idee, când nu-i dă șefului său feedback-ul de care acesta are atâta nevoie și se teme să-i spună unui client ce gândește cu adevărat, putem fi siguri că rușinea a jucat un rol într-o astfel de situație. Teama înrădăcinată adânc în noi că vom greși, că vom fi criticați și că ne vom pierde stima de noi înșine ne împiedică să ne asumăm riscurile necesare progresului companiilor noastre.
Dacă vrei să existe, în compania ta, o cultură a creativității și inovației, în care angajații își asumă riscuri rezonabile, atât la nivel individual, cât și la nivelul organizației, începe, mai întâi, prin a-i dezvolta personalului abilitatea de conducere, de cultivare a unei atitudini deschise față de vulnerabilitate printre membrii echipelor lor de lucru. Oarecum paradoxal, e nevoie ca ei înșiși să fie vulnerabili.
Ideea că un șef „trebuie să dețină controlul” și „să aibă toate răspunsurile” este nu numai depășită, dar și nocivă. Impactul acestei idei asupra celorlalți este sentimentul că nu știu prea multe și că sunt prea puțin importanți. Ceea ce devine o rețetă pentru aversiunea față de risc – dacă poate exista ceva de felul unei „rețețe”. Rușinea devine frică. Teama conduce la aversiunea față de risc. Iar aversiunea față de risc ucide inovația.
Ideea de bază este că, pentru a îndrăzni cu orice preț, trebuie să ai sentimentul propriei valori. Spridușii rușinii, însă, ne împoaie mintea cu mesaje complet diferite, precum:
- Să nu îndrăznești să faci asta! Nu ești suficient de bun.
- Nu e cazul să te întinzi mai mult decât ți-e plapuma!
Termenul „spiriduș” (gremlin) – știm cu toții – provine din comedia de groază a lui Steven Spielberg, din 1984, Gremlins. Spiridușii sunt acei drăcușori mici, verzi, răutăcioși, care seamănă haosul peste tot unde apar. Sunt niște monștri manipulatori, cărora le face o mare plăcere să distrugă. Pentru mulți americani, cuvântul spiriduș este sinonim cu „vocea rușinii”.
Editura Curtea Veche Publishing, 2019
* Extras din cartea Curajul de a fi vulnerabil scrisă de Brené Brown
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Păreri