Tag Archives: Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online

Cum a fost la Conferinţa #WEBBIZ marca MB EVENT

29 iun.

Bună, Cititorule,

Într-un articol anterior îţi povesteam despre Conferinţa #WEBBIZ organizată la Iaşi, sub egida MB EVENT, în data de 23 Iunie 2016, la Camera de Comerţ şi Industrie.

Astăzi, revin cu păreri despre: cum a fost la acest eveniment şi cât de mult m-am îmbogăţit cu informaţie utilă şi calitativă. Aşadar, te invit să parcurgi alături de  mine o sinteză a celor  8 ore de conferinţă. Nu înainte de a-ţi  reaminti că tema  a fost un subiect de actualitate: „Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online„.

Încep cu  Mihail Bîrsan a.k.a MB EVENT şi spun, fără prea multe reţineri, că merită toate felicitările pentru că a reuşit să adune specialişti  de online, din  mari firme din Iasi ca: Artvertising, Imagico, Creative Wings, UNITY Grup, Tzuri.ro, Grapefruit, Kooperativa 2.0. . Pot spune că atmosfera a fost plăcută şi datorită faptului că a fost atent la toate detaliile organizatorice, pornind de la cafeaua celor de la SWEET, la  mâncarea celor de la  Aroma ZEN, dar şi moderatoratorii energici Mircea Serediuc şi Amalia Dămoc, care au dat contur expresiv evenimentului.

Rareş_Obadă_Mihail_Bîrsan_MBEVENT

Rareş Obadă şi Mihail Bîrsan MB EVENT

În deschidere, denumită generic  Start #WebBiz,  am ascultat cuvintele domnului Paul Butnariu, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, care a  optat să transmită idei despre: importanţa IT-ului la nivel regional, impactul pe care l-a avut asupra PIB-ului, dar şi regretul general că oraşul nu se bucură de aceeaşi finanţare precum, de exemplu,  este Cluj, lucru care ar contribui la prosperitatea afacerilor locale.

Ulterior am făcut cunoştinţă cu trei dintre persoanele de la firma Artvertising : Diana Dimitriu(Project Manager), Crina Lica( Marketing Manager) şi Cătălina Hirean(Copywriter). La acest moment am aflat informaţii importante despre:

  1. Strategiile de business online, mai exact, de ce anume să ţii cont pentru a avea succes în online. Idei despre cât de important este cum îţi: prezinţi firma, descrii produsul, piaţa, concurenţa şi mulţi astfel de factori. Am reţinut de la Diana Dimitriu că: „O afacere va avea succes dacă răspunde unor necesităţi REALE ale consumatorilor.

    Diana Dimitriu, Project Manager Artvertising

    Diana Dimitriu – Project Manager Artvertising

  2. Strategiile de marketing online, unde  s-a subliniat cât de important este să faci o analiză detaliată a concurenţei, în cadrul domeniului în care activezi afacerea ta. Aceasta, deoarece poţi afla cum te poţi diferenţia în relaţie cu alte business-uri. Crina Lica ne-a vorbit, totodată, despre instrumentele de promovare online: site-ul firmei, propriile conturi de social media, aplicaţii web, icon-uri de beneficii( de exemplu: livrare în 24 ore plus transport gratuit). A punctat şi despre ambalajul business-ului care este interfaţa site-ului şi a menţionat un lucru tare interesant, anume că acesta trebuie să fie uman, de încredere, pentru a simula un fel de împrietenire cu utilizatorul acestuia.

    Crina Lica, Marketing Manager Artvertising.

    Crina Lica – Marketing Manager Artvertising.

  3. Strategiile editoriale, subiect care a scos în evidenţă că fiecare afacere trebuie să facă, online, creare de conţinut după o strategie. Cătălina Hirean a dat un exemplu de astfel de plan bine pus la punct cu pagina Deliciosul de Vaslui.

    Cătălina Hirean, Copywriter Artvertising

    Cătălina Hirean- Copywriter Artvertising

În continuare, am primit informaţii utile de la Imagico cu două reprezentante: Mădălina Haciu(PR Manager) şi Monica Aştefănoaie(Account Planner).  Ne-au propus spre discuţie idei despre: „Impactul social media asupra brandurilor„. Am aflat, de exemplu, că strategia de PR se încadrează bine în cea de marketing, că Facebook este o modalitate facilă de a primi feedback IMEDIAT şi că folosindu-l ai acces la profilul utilizatorului şi îi pot anticipa preferinţele.

Imagico_Mădălina_Haciu_PR_Manager_şi_Monica_Aştefănoaie_Account_Planner

Monica Aştefănoaie – Account Planner şi Mădălina Haciu – PR Manager – Imagico

 

Ulterior, Andrei Antal( Business Development Manager) de la Creative Wings a vorbit despre:”Importanţa prezenţei în mediul online„. Acesta a suţinut, cu tărie,  un sfat pentru cine deţine o afacere online şi doreşte succes pe nişa care acţionează: „Găseşte: un MIX de marketing potrivit pentru tine, foloseşte obiective clare şi măsurate, oferă şi comunică beneficii reale, adică diferenţiază-te în piaţă.” Am reţinut şi un aspect util, dat printr-o formulă:vizibiltate + credibiliate = profit pentru afacere.

Andrei_Antal_Business_Development_Manager_Creative_Wings

Andrei Antal Business Development Manager Creative Wings

Despre „Construcţia comunicării online din perspectiva susţinerii a strategiei de brand” a punctat Ciprian Dron(CEO) de la UNITY Grup.  A pus accent pe: vocea brandului, importanţa rotaţiei stocurilor şi pe campaniile de comunicare.  A mai spus şi că putem obţine vânzări mereu în creştere, dacă avem un business plan corelat cu strategie de vânzări şi comercială, strategie de brand şi o construcţie corectă a instrumentelor online.

Ciprian_Dron_CEO_UNITY_Grup

Ciprian Dron CEO UNITY Grup

De la Mircea Serediuc  Tzury.ro  am aflat despre vulnerabilitatea brandului personal. Mi-a plăcut că a povestit despre experienţa sa de voluntariat, despre tehnica podcastingului şi că şi-a încheiat prezentarea cu un citat care inspiră: „Jocul atenţiei e ca un joc de ping-pong, când o serveşti altora o să o primeşti înapoi„.

Mircea_Tzury.ro_Serediuc

Mircea Serediuc Tzury.ro

La partea a doua a conferinţei denumită generic Seminarii interactive Tehnici #WebBiz am primit exemple de bune practici  de la specialişti.

Aşadar, compania Grapefruit a prezentat, prin intermediul reprezentanţilor Andreea Marinciu(Content Manager), Flavian Cristea(Digital Strategist) şi Victor Keller(Graphic Designer), o sumă de tehnici pentru magazine online, de realizare şi optimizare website, dar şi despre webdesign responsive. De exemplu, Andreea a oferit o manieră de a gândi şi construi afacerea ta online din perspectiva: Industriei şi produsului, distribuţiei, site-ului, conţinutului, post-lansării şi evaluării finale.

Andreea_Marinciu_Content_Manager_Grapefruit

Andreea Marinciu Content Manager Grapefruit

Andreea Ignat (Branch Manager) Kooperativa 2.0.  a vorbit despre importanţa promovării unui afaceri prin intermediul articolelor publicate în comunităţile de bloggeri.

Andreea_Ignat_Branch_Manager_Kooperativa 2.0

Andreea Ignat Branch Manager Kooperativa 2.0.

Desigur, ne-am bucurat de informaţii calitative, din nou, de la Artvertising, Imagico, Creative Wings.

Între aceste frumoase şi utile prezentări s-a desfăşurat şi o tombolă, la care , ţin să menţionez că am fost fericita câştigătoare a unei invitaţii la The Grape pe tematică de business.

Tombolă

Tombolă

Astfel s-au încheiat 8 ore de conferinţă, pe care le-am sintetizat, cu mare atenţie în acest articol. Din punctul meu de vedere, Conferinţa #WEBBIZ de anul acesta, organizată de Mihail Bîrsan a.k.a. MB EVENT, a fost un real succes. Pe mine m-a ajutat să aflu atât de multe păreri şi sfaturi practice de la specialişti.

Aştept, cu nerăbdare, evenimentul de anul viitor, la care se anunţă şi speakeri internaţionali/naţionali care să împărtăşească din experienţa profesională referitoare la business/online.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

 

Conferinţa #WebBiz 2016 – un eveniment marca MB EVENT

19 iun.

Din 2011, de când am iniţiat acest blog, sunt atentă la a găsi informaţii de calitate în ceea ce priveşte online-ul. Asta înseamnă că mă documentez şi aplic idei fie de pe site-uri de specialitate, fie din cursuri sau conferinţe pe această tematică.

Cel mai recent eveniment la care voi fi prezentă este Conferinţa #WebBiz  ce se va desfăşura la Iaşi, în data de 23 Iunie 2016, la Camera de Comerţ şi Industrie din oraş. Se doreşte a fi o abordare sub egida MB EVENT cu subiect principal: „Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online„.

14 specialişti vor prezenta instrumente de succes utilizate în mediul online în ce priveşte:

  • internet branding,
  • web design,
  • marketing online,
  • social media.

Aşadar, un mix de păreri spuse din experienţă profesională, cu scopul de a îmbogăţi participantul  cu informaţii care să-i ajute imaginea din online.

Evenimentul începe la ora 09:00 şi se termină la ora 17:00. Taxa de participare este de doar 125 RON şi include următoarele beneficii:

  • accesul la conferinţă şi la toate seminariile interactive,
  • mapa participantului,
  • pauze de cafea,
  • sesiuni active de business networking.

Te poţi înscrie completând acest formular: https://docs.google.com/forms/d/1LdGCm72ARgzxJQ3-9_V5TmHXH1vMy6VzzUXA1ohwvwM/viewform?c=0&w=1

Cui se adresează?

  • Managerilor care doresc să-şi dezvolte afaceri de succes în mediul online, să obţină soluţii optime sau noi colaboratori în cadrul agenţiilor din industria online;
  • Deţinătorilor sau fondatorilor de afaceri în mediul online – magazine online sau afaceri online de prestare servicii, pentru a-şi creşte vânzările;
  • Reprezentanţilor departamentelor Marketing, Vânzări, Promovare care doresc să crească vânzările, să promoveze mai eficient sau să creeze campanii de succes pentru companiile în care activează;
  • Antreprenorilor care doresc să iniţieze, să implementeze, să dezvolte sau să-şi promoveze afacerea în mediul online;
  • Reprezentanţilor asociaţiilor şi instituţiilor, care doresc să identifice noi oferte şi potenţiali colaboratori pentru proiectele din sectorul online;
  • Persoanelor care activează în domeniile: webdesign, branding, marketing online, social-media şi îşi propun să aprofundeze cunoştinţele, să obţină experienţă sau să afle informaţii noi despre tehnicile eficiente, utilizate în industria online;
  • Persoanelor interesate de noile tendinţe şi tehnici din online.

Ai nevoie de mai multe detalii pentru a te convinge că merită să investeşti pentru un astfel de eveniment? Te rog, accesează:

Aşadar, ne vedem la Conferinţa #WebBiz în 23 Iunie la Iaşi?

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-