Tag Archives: Eduard POPOVICI Bucureşti creaţii

Eduard POPOVICI – Numere. O poveste

14 mai
1. Când au început să realizeze că sunt mai mulţi, dar că unii dintre ei mai şi dispar, oamenii au inventat numerele. Dispariţia de persoane, în care erau implicaţi fie alţi oameni, fie animale, nu cred să se fi redus, dar numerele au rămas.
2. Mai întâi au fost numerele naturale, pentru că era natural ca numărul oamenilor să nu fie cu zecimale şi nici negativ. Era raiul pe pământ, totul era întreg şi pozitiv.
3. Cu timpul însă, când oamenii au început să îşi noteze câţi mai rămăseseră, a trebuit inventată noţiunea de număr negativ, pentru a putea discuta despre câţi au mai dispărut. Pentru că numărul lor rămânea întreg, numerele se numeau întregi. Limita imaginaţiei lor trecuse de bariera lui zero. Se inventase negativismul.
4. Când au înţeles că în afară de ei, oamenii, pe lume mai există şi gândirea, oamenii i-au dat un nume, raţiunea. S-au numit raţionali. Nu mai gîndeau doar în întregi, pentru că au realizat că nu toţi oamenii sunt întregi. Îi numărau separat pe chiori, pe surzi, … Fracţiile i-au ajutat şi să împartă, şi-au descoperit comunitatea. În acelaşi timp însă, au apărut raţionalizarea hranei, raţiunea de stat, şi … divide et impera. Aplicând diviziunea chiar raţiunii, oamenii au creat şi specializarea pe domenii. Matematicienii erau specialiştii în teoria numerelor. Ei doborâseră încă o limită a imaginaţiei, întregul. Se inventase diversitatea.
5. Tot raţionând, unii dintre oameni au realizat toată povestea asta, şi s-au întrebat, care e următoarea limită de doborât? Acum abordau raţional problema. Cei mai avansaţi întru raţiune au descoperit însă … paradoxurile. Iar unul dintre ele era că … dincolo de raţiune mai e ceva! Cei specializaţi în matematică au găsit primii termenul, iraţional, şi i l-au aplicat numărului. Era iraţional pentru că era infinit, pentru că oricât i-ar fi căutat o fracţie, ştiau că nu i-o vor găsi. Cum în specializările raţionaliste era deja prea mare concurenţa, mulţi au migrat spre iraţional. Matematicienii au tot încercat să păstreze o legătură cu ei, dar foarte rar au reuşit. Cei ce încercau să aplice cunoştinţele din raţional pentru a înţelege iraţionalul, întotdeauna au eşuat. La fel şi cei ce deprinseseră iraţionalul şi căutau căi de a explica raţionalul din punctul lor de vedere. Realitatea nu îi lasă pe nici unii să aibă supremaţie. Dar omenirea doborâse o nouă limită a imaginaţiei, raţiunea. Se inventase ireconcilierea.
6. Încet-încet, o nouă idee s-a înfiripat, oare lumea nu e mai complexă decât credem noi? Oare tot ce ştim şi credem e doar raţional sau iraţional? Nu ar putea fi ambele, Realitatea? Pentru a putea găsi o astfel de cale de mijloc, ei aveau nevoie de ceva nou, Imaginaţie cu „i” mare. Imaginarul i-a ajutat să înţeleagă Realitatea, deşi el nu era chiar parte a ei. Era mai degrabă o interpretare a Realităţii Imediate. Era o Realitate Alternativă, Virtuală, Potenţială. Complexă lumea asta, iar matematicienii s-au grăbit şi ei să-i dea o formă numerică. Apăruseră numerele complexe. Partea lor reală era ceea ce îi ajuta să modeleze Realitatea imediată, iar cea imaginară alternativele potenţiale.
7. Epilog. Chiar dacă nu putea reconcilia calea Raţională cu cea de Dincolo de Raţiune, noua paradigmă reuşea să explice limita dintre cele două. Limita realităţii imediate fusese şi ea depăşită. Şi diversitatea a fost afectată, pentru că i se dădea o nouă dimensiune, cea imaginară, ce părea cu mult, mult mai bogată. Unii pretindeau că numerele complexe erau o interpretare radicală a negativismului. Chiar de era sau nu aşa, ele îl zdruncinaseră. Nu era din nou paradisul, dar lumea era ceva mai suportabilă.
(2004)

 

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-