În apropiere de Sângiorgiu de Pădure, lângă Sighişoara, se află un prosper sat –Bezidul Nou. Vechea localitate Bezid a fost acoperită de ape în 1988. Unii au acreditat ideea că satul a dispărut în urma sistematizării puse la cale de Ceauşescu, iar după alţii , s-a încercat strămutarea unor comunităţi religioase de aici. Sunt şi oameni care spun că terenul era nesigur şi apos, aşa că a fost acoperit cu apă pentru a se alimenta turbinele barajului din apropiere.
Sub apa lacului yac, de prin vara lui ’88, sute de case, un dispensar şi o gradiniţă. Neacoperită complet de ape a rămas doar turla bisericii reformate, construită pe un deal. Din lac mai ies vârfurile copacilor, pe care, cu ingeniozitate, pescarii şi-au amenajat platforme , unde se instalează încă de la primele ore ale dimineţii pentru a prinde peşte.
Nu au vrut să plece din case
Oamenii din Bezid şi-au dus viaţa liniştiţi până când aici a luat fiinţă un lac de acumulare care să deservească hidrocentrala de la Fântânele.
Sătenii au avut puţin timp la dispoziţie şă îşi strângă lucrurile şi, eventual, materialele de construcţie. Mulţi n-au crezut, totuşi, că satul în care locuiau va fi distrus , aşa că au rămas până în ultima secundă, însă nu i-a luat nimeni în seamă. Chiar sub privirile lor, peste 140 de case au fost înghiţite de ape.
Parcă te afli în Maramureş
Foarte aproape de vatra vechiului sat se află Bezidul Nou , satul în care s-au mutat o parte din cei care au avut ghinionul ca gospodăriile lor să fie printre cele acoperite cu apă . În sat se pot întâlni frumoase porţi secuieşti sculptate în lemn, asemănătoare porţilor maramureşene. Pe marginea lacului a fost ridicat un monument în memoria celor care au fost strămutaţi din aceste locuri. o bucată din zidul unei case aminteşte de gospodăriile acoperite de ape.
Împrăştiaţi în toată ţara
Acum , aceşti oameni sunt împărţiţi în 36 de localităţi din toată ţara. Nu au uitat însă locul unde au copilărit, au legat prietenii şi au muncit, aşa că revin în fiecare an la Zidul Plângerii.
Din când în când , casele scot capul la lumină
Ca o ironie a sorţii, o bisericuţă din sat a reuşit, în ultimul deceniu, să iasă de sub ape, iar în zilele când nivelul acesteia mai scade , se pot vedea şi acoperişuri de case. Deşi au primit locuinţe în alte părţi, oamenii nu pot sta departe de lac, vin în fiecare an şi privesc luciul apei. Ei ştiu mai bine decât oricine că acolo se acunde o întreagă poveste, povestea unei lumi adormite…
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Zâmbetul Soarelui 
Păreri