Sofia Vicoveanca (numele real fiind Sofia Fusa căsătorită Micu; n. 23 septembrie 1941, comuna Toporăuţi, oraşul Cernăuţi, România, actualmente în Ucraina) este o renumită solistă de muzică populară din zona Bucovinei.
Cariera muzicală
A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa.
Copilăria i-a fost întunecată de greutăţi, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde şi-a petrecut copilăria. „Părinţii mei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic”, a mărturisit mai târziu. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-şi numele de scenă Sofia Vicoveanca.
Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învăţat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvitŞcoala Populară de Artă din Suceava şi a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoşanilor.
„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ţi pică din cer, nimeni nu-ţi dă. Dacă nu munceşti, nu ai! (…) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cânt şi în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoţiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreţi), a fost norocul meu că am şi venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor şi am avut ce culege de la bătrânii şi de la lăutarii din sat.” Sofia Vicoveanca
Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanţă artistică şi astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de provenienţă).
Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul Zori noidin Suceava, devenit după decembrie 1989 Crai Nou. Împreună, cei doi au un fiu.
Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste şi dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele uşor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.
A efectuat imprimări la Radio Bucureşti şi Iaşi, pentru televiziune şi la Casa de discuri Electrecord. În întreaga sa carieră a scos 10 discuri personale şi 6 în colaborare; casete audio şi video, CD-uri. S-a remarcat şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susţinut spectacole cu diferite formaţii artistice în ţară şi în străinătate, făcând turnee în Israel , Portugalia, SUA, Franţa, Danemarca, Germania, Iugoslavia ş.a.
Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoţii şi stări ale ţăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca „Lume, lume trecătoare; M-am sfădit rău cu bădiţa; Am avut un pui pe lume; Bătrâneţea când te bate; Săracă vecina mea; Bucovină, mândră floare; Ăsta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc.
A jucat şi în câteva filme româneşti, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri: Dureri ascunse (1996) şi Cu inima-n palme (2004).
Premii şi recunoaşteri obţinute
Ca o recunoaştere a activităţii sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare româneşti, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincţii cum ar fi: „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1973); Medalia „Tudor Vladimirescu” cl. I (1975); Medalia „Meritul Cultural” cl. I (1976); Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a (2002); Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer (2004) etc.
A primit titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti şi Vicov (jud. Suceava), precum şi al comunelor Ion Creangă din judeţul Neamţ şi Ciocârlău, din judeţul Maramureş.
Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac şi cu mansardă în care a amenajat un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziţie de costume ţărăneşti şi obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrurile proprii unui interior de casă ţărănească: ladă de zestre, blidar (dulap cu blide), covoare pe perete, icoane, ştergare, legănuţ pentru copil şi costumele populare purtate de ea.
” Eu mă regăsesc mai mult în cântecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoţională, de o mare profunzime a textului, şi tocmai de aceea – foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântăreaţă de ritm, dar nevoia m-a făcut şi dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol şi vrea să-şi bucure sufletul. Nu ştiu cât place, dar ştiu că nu se confundă glasul meu, omul îl reţine. Nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut.” Sofia Vicoveanca
Hai la hora mare (video):
Ca film recomand Baltagul, romanul ecranizat al lui Mihail Sadoveanu, în care a interpretat rolul Vitoriei Lipan.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Zâmbetul Soarelui 
Păreri