Nu cu mulţi ani în urmă am început să cânt la violoncel.
Cei mai mulţi oameni ar fi spus: „Am început să învăţ să cânt la violoncel” , dar această exprimare presupune ideea bizară că ar exista două procese diferite: 1) învăţatul să cânţi la violoncel; şi 2) cântatul propriu-zis la violoncel.
Cum s-ar spune, eu trebuie să fac prima acţiune până când o termin, iar apoi pot trece la cea de-a doua. Cu alte cuvinte, va trebui să „învăţ să cânt” până când voi termina cu învăţatul, după care voi putea să încep să cânt efectiv. De bună seamă, este o prostie să gândeşti astfel. Nu există două procese, ci unul singur. Noi învăţăm întotdeauna să facem ceva făcând lucrul respectiv.Nu există altă modalitate.
Violoncel
John Holt
extras din cartea „Supă de pui pentru suflet„, Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Larry şi Jo Ann erau un cuplu ca oricare altul. Cei doi locuiau într-o casă obişnuită, pe o stradă oarecare. La fel ca multe alte cupluri, se străduiau şi ei să o scoată la capăt şi să îşi crească cum trebuie copiii.
Cei doi erau obişnuiţi şi dintr-un alt punct de vedere: se certau frecvent. O bună parte din conversaţia lor consta în analiza tuturor lucrurilor rele din căsnicia lor şi în acuzaţiile reciproce pe care şi le aduceau.
Într-o zi s-a petrecut însă ceva cu totul neobişnuit.
-Ştii, Jo Ann, am un sertar magic. Ori de câte ori îl deschid, îl găsesc plin cu lenjerie şi cu şoşete curate, i-a spus Larry. Doresc să îţi mulţumesc pentru că ai ţinut în permanenţă sertarul plin în toţi aceşti ani.
Jo Ann s-a uitat la soţul ei pe deasupra ochelarilor.
-Ce vrei de fapt, Larry?
-Nimic. Doream doar să îţi spun că apreciez acest sertar magic.
Nu era prima dată când Lary avea un comportament ciudat, aşă că Jo Ann şi-a scos rapid incidentul din minte. Peste câteva zile, el s-a repetat însă:
-Jo Ann, doresc să îţi mulţumesc pentru că ai trecut cifrele corecte în registrul cu cheltuieli în această lună. Ai nimerit-o de 15 ori din 16. Este un record pentru tine.
Nevenindu-i să îşi creadă urechilor, Jo Ann şi-a întrerupt lucrul de mână şi s-a uitat la soţul ei.
-Larry, tu te plângi întotdeauna de faptul că greşesc seriile cecurilor pe care le înregistrez în registru. Ce-ţi veni acum să mă lauzi?
-Nu am niciun motiv special, i-a răspuns el. Doream pur şi simplu să ştii că apreciez ceea ce faci.
Jo Ann a scuturat din cap şi s-a întors la lucrul ei manual. „Ce-o fi cu el?”, s-a întrebat în sinea ei.
A doua zi, când a scris un cec pentru băcănia din care îşi făcea cumpărăturile, ea a verificat însă mai atentă dacă a notat corect seria. „De ce-mi pasă subit de prostiile astea?”, s-a întrebat din nou.
A încercat să ignore incidentul, dar bizarul comportament al lui Larry nu s-a oprit aici, ci a continuat.
-Jo Ann, a fost o cină grozavă, i-a spus el într-o seară.Apreciez sincer eforturile tale. Cred că în ultimii 15 ani ai gătit cel puţin 14.000 de mese pentru mine şi pentru copii.
Peste câteva minute:
-Uau,Jo Ann, casa arată super! Cred că munceşti din greu ca să o întreţii atât de bine.
Şi în sfârşit:
-Îţi mulţumesc, Jo Ann, pentru că eşti cea care eşti. Compania ta îmi face o mare plăcere.
Jo Ann a început să se îngrijoreze sincer. „Ce s-a întâmplat cu toate sarcasmele şi criticile lui?”, s-a întrebat ea.
Temerile ei că s-a întâmplat ceva ciudat cu soţul său i-au fost confirmate de fiica lor, Shelly, în vârstă de 16 ani, care i-a spus:
-Mamă, tata a luat-o razna. Tocmai mi-a spus că arăt bine, deşi sunt fardată cam tare şi port nişte haine care chiar şi mie mi se par deochiate. Nu este în firea lui, mamă.Ce-o fi în neregulă cu el?
Orice ar fi fost în neregulă, comportamentul lui Larry a continuat. Zi şi noapte, al a continuat să se focalizeze asupra lucrurilor pozitive, insistând asupra lor.
După câteva săptămâni, Jo Ann a început să se obişnuiască cu comportamentul neobişnuit al soţului ei, ba chiar din când în când să îi şi mulţumească. Îi făcea plăcere să ştie că eforturile ei sunt remarcate şi apreciate, dar într-o zi s-a întâmplat ceva care chiar a lăsat-o cu gura căscată.
-Aş dori să faci o pauză, i-a spus Larry. În seara aceasta am să spăl eu vasele. De aceea, te rog să laşi tigaia aceea şi să ieşi din bucătărie.
A urmat o pauză foarte lungă.
-Mulţumesc,Larry. Mulţumesc mult!
Starea de spirit a lui Jo Ann a început să se îmbunătăţească, la fel ca şi încrederea în sine, iar când şi când cei ai casei o puteau chiar auzi fredonând. Stările ei proaste de odinioară s-au rărit mult. „Sinceră să fiu, îmi cam place noul comportament al lui Larry”, s-a gândit ea.
Acesta ar putea fi sfârşitul poveştii, dar adevărul este că într-o zi s-a mai întâmplat un lucru extraordinar.
-Larry,i-a spus Jo Ann, aş vrea să îţi mulţumesc pentru că în toţi aceşti ani ne-ai asigurat tuturor pâinea şi întreţinerea. Nu cred că ţi-am spus vreodată până acum acum cât de mult apreciez acest lucru.
Larry nu i-a dezvăluit niciodată lui Jo Ann motivele dramaticei sale schimbări de comportament, oricât de mult a insistat aceasta. Se pare că acest lucru va rămâne unul din multele mistere ale vieţii. Oricum, nu mă deranjează prea mult.
Vedeţi voi, eu sunt Jo Ann.
Jo Ann Larsen,
Ştirile Deseret
extras din cartea Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.
Bonus: Un video despre ce poate să însemne dragostea(adevărată)
Orice om poate fi măreţ… căci orice om îşi poate sluji semenii. Nu trebuie să ai diplomă universitară pentru a-ţi oferi serviciile altora. Nu trebuie să stăpâneşti corect acordul subiectului cu predicatul pentru a ajuta pe cineva. Tot ce îţi trebuie este o inimă plină de graţie. Un suflet născut din iubire.Martin Luther King, Jr.
Într-o zi, Mark se întorcea de la şcoală, când a observat că băiatul din faţa lui s-a împiedicat şi şi-a scăpat pe jos geanta în care avea toate cărţile, două pulovere, o bâtă de baseball, o mănuşă şi un mic reportofon. Mark a îngenuncheat şi l-a ajutat pe băiat să îşi adune lucrurile împrăştiate peste tot. Dat fiind că mergeau în aceeaşi direcţie, s-a oferit să îi ducă el o parte din lucruri. Pe drum, Mark a aflat că numele băiatului era Bill, că îi plăceau jocurile video, baseball-ul şi istoria, dar avea probleme cu celelalte materii, şi că tocmai se despărţise de prietena lui.
Cei doi au ajuns mai întâi acasă la Bill, iar acesta l-a invitat pe Mark să intre şi să bea o Coca Cola. Cei doi s-au uitat la televizor, iar după-amiaza a trecut repede, sporovăind şi râzând. În final, Mark a plecat acasă. Cei doi au continuat să se vadă şi în zilele următoare după ore, au luat masa împreună o dată sau de două ori, iar în cele din urmă au absolvit clasa a zecea. În clasa a unsprezecea au nimerit împreună, iar Mark şi Bill au continuat să aibă contacte sporadice. A urmat apoi mult aşteptata clasă a 12-a, iar cu trei săptămâni înainte de absolvire, Bill l-a întrebat pe Mark dacă îi poate spune ceva.
Bill i-a reamintit cu această ocazie de ziua în care s-au cunoscut.
-Te-ai întrebat vreodată de ce aveam atât de multe lucruri la mine în acea zi? l-a întrebat el. Ei bine, îmi scosesem toate lucrurile din vestiar şi le duceam acasă, căci nu doream să las nimic în urma mea. Intenţia mea era să ajung acasă şi să mă sinucid, scop în care furasem somniferele mamei mele. După ce am petrecut însă întreaga zi discutând şi râzând cu tine, mi-am dat seama că dacă m-aş fi sinucis, aş fi ratat acele momente minunate şi multe altele care ar fi putut urma. Vezi tu, Mark, atunci când m-ai ajutat să îmi culeg lucrurile de jos în acea zi, tu ai făcut de fapt mult mai mult: mi-ai salvat viaţa.
John W. Schlatter
*extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
În anul 1989, un cutremur de 8,2 grade pe scara Richter a lovit Armenia, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de patru minute.
În mijlocul haosului declanşat de cutremur, un tată şi-a părăsit soţia care se afla în siguranţă acasă şi s-a grăbit către şcoala în care ar fi trebuit să fie fiul său, dar a descoperit că aceasta fusese transformată într-un morman de dărâmături.
După trauma şocului iniţial, bărbatul şi-a amintit de promisiunea pe care i-a făcut-o întotdeauna fiului său: ” Indiferent de împrejurări, voi fi întotdeauna alături de tine! „, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Privind mormanul de dărâmături din faţa sa, el s-a gândit că situaţia este lipsită de orice speranţă, dar nu putea uita promisiunea pe care i-o făcuse fiului său.
Bărbatul a încercat să-şi aducă aminte în ce parte a şcolii era situată clasa fiului său. Şi-a dat seama că aceasta era situată în colţul din dreapta al clădirii, aşa că s-a repezit acolo şi a început să scormonească prin moloz.
Între timp, la şcoală au sosit şi alţi părinţi, care au început să se lamenteze imediat: ” Vai, fiul meu! Fiica mea! „, încercând să îl tragă dintre dărâmături sub pretext că:
-Este prea târziu!
-Au murit cu toţii!
-Nu mai poţi face nimic!
-Du-te acasă! i-au spus alţii.
-Priveşte realitatea în faţă. Nu mai poţi face nimic. Nu faci decât să înrăutăţeşti şi mai tare lucrurile.
Bărbatul le-a dat însă tuturor acelaşi răspuns:
-Ai de gând să mă ajuţi ?
După care a continuat să mute bucăţile de dărâmături , una câte una.
La faţa locului a sosit şi şeful pompierilor, care a încercat la rândul lui să îl scoată pe bărbat dintre grămezile de moloz , spunându-i:
-Conductele explodează pretutindeni. Eşti în pericol de moarte. Ne vom ocupa noi de toate. Du-te acasă.
Tatăl plin de iubire pentru fiul său nu avea însă altă replică de dat decât:
-Ai de gând să mă ajuţi ?
A sosit apoi poliţia, care l-a avertizat:
-Ştim că eşti furios şi deznădăjduit, dar s-a terminat. Îi pui în pericol şi pe ceilalţi. Du-te acasă! Ne vom ocupa noi de toate.
-Aveţi de gând să mă ajutaţi? nu s-a lăsat intimidat bărbatul.
Plin de curaj, el a continuat să lucreze, căci dorea să ştie cu certitudine dacă băiatul lui este mort sau trăieşte.
Bărbatul armean a săpat timp de opt ore… 12 ore… 24 de ore… 36 de ore… iar în cea de-a 38-a oră de lucru a dat la o parte o ultimă bucată de moloz şi a auzit vocea fiului său. Simţind cum renaşte, tatăl a ţipat:
-ARMAND!
-Tată!?! a auzit el. Sunt eu,tată! Le-am spus eu celorlalţi copii să nu îşi facă griji! Ştiam că dacă mai eşti în viaţă, o să vii să mă salvezi, şi astfel vor fi şi ei salvaţi. Doar mi-ai promis de atâtea ori că vei fi alături de mine în orice condiţii! Ai reuşit, tată!
-Ce se întâmplă acolo? Care este situaţia ? a întrebat bărbatul.
-Am rămas 14 din 33, tată. Suntem speriaţi, înfometaţi şi însetaţi, dar fericiţi că eşti aici. Când clădirea s-a prăbuşit, s-a creat un fel de boltă care ne-a salvat.
-Ieşi afară, băiete!
-Nu, tată! Scoate-i mai întâi pe ceilalţi copii, căci pe mine ştiu sigur că o să mă scoţi! Ştiu că indiferent de situaţie, vei fi alături de mine!
Mark V. Hansen
Extras din cartea Supă de pui pentru suflet , scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.
M-am născut în primul moment în care din gura unui copil a ieşit o întrebare.
Am fost foarte mulţi oameni în foarte multe locuri.
Am fost Socrate, care i-a învăţat pe tinerii din Atena să descopere lucruri noi punând întrebări.
Am fost Ann Sullivan, care i-a descris secretele universului lui Helen Keller.
Am fost Esop şi Hans Christian Andersen, care au revelat multe adevăruri prin povestirile şi fabulele lor.
Am fost Marva Collins, care s-a luptat pentru dreptul la educaţie al tuturor copiilor.
Am fost Marva McCleod Bethune, care a construit un colegiu pentru comunitatea sa, folosind lăzi portocalii în loc de pupitre.
Şi am fost Bel Kaufman, care s-a luptat să urce pe scara care cobora…
Am fost Booker T. Washington, Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Leo Buscaglia, Moise şi Iisus.
Am fost de asemenea mulţi alţi profesori, ale căror nume şi feţe au fost uitate demult, dar ale căror lecţii şi caractere vor rămâne întotdeauna vii prin realizările elevilor.
Am plâns cu bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs emoţionat la naşterea copiilor lor şi am plâns îndurerat, cu capul plecat, în faţa mormintelor care au înghiţit prematur corpurile lor mult prea tinere.
De-a lungul vremii mi s-a cerut să fiu actor, prieten, medic, antrenor, să găsesc articole pierdute, să împrumut bani, să fiu şofer de taxi, psiholog, înlocuitor de părinte, vânzător, politician şi păstrător al credinţei.
Deşi am folosit hărţi, incantaţii, formule, verbe, istorii şi cărţi, nu i-am putut învăţa niciodată nimic pe elevii mei, căci ei sunt întotdeauna proprii lor profesori şi nimeni din afară nu le poate spune vreodată cine sunt.
Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cel mai atent. Cel mai mare talent al meu constă în acceptarea apreciativă a lecţiilor pe care mi le predau elevii mei.
Nu mi-am propus niciodată să mă îmbogăţesc din punct de vedere material, dar sunt totuşi un căutător de comori, căci caut întotdeauna noi oportunităţi pentru ca elevii mei să îşi poată folosi propriile talente, multe dintre ele ascunse dincolo de zidurile de autoapărare pe care şi le-au construit singuri.
Nu există om care munceşte mai fericit ca mine.
Un medic aduce pe lume o viaţă nouă, într-un moment cu adevărat magic. Eu asist zilnic la renaşterea acestei vieţi prin punerea de noi întrebări, prin semănarea de noi idei şi de noi prietenii.
Un arhitect ştie că dacă va construi o clădire cu atenţie, aceasta va rezista secole la rând. Un profesor ştie că dacă va construi cu iubire şi în spiritul adevărului, construcţia sa va dura de-a pururi.
Sunt un luptător, căci mă lupt zilnic cu presiunea semenilor mei, cu negativitatea, cu teama, cu conformismul, cu prejudecăţile, cu ignoranţa şi cu apatia. Din fericire, am aliaţi de nădejde: Inteligenţa, Curiozitatea, Sprijinul Părinţilor, Individualitatea, Creativitatea, Credinţa, Iubirea şi Râsul. Aceştia nu-mi refuză niciodată sprijinul lor.
Şi cui i-aş putea mulţumi pentru această viaţă minunată pe care am norocul de a o trăi dacă nu vouă, părinţilor ? Căci voi mi-aţi făcut marea onoare de a-mi încredinţa marea voastră contribuţie la eternitate: copiii voştri.
Aşadar, am un trecut bogat în amintiri şi un prezent provocator, aventuros şi amuzant, care îmi permite să mă joc cu viitorul altor oameni.
Sunt profesor… şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest lucru.
John W. Schlatter
Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen,
capitolul al 4-lea: Despre învăţare
A învăţa înseamnă a afla ceea ce ştiai deja.
A acţiona înseamnă a demonstra că ştii ce ai învăţat.
A preda înseamnă a le reaminti celorlalţi că ştiu subiectul predat la fel de bine ca tine.
Voi sunteţi cu toţii învăţăcei, oameni care acţionează şi profesori.
Dacă am fost mințiți cu privire la ipoteci, planurile 401 (k), portofoliile de acțiuni, fondurile speculative, instrumentele derivate, tranzacțiile pe bază de informații privilegiate, schemele Ponzi, valorile evaluate, ratingurile de credit și ratele variabile, de către Bear Stearns și Lehman Brothers, AIG și Citigroup, Bernie Madoff și Stanford Financial, în legătură cu invadarea Irakului și […]
Cartea sau filmul? Depinde, aș îndrăzni să răspund. Astăzi este despre ecranizarea unui roman, care s-a concretizat într-un serial de mare profunzime, cu două sezoane și cu povești de viață spuse, în taină, în acea cameră roșie. Ce știm (cu siguranță) „Serialul turcesc Destăinuri este bazat pe poveștile reale incluse în volumul În interiorul medalionului […]
Colecția NOI este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de […]
* De duminică – Minune a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea. Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Ingrid Baciu, ne ajută să aprofundăm conceptul de Energie și, mai ales, să conștientizăm importanța sa în raport cu destinul. Vizionare plăcută! P.S. IMPECABIL, ca întotdeauna. * Și dacă tot este sâmbătă, este iarnă și, ce să vezi, putem ajuta mai mult acele mici ființe, care ne încântă, cu glasurile lor, cu al lor colorit […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Zâmbetul Soarelui 
Păreri