Părintele Dumitru Stăniloae:
„Omul nu se extinde doar luând, ci și dând. Cu cât dă mai mult, cu atât se deschide mai mult pentru a primi, și cu atât i se deschid mai mult ceilalți, pentru a-i da din partea lor ”.
Părintele Arsenie Boca:
„Crucea de întărire (jertfă), prin care ne dăruim aproapelui, prin care trăim și chiar murim pentru aproapele. Aceasta e crucea creștinului. Numai cine iubește pe aproapele este creștin adevărat (Ioan, 13,35)”.
Reflecții:
A dărui, a te dărui, ține de sacrificiu și este interesant de observat că sacrificiu are rădăcina în latinescul sacrum, dăruirea consemnând un act de sfințire a vieții omului. A dărui este așadar un semn al sfințeniei spre care trebuie să tindă omul prin însăși natura lui. Sacrificiul pe care un om îl face pentru celălalt, reprezintă o acțiune de întoarcere la esența omului, o imitare a Jertfei Mântuitorului nostru.
Dăruirea este semn al neiubirii de sine, este modul prin care, conștienți fiind de darurile nenumărate și negrăite pe care le-am primit de la Dumnezeu, împărțim și celorlalți din înzestrările noastre. Dăruirea este un act ce ține de milostivire și pietate, iar săracilor li se oferă posibilitatea de a face daruri sufletești, care adeseori sunt mai apreciate. Nu dăruim ca să primim ceva înapoi, nici nu ne răscumpărăm păcatele dacă vom duce la Altarul bisericilor toată averea noastră. Dăruirea trebui să vină din suflet, ca act natural, nu forțat și trebuie să încălzească inima celui care primește, până acolo încât să nu uite să mulțumească lui Dumnezeu pentru această binefacere.
În vechime, evreii au fost instruiți să-și ducă zeciuiala la „casa visteriei”, care era templul, – centrul lor religios – de fapt centrul vieții întregului neam. Israelul era un popor teocrat și zeciuiala o considerau ca pe o poruncă. Observăm că, dacă în Vechiul Testament se poate vorbi de o obligativitate în a da din avutul tău, din rodul pământului tău, în Noul Testament lucrurile se schimbă considerabil. Darurile trebuie făcute în ascuns, potrivit învățăturilor pe care le dă Domnul, ele poartă amprenta sufletului celui care dăruiește, iar motivul pentru care faci daruri se schimbă, acesta fiind legat de dragoste, nu de poruncă. Viața spirituală, așa cum ne-a fost nouă predată de Iisus Hristos „nu e o viață de legi și dispoziții, ci o viață de împărtășire, de iubire, de dragoste, de amestec și contopire cu Dumnezeu”.
Cu frumusețea sufletului nu te lauzi pe ulițe țipând, ci în taină întru Domnul lucrând.
Fragment extras din cartea Taina Căsătoriei scrisă de Părintele Arsenie Boca, paginile 120-121
* O fetiță deosebită, de vreți să ascultați, vă rog… pe numele său Adelina Nedelcu ❤️ Nu are rost să spun câte zeci de premii a câștigat până astăzi… ❤️
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Păreri