„Paul Olteanu, trainerul-fenomen al momentului, a fost invitatul Florentinei Fântânaru la De-a Viaţa Ascunselea, acolo unde a vorbit despre puterea creierului, despre sentimentele pe care le trăim şi despre cum putem să ne dezvoltăm singuri.”
Un dialog care mi-a atras atenția încă de la primele replici, pornind de la energia celor doi, cât și de la profunzimea subiectelor, abordate într-o manieră orientată spre soluție și acțiune.
Este un must-see, deoarece în mai puțin de o oră ai ocazia să afli și despre:
- arhitectura creierului uman, prin prisma metaforei călărețul și elefantul,
- modelul palmei, care se poate utiliza în a explica funcționalitatea creierului,
- ideea că noi, persoanele, nu suntem fundamental raționali: „oamenii sunt o mare de emoție, cu ocazionale sclipiri de rațiune (nu invers)” ,
- învățăm prin repetiție și asociere,
- comparație, colaborare și ce impact au asupra felului de a lucra împreună,
- somnul e momentul când ne eliberăm de stres,
- siguranța psihologică este primul criteriu pe care il aleg echipele performante,
- ce ar fi indicat în comportamentul cu un copil de până la doi ani, pentru a contribui, ulterior, la dezvoltarea sa,
- și multe altele.
Îmi place foarte mult că Paul Olteanu are fundamente științifice atunci când expune principii și practici, ceea ce, aduce un anume grad de credibilitate informației. Vizionare plăcută!
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Păreri