Tag Archives: poveste cu tâlc despre comunicare

Poveste cu tâlc despre comunicare

20 nov.

În Grecia antică, Socrate era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat şi care i-a spus:

Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?

Stai o clipă, îi replică Socrate.

Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.

Trei?

Aşa este, a continuat Socrate.

Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

Nu, spuse omul.

De fapt doar am auzit despre el.

E-n regulă, zise Socrate.

Așadar, în realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

Nu, dimpotrivă

Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevărat?

Omul a dat din umeri, puţin stânjenit. Socrate a continuat.

Totuşi mai poţi trece testul, pentru că există o a treia probă – filtrul Folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?

Nu, nu chiar

-Ei bine, a concis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?

poveste-cu-talc-despre-comunicare


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !