Tag Archives: poveste cu tâlc

Ai de gând să mă ajuţi ?

10 ian.

În anul 1989, un cutremur de 8,2 grade pe scara Richter a lovit Armenia, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de patru minute.

  În mijlocul haosului declanşat de cutremur, un tată şi-a părăsit soţia care se afla în siguranţă acasă şi s-a grăbit către şcoala în care ar fi trebuit să fie fiul său, dar a descoperit că aceasta fusese transformată într-un morman de dărâmături.

  După trauma şocului iniţial, bărbatul şi-a amintit de promisiunea pe care i-a făcut-o întotdeauna fiului său: ” Indiferent de împrejurări, voi fi întotdeauna alături de tine! „, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Privind mormanul de dărâmături din faţa sa, el s-a gândit că situaţia este lipsită de orice speranţă, dar nu putea uita promisiunea pe care i-o făcuse fiului său.

  Bărbatul a încercat să-şi aducă aminte în ce parte a şcolii era situată clasa fiului său. Şi-a dat seama că aceasta era situată în colţul din dreapta al clădirii, aşa că s-a repezit acolo şi a început să scormonească prin moloz.

  Între timp, la şcoală au sosit şi alţi părinţi, care au început să se lamenteze imediat: ” Vai, fiul meu! Fiica mea! „, încercând să îl tragă dintre dărâmături sub pretext că:

-Este prea târziu!

-Au murit cu toţii!

-Nu mai poţi face nimic!

-Du-te acasă! i-au spus alţii.

-Priveşte realitatea în faţă. Nu mai poţi face nimic. Nu faci decât să înrăutăţeşti şi mai tare lucrurile.

  Bărbatul le-a dat însă tuturor acelaşi răspuns:

-Ai de gând să mă ajuţi ?

  După care a continuat să mute bucăţile  de dărâmături , una câte una.

  La faţa locului a sosit şi şeful  pompierilor, care a încercat la rândul lui să îl scoată pe bărbat dintre grămezile de moloz , spunându-i:

-Conductele explodează pretutindeni. Eşti în pericol de moarte. Ne vom ocupa noi de toate. Du-te acasă.

  Tatăl plin de iubire pentru fiul său nu avea însă altă replică de dat decât:

-Ai de gând să mă ajuţi ?

  A sosit apoi poliţia, care l-a avertizat:

-Ştim că eşti furios şi deznădăjduit, dar s-a terminat. Îi pui în pericol şi pe ceilalţi. Du-te acasă! Ne vom ocupa noi de toate.

-Aveţi de gând să mă ajutaţi? nu s-a lăsat intimidat bărbatul.

  Plin de curaj, el a continuat  să lucreze, căci dorea să ştie cu certitudine  dacă băiatul lui este mort  sau trăieşte.

  Bărbatul armean  a săpat timp de opt ore… 12 ore… 24 de ore… 36 de ore… iar în cea de-a 38-a oră de lucru a dat  la o parte o ultimă bucată de moloz şi a auzit vocea fiului său. Simţind cum renaşte, tatăl a ţipat:

-ARMAND!

-Tată!?! a auzit el. Sunt eu,tată! Le-am spus eu celorlalţi copii să nu îşi facă griji! Ştiam că  dacă mai eşti în viaţă, o să vii să mă salvezi, şi astfel vor fi şi ei salvaţi. Doar mi-ai promis de atâtea ori  că vei fi alături  de mine în orice condiţii! Ai reuşit, tată!

-Ce se întâmplă acolo? Care este situaţia ? a întrebat bărbatul.

-Am rămas 14 din 33, tată. Suntem  speriaţi, înfometaţi şi însetaţi, dar fericiţi că eşti aici. Când clădirea s-a prăbuşit, s-a creat un fel de boltă care ne-a salvat.

-Ieşi afară, băiete!

-Nu, tată! Scoate-i mai întâi pe ceilalţi copii, căci pe mine ştiu sigur că o să mă scoţi! Ştiu că indiferent de situaţie, vei fi alături de mine!

Mark V. Hansen

Ai-de-gând-să-mă-ajuţi

Extras din cartea Supă de pui pentru suflet , scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Etichete:, , , , ,

Sunt profesor

20 dec.

Sunt profesor.

M-am născut în primul moment în care din gura unui copil a ieşit o întrebare.

Am fost foarte mulţi oameni în foarte multe locuri.

Am fost Socrate, care i-a învăţat pe tinerii din Atena să descopere lucruri noi punând întrebări.

Am fost Ann Sullivan, care i-a descris secretele universului lui Helen Keller.

Am fost Esop şi Hans Christian Andersen, care au revelat multe adevăruri prin povestirile şi fabulele lor.

Am fost Marva Collins, care s-a luptat pentru dreptul la educaţie al tuturor copiilor.

Am fost Marva McCleod Bethune, care a construit un colegiu pentru comunitatea sa, folosind lăzi portocalii în loc de pupitre.

Şi am fost Bel Kaufman, care s-a luptat să urce pe scara care cobora…

Am fost Booker T. Washington, Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Leo Buscaglia, Moise şi Iisus.

Am fost de asemenea mulţi alţi profesori, ale căror nume  şi feţe  au fost uitate demult, dar ale căror lecţii şi caractere vor rămâne întotdeauna vii prin realizările elevilor.

Am plâns cu bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs emoţionat la naşterea copiilor lor şi am plâns îndurerat, cu capul plecat, în faţa mormintelor care au înghiţit prematur corpurile lor mult prea tinere.

De-a lungul vremii mi s-a cerut să fiu actor, prieten, medic, antrenor, să găsesc articole pierdute, să împrumut bani, să fiu şofer de taxi, psiholog, înlocuitor de părinte, vânzător, politician şi păstrător al credinţei.

Deşi am folosit hărţi, incantaţii, formule, verbe, istorii şi cărţi, nu i-am putut învăţa niciodată nimic pe elevii mei, căci ei sunt întotdeauna proprii lor profesori şi nimeni din afară nu le poate spune vreodată cine sunt.

Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cel mai atent. Cel mai mare talent al meu constă în acceptarea apreciativă a lecţiilor pe care mi le predau elevii mei.

Nu mi-am propus niciodată să mă îmbogăţesc din punct de vedere material, dar sunt totuşi un căutător de comori, căci caut întotdeauna noi oportunităţi pentru ca elevii mei să îşi poată folosi propriile talente, multe dintre ele ascunse dincolo de zidurile de autoapărare pe care şi le-au construit singuri.

Nu există om care munceşte mai fericit ca mine.

Un medic aduce pe lume o viaţă nouă, într-un moment cu adevărat magic. Eu asist zilnic la renaşterea acestei vieţi prin punerea de noi întrebări, prin semănarea de noi idei şi de noi prietenii.

Un arhitect ştie că dacă va construi o clădire cu atenţie, aceasta va rezista secole la rând. Un profesor ştie că dacă va construi cu iubire şi în spiritul adevărului, construcţia sa va dura de-a pururi.

Sunt un luptător, căci mă lupt zilnic cu presiunea semenilor mei, cu negativitatea, cu teama, cu conformismul, cu prejudecăţile, cu ignoranţa şi cu apatia. Din fericire, am aliaţi de nădejde: Inteligenţa, Curiozitatea, Sprijinul Părinţilor, Individualitatea, Creativitatea, Credinţa, Iubirea şi Râsul. Aceştia nu-mi refuză niciodată sprijinul lor.

Şi cui i-aş putea mulţumi pentru această viaţă minunată pe care am norocul de a o trăi dacă nu vouă, părinţilor ? Căci voi mi-aţi făcut marea onoare de a-mi încredinţa marea voastră contribuţie la eternitate: copiii voştri.

Aşadar, am un trecut bogat în amintiri şi un prezent provocator, aventuros şi amuzant, care îmi permite să mă joc cu viitorul altor oameni.

Sunt profesor… şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest lucru.

         John W. Schlatter

Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen,

capitolul al 4-lea: Despre învăţare

A învăţa înseamnă a afla ceea ce ştiai deja.

A acţiona înseamnă a demonstra că ştii ce ai învăţat.

A preda înseamnă a le reaminti celorlalţi că ştiu subiectul predat la fel de bine ca tine.

Voi sunteţi cu toţii învăţăcei, oameni care acţionează şi profesori.

Richard Bach

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Etichete:, , , , ,

Poveste cu tâlc

1 feb.

“ Un turist îşi petrecea vacanţa în Africa. Într-una din zile el urmărea elefanţii cum trec. Spre surprinderea lui aceste puternice animale gigant erau ţinute doar cu o funie subţire legată de un picior din faţă , evident fiind faptul că ar fi putut fugi oricând îşi doresc. Cu toate acestea, ei n-o făceau.

La un moment dat acesta a văzut un dresor şi l-a oprit pentru a-l întreba cum se poate ca niciun singur elefant să nu încerce să scape, şi acesta i-a explicat:
<Când elefanţii sunt încă foarte mici folosim o funie de aceleaşi dimensiuni pentru a-i lega, şi în acel moment aceasta este suficient de rezistentă pentru a-l ţine. De-a lungul timpului ei cresc, devin mai puternici, dar nu mai încearcă să scape, ştiind că funia nu le va permite>

Turistul era uimit,aceste animale puternice s-ar fi putut elibera în orice moment, dar nu o fac, crezând că asta este imposibil.

Uneori oamenii se comportă asemeni elefanţilor, renunţând după primele încercări. Aminteşte-ţi că aceste eşecuri sunt părţi ale unor învăţături. Dacă vrem să reuşim trebuie să nu renunţăm niciodată, ci să încercăm încă o dată, şi încă o dată…”

1525389_474749425967775_2001588162_nSursa

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Etichete:, , , , , , ,

Floarea roșie

19 ian.

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când baiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit… iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.

Într-o dimineață când baiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o să facem un desen”. “Grozav”, a spus baiețelul, căci îi placea foarte mult să deseneze. Știa sa deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze…

Dar profesoara a zis “Așteptați!”, “Nu începeți încă!”. Și a așteptat până când i s-a părut că toți
copiii sunt pregătiți. “Acum o să desenăm o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Floarea roșie

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați”. Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde. “Acum puteți începe!”, a zis profesoara. Baiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasă decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.

Într-o altă zi, când baiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor: „Astăzi o să facem ceva din argilă”. „Grozav”, a spus baiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argila. Știa să facă tot felul de lucruri din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost gata.

„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baiețelul căci îi placea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Așteptați, vă arăt eu cum se face!”. Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă. „Așa! Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Baiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.

Și foarte curând baiețelul a învățat să aștepte și să privească și să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.

Floarea

Și s-a întâmplat într-o zi că baiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș.

Și baiețelul a trebuit să meargă la școală. Școala cea nouă era și mai mare și nu mai avea nici o ușă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de școală profesoara le-a zis copiilor: „Astăzi o să facem un desen!”.„Grozav”, a zis băiețelul, și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasă. Când a ajuns lângă baiețel i-a spus:
„Tu nu vrei să desenezi?”.
„Ba da!”, a zis baiețelul.
„Ce desen facem?”.
„Nu știu până nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum să-l fac?” zise baiețelul.
„Cum îți place ție!” răspunse ea.
„Să-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baiețelul.
„Cum vrei tu!”, a fost răspunsul ei.
„Dacă toți ați face același desen , și l-ați colora la fel cum să știu eu cine l-a făcut?”.
„Nu știu!” zise baiețelul.
Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde…

Morala?

Creativitatea umană este un dar neprețuit. Iți aduci aminte de ușurința cu care puteai să iți imaginezi jocuri când erai copil, sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpușă din lume?

Einstein spunea că ” Mintea intuitivă este un dar sacru iar mintea rațională este servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul. „

Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roșii și frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne definește ca oameni, iar atunci când vom fi înlănțuiți în proceduri de lucru… nu ne vom diferenția prea mult de mașinile care le-am construit.

Lalele

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Etichete:, , , , ,

Newer Entries →