Zâmbetul Soarelui

Recente descoperiri arheologice făcute în vestul Olteniei, duc la concluzia că, în Europa, calul a apărut, ca animal domestic, exact în această parte a continentului.

De altfel, acest animal superb era considerat fiinţă divină, fiind adorat ca atribut al „cavalerului trac sau danubian„, reprezentând tripticul natural „viaţă-moarte-viaţă„, adică succesiunea neîntreruptă şi veşnică a ciclului divin al naturii.

Calul alb era călărit de cavalerul înarmat cu o suliţă, biruind iarna, personificată de balaurul negru sau verde putred, ceea ce însemna de fapt victoria vieţii asupra morţii.

Calul negru, pe care sta cavalerul ţinând în mână nu o lance, ci o creangă înfrunzită, cioplit pe pietre funerare antice, era adorat ca vestitor al morţii. Sigur, aici este vorba despre simbolismul mitic al culorilor, care mai există şi astăzi în lumea creştină.

Dar, din aceste concepţii, vechi de peste 5.000 de ani, s-a născut legenda mitologică creştină a Sfântului Gheorghe învingător asupra balaurului care cerea jertfe umane. Este vorba de un simplu sincretism, termen ce arată împrumutul de către o religie nouă, cum era creştinismul în antichitate, a unor credinţe mai vechi. Iar clerul creştin antic a folosit tristul prilej al martirizării, la Roma, în aprilie 303, a generalului roman Gheorghios, convertit la creştinism, stabilind ca dată a comemorării martirului creştin la 23 aprilie, zi care coincide cu celebrarea sosirii primăverii în credinţele traco-dacice şi sărbătorirea „Cavalerului danubian”.

Există o întreagă literatură pe tema respectivă, esenţială rămâne însă puternica afecţiune a ţăranului român faţă de cal, sentiment moştenit din străbunii săi. Ea răzbate clar în tradiţiile şi cultura populară românească, în general. Dincolo de dansul magic al căluşarilor, care a făcut ocolul lumii, prezentat de dansatorii români moderni, vom regăsi basmele româneşti cu caracter mitologic, în care calul fermecat, mâncător de jeratic, este ajutorul lui Făt-Frumos în toate încercările extraordinare ale acestuia prin care trece,pentru a învinge zmeii. Este de fapt aici miezul concepţiei agricultorului român că acest animal are însuşiri miraculoase în a-l scoate din nevoi. Ceea ce s-a dovedit corect secole de-a rândul.

Să urmărim şi un video pe versurile celor de la Phoenix, în care sunt prezentaţi cai:

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Sursă, 1

Etichete:23 aprilie, 303, basmele romanesti, cai, cal alb, cal negru, cavalerul danubian, Europa, fiinta divina, moarte, Oltenia, Phoenix, Roma, Sfantul Gheorghe, sosirea primaverii, sulita, superb, traco-dacic, viață