Tag Archives: rosu

Nichita STĂNESCU – Alegerea culorii

5 mai

Inima mea își alege culoarea

Ea își alege propria ei culoare,

culoarea pe care-o avea încă

de dinainte de a ști că o are.

 

Inima mea își alege culoarea

cea fără umbră, cea nemișcătoare.


Cea care se vede chiar și atunci

cînd ții pleoapele-nchise

Nichita STĂNESCU - Alegerea culorii

 

și – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuși,
tot timpu-n afară,
în același loc
și pretutindeni,
purtînd istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
pînă la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mișcărilor toate
pînă la punctul solemn de unde
începe
istoria însăși
a luminii.


Inima mea își alege culoarea
roșie, își alege
roșu vertical,
roșul pe care l-a pulsat
necontenit, roșul pur

Nichita Stanescu

hrană a gîndurilor
roșul care s-a născut sînge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roșu, roșu vertical
cascadă, pantă de deal
săltînd din oul secundei
ovalul de ou,
și înfățișat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricînd și oriunde,
naștere, zestre
a lui 
A FI schimbîndu-se în 
ESTE.

Nichita STĂNESCU - Alegerea culorii

Sursa

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

George Coşbuc- Tricolorul

1 dec.
George Coşbuc - Tricolorul

Albastru, române, ţi-e steagul,
Dar ştii tu de ce ? Să te-nvăţ.
Albastru-nsemnează ciocoii,
Şi tot ce-ţi aduni tu cu boii
Din mila căldurii şi-a ploii
Al lor e, şi-acum şi de-a pururi,
Şi-al tău, cerşetorule, -un băţ.
Dar rabdă, c-o fac din iubire:
Să tem că te duce-n perire
Belşugul prin trai cu răsfăţ.

Şi galben, române, ţi-e steagul,
Iar galbenul spune de voi,
De cei de la pluguri, ţăranii,
Voi galbeni de foame sărmanii,
De boale purtate cu anii -
La scară, şi dracul vă ducă!
Stăpânii au scumpe nevoi:
Va banque şi dineuri şi păsuri
Şi-amante cu cai şi mătăsuri,
Şi toată nădejdea-i la voi!

Şi roşu, române, ţi-e steagul.
Şi-un geniu e tâlcul, s-o ştii.
Al neamului geniu, vezi-bine:
E roşu de-o tristă ruşine,
Că vremea-ndreptării nu vine,
Că tot mai cu multe mânii
Ne-ajunge voitul dezastru;
Abisu-ntre galben şi-albastru -
Satano, de unde vii ?

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Culori

7 nov.

Paleta de culori este divizată în culori calde sau reci. Zona caldă este roşu-galben-verde şi cea rece, verde-albastru-violet. Culorile calde, se ştie , te agită iar cele reci te calmează, mai ales în funcţie de intensitate. În general, în zona culorilor terţiare se poate spune că se obţine echilibru.

  • Roşu – imaginează-ţi pasiune : incită, stimulează, agită,
  • Albastru – imaginează-ţi apa, oceanul : relaxează, calmează,
  • Galben – imaginează-ţi soarele : energizează, revitalizează.

Culorile secundare îţi gradează sentimentele pe care ţi le imprimă culorile primare :

  • Verde (albastru-galben) : stabilizează, dă echilibru,
  • Portocaliu (roşu-verde) : veselie, agitaţie,
  • Violet (albastru-roşu) : protecţie, confort.

Sursă