Tag Archives: Supa de pui pentru suflet

Copiii învaţă ceea ce trăiesc

22 mai

În cazul în care copiii sunt criticaţi în mod constant atunci când cresc, ei vor învăţa să condamne.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu ostilitate, ei vor învăţa să se bată.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu teamă, ei vor învăţa să fie precauţi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu milă, ei vor învăţa să îşi plângă singuri de milă.

În cazul în care copiii sunt ridiculizaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să fie timizi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu invidie, ei vor învăţa să fie la rândul lor invidioşi.

În cazul în care copiii sunt făcuţi de ruşine în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să se simtă vinovaţi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu toleranţă, ei vor învăţa să fie răbdători.

În cazul în care copiii sunt încurajaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să aibă încredere în ei înşişi.

În cazul în care copiii sunt lăudaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să aprecieze.

În cazul în care copiii sunt aprobaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să se placă pe ei înşişi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de acceptare, ei vor învăţa să vadă iubirea în lumea exterioară.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de recunoaştere a meritelor lor, ei vor învăţa să îşi stabilească scopuri şi obiective.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de împărtăşire, ei vor învăţa să fie generoşi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu onestitate şi într-o atmosferă dreaptă, ei vor învăţa să creadă în adevăr şi în justiţie.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de securitate, ei vor învăţa să creadă în ei înşişi şi în cei din jurul lor.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu prietenie, ei vor învăţa că lumea e un loc minunat, în care merită să trăieşti.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă senină, ei vor învăţa ce înseamnă pacea interioară.

Tu cum îţi creşti copiii?

Această prezentare necesită JavaScript.

Dorothy L. Nolte

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Tu eşti o minune

15 mai

Noi trăim în fiecare secundă un moment absolut nou şi unic al universului, care nu se va mai repeta niciodată… Şi ce îi învăţăm noi pe copiii noştri? Îi învăţăm că doi şi cu doi fac patru, şi că Parisul este capitala Franţei.

Oare când vom începe să îi învăţăm ce sunt ei?

Noi le-am putea spune: Ştii cine eşti tu? Tu eşti o minune. Eşti absolut unic. În toţi anii care au trecut nu a mai existat un copil ca tine pe Pământ. Picioarele tale, braţele tale, degetele tale, felul în care te mişti – toate sunt unice.

Tu poţi deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven. Tu ai capacitatea de a face orice. Da, eşti o minune, iar atunci când vei creşte, vei putea avea la rândul tău un copil, care va fi şi el o minune.

Cu toţii trebuie să facem eforturi pentru a face din această lume o lume demnă de copiii ei.

Pablo Casals

(extras din Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Darul

1 mai

Bennet Cerf povesteşte următoarea istorie care s-a petrecut într-un autobuz ce mergea pe un drum de ţară din sud.

Pe unul din scaune stătea un bătrân ce ţinea în mână un buchet de flori proaspete. Chiar lângă el stătea o fată, care nu se putea împiedica să nu privească frecvent şi admirativ la florile din mâna bărbatului. Când a sosit timpul ca acesta să coboare, el i-a oferit buchetul de flori şi i-a spus:

-Văd că îţi plac florile. Poţi să le iei, căci nu cred că pe soţia mea o va deranja dacă ţi le-am oferit ţie.

După care a coborât din autobuz şi a intrat într-un mic cimitir din apropiere.

Darul

Bennet Cerf

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ca să devin mai creativ, aştept…

24 apr.
  1. Să îmi vină inspiraţia,
  2. Să primesc permisiunea,
  3. Să primesc asigurări,
  4. Să-mi termin cafeaua,
  5. Să-mi vină rîndul,
  6. Ca altcineva să îmi netezească drumul,
  7. Să aflu celelalte reguli ale jocului,
  8. Ca altcineva să se schimbe,
  9. Să îmi lărgesc orizonturile,
  10. Să mă răzbun,
  11. Să scadă riscul,
  12. Mai mult timp,
  13. Ca o relaţie semnificativă: (a) să se îmbunătăţească, (b) să se încheie, (c) să o stabilesc,
  14. Persoana potrivită,
  15. Un dezastru,
  16. Să se apropie termenul limită,
  17. Să găsesc un ţap ispăşitor,
  18. Ca cei mici să crească şi să plece de acasă,
  19. Ca indicele bursier Dow-Jones să ajungă la 1500,
  20. Acea perioadă profeţită în Biblie când leul va fraterniza cu mielul,
  21. Un consimţământ reciproc,
  22. Vremuri mai bune,
  23. Un horoscop mai favorabil,
  24. Să-mi revină tinereţea,
  25. Un avertisment,
  26. Reformarea sistemului juridic,
  27. Realegerea lui Richard Nixon,
  28. Să avansez suficient de mult în vârstă pentru a-mi afişa fără ruşine micile excentricităţi,
  29. Ziua de mâine,
  30. Ca soarta mea să se schimbe,
  31. Auditul anual,
  32. Să îmi găsesc prieteni mai buni,
  33. Ca miza să crească,
  34. Să înceapă noul semestru,
  35. Eliminarea de la sine a obstacolelor,
  36. Momentul în care pisica mea nu-şi va mai înfige ghearele în canapea,
  37. Dispariţia oricărui risc,
  38. Ca vecinul meu să renunţe la câinele lui care latră întruna şi mă face cu nervii,
  39. Ca unchiul meu să se întoarcă acasă de la serviciu,
  40. Ca cineva să mă descopere,
  41. Să am mai multe certitudini,
  42. Scăderea dobânzilor,
  43. Prescrierea faptelor,
  44. Ca părinţii mei să moară (scuze, e o glumă proastă!),
  45. Să se descopere un remediu pentru herpes/SIDA,
  46. Ca lucrurile pe care nu le înţeleg sau pe care nu le aprob să dispară de la sine,
  47. Să nu mai fie războaie în lume,
  48. Să îmi reaprind pasiunea,
  49. Să se uite cineva la mine,
  50. Un set scris de instrucţiuni mai clar,
  51. Îmbunătăţirea metodelor de control al naşterii,
  52. Adoptarea unui amendament referitor la drepturile egale ale femeilor cu bărbaţii,
  53. Sfârşitul sărăciei, injustiţiei, cruzimii, înşelăciunilor, incompetenţei, murdăriei, crimei şi sugestiilor ofensatoare,
  54. Expirarea unui patent concurent,
  55. Întoarcerea lui Chicken Little,
  56. Ca subordonaţii mei să se maturizeze,
  57. Ca egoul meu să se îmbunătăţească,
  58. Ca apa de pe aragaz să înceapă să fiarbă,
  59. O nouă linie de creditare,
  60. Ca acordorul  să îmi acordeze pianul,
  61. Ca această întâlnire să se încheie,
  62. Returnarea datoriilor de către clienţii mei,
  63. Să îmi termin şomajul,
  64. Primăvara,
  65. Să îmi scot costumul de la curăţătorie,
  66. Să îmi restabilesc încrederea în sine,
  67. Un semn din cer,
  68. Să treacă perioada în care trebuie să plătesc pensie alimentară,
  69. Să îmi fie recunoscute primele încercări creatoare, oricât de penibile ar fi, să îmi fie lăudate şi remunerate consistent, astfel încât să mă pot apuca de o a doua lucrare,
  70. Reinterpretarea Regulilor de Ordine ale lui Robert,
  71. Dispariţia durerilor care mă chinuiesc,
  72. Reducerea cozilor la bancă,
  73. Să bată din nou vântul,
  74. Ca progeniturile mele să devină cuminţi, curate, ascultătoare şi atente,
  75. Sezonul următor,
  76. Ca altcineva să dea rateu,
  77. Ca viaţa curentă să fie declarată o repetiţie cu costume în care regizorul să facă ultimele retuşuri ale scenariului înainte de premieră,
  78. Ca logica să înceapă să prevaleze,
  79. O nouă ocazie,
  80. Să pleci de lângă mine, căci îmi blochezi lumina,
  81. Ca vântul să bată şi în pânzele navelor melor,
  82. Să am un deodorant mai bun,
  83. Să îmi termin dizertaţia,
  84. Să am un creion mai ascuţit,
  85. Să îmi încasez cecul,
  86. Întoarcerea soţiei mele acasă,
  87. Aprobarea medicilor mei; permisiunea tatălui meu; binecuvântarea preotului meu sau acceptul avocatului meu,
  88. Ivirea zorilor,
  89. Prăbuşirea Californiei în ocean,
  90. Vremuri mai puţin turbulente,
  91. Venirea lui Iceman,
  92. Şansa de a suna cu taxă inversă,
  93. Creşterea valorii contabile a activelor mele,
  94. Să mă las de fumat,
  95. Reducerea dobânzilor,
  96. Creşterea dobânzilor,
  97. Stabilizarea dobânzilor,
  98. Să moştenesc averea bunicului meu,
  99. Să obţin tarife de weekend,
  100. Un carton cu cuvintele pe care trebuie să le rostesc scrise pe el, la fel ca cele pe care le folosesc actorii,
  101. Să începi tu.

Ca să devin mai creativ, aştept...

David B. Campbell

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Eşti suficient de puternic pentru a face faţă criticilor?

17 apr.

Cel care îi critică pe cei puternici care s-au împiedicat sau pe cei care acţionează, afirmând că el ar fi făcut mai bine lucrurile, nu are nicio însemnătate. Creditul îi aparţine în totalitate celui care se luptă în arenă cu faţa scăldată în transpiraţie şi în sânge, care acţionează cu curaj, care greşeşte din nou şi din nou (căci nu există efort fără greşeală), care ştie ce înseamnă să fii cu adevărat devotat, care se dăruieşte unei cauze măreţe şi care, într-un caz fericit, sfârşeşte  prin a cunoaşte triumful unei mari realizări, iar într-un caz mai puţin fericit, în care dă greş în pofida curajului său nemărginit; ştie cel puţin că locul său nu va fi niciodată alături de acei oameni timizi şi călduţi care nu cunosc nici victoria, nici înfrângerea.

Eşti suficient de puternic pentru a face faţă criticilor?

Theodore Roosevelt

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield  şi Mark Victor Hansen)

 

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-