Tag Archives: Supa de pui pentru suflet

Un simplu gest

31 ian.

Orice om poate fi măreţ… căci orice om îşi poate sluji semenii. Nu trebuie să ai diplomă universitară pentru a-ţi oferi serviciile altora. Nu trebuie să stăpâneşti corect acordul subiectului cu predicatul pentru a ajuta pe cineva. Tot ce îţi trebuie este o inimă plină de graţie. Un suflet născut din iubire. Martin Luther King, Jr.

Într-o zi, Mark se întorcea de la şcoală, când a observat că băiatul din faţa lui s-a împiedicat şi şi-a scăpat pe jos geanta în care avea toate cărţile, două pulovere, o bâtă de baseball, o mănuşă şi un mic reportofon. Mark a îngenuncheat şi l-a ajutat pe băiat să îşi adune lucrurile împrăştiate peste tot. Dat fiind că mergeau în aceeaşi direcţie, s-a oferit să îi ducă el o parte din lucruri. Pe drum, Mark a aflat că numele băiatului era Bill, că îi plăceau jocurile video, baseball-ul şi istoria, dar avea probleme cu celelalte materii, şi că tocmai se despărţise de prietena lui.

Cei doi au ajuns mai întâi acasă la Bill, iar acesta l-a invitat pe Mark să intre şi să bea o Coca Cola. Cei doi s-au uitat la televizor, iar după-amiaza a trecut repede, sporovăind şi râzând. În final, Mark a plecat acasă. Cei doi au continuat să se vadă şi în zilele următoare după ore, au luat masa împreună o dată sau de două ori, iar în cele din urmă au absolvit clasa a zecea. În clasa a unsprezecea au nimerit împreună, iar Mark şi Bill au continuat să aibă contacte sporadice. A urmat apoi mult aşteptata clasă a 12-a, iar cu trei săptămâni înainte de absolvire, Bill l-a întrebat pe Mark dacă îi poate spune ceva.

Bill i-a reamintit cu această ocazie de ziua în care s-au cunoscut.

-Te-ai întrebat vreodată de ce aveam atât de multe lucruri la mine în acea zi? l-a întrebat el. Ei bine, îmi scosesem toate lucrurile din vestiar şi le duceam acasă, căci nu doream să las nimic în urma mea. Intenţia mea era să ajung acasă şi să mă sinucid, scop în care furasem somniferele mamei mele. După ce am petrecut însă întreaga zi discutând şi râzând cu tine, mi-am dat seama  că dacă m-aş fi sinucis, aş fi ratat acele momente minunate şi multe altele care ar fi putut urma. Vezi tu, Mark, atunci când m-ai ajutat să îmi culeg lucrurile de jos în acea zi, tu ai făcut de fapt mult mai mult: mi-ai salvat viaţa.

  John W. Schlatter

*extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ai de gând să mă ajuţi ?

10 ian.

În anul 1989, un cutremur de 8,2 grade pe scara Richter a lovit Armenia, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de patru minute.

  În mijlocul haosului declanşat de cutremur, un tată şi-a părăsit soţia care se afla în siguranţă acasă şi s-a grăbit către şcoala în care ar fi trebuit să fie fiul său, dar a descoperit că aceasta fusese transformată într-un morman de dărâmături.

  După trauma şocului iniţial, bărbatul şi-a amintit de promisiunea pe care i-a făcut-o întotdeauna fiului său: ” Indiferent de împrejurări, voi fi întotdeauna alături de tine! „, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Privind mormanul de dărâmături din faţa sa, el s-a gândit că situaţia este lipsită de orice speranţă, dar nu putea uita promisiunea pe care i-o făcuse fiului său.

  Bărbatul a încercat să-şi aducă aminte în ce parte a şcolii era situată clasa fiului său. Şi-a dat seama că aceasta era situată în colţul din dreapta al clădirii, aşa că s-a repezit acolo şi a început să scormonească prin moloz.

  Între timp, la şcoală au sosit şi alţi părinţi, care au început să se lamenteze imediat: ” Vai, fiul meu! Fiica mea! „, încercând să îl tragă dintre dărâmături sub pretext că:

-Este prea târziu!

-Au murit cu toţii!

-Nu mai poţi face nimic!

-Du-te acasă! i-au spus alţii.

-Priveşte realitatea în faţă. Nu mai poţi face nimic. Nu faci decât să înrăutăţeşti şi mai tare lucrurile.

  Bărbatul le-a dat însă tuturor acelaşi răspuns:

-Ai de gând să mă ajuţi ?

  După care a continuat să mute bucăţile  de dărâmături , una câte una.

  La faţa locului a sosit şi şeful  pompierilor, care a încercat la rândul lui să îl scoată pe bărbat dintre grămezile de moloz , spunându-i:

-Conductele explodează pretutindeni. Eşti în pericol de moarte. Ne vom ocupa noi de toate. Du-te acasă.

  Tatăl plin de iubire pentru fiul său nu avea însă altă replică de dat decât:

-Ai de gând să mă ajuţi ?

  A sosit apoi poliţia, care l-a avertizat:

-Ştim că eşti furios şi deznădăjduit, dar s-a terminat. Îi pui în pericol şi pe ceilalţi. Du-te acasă! Ne vom ocupa noi de toate.

-Aveţi de gând să mă ajutaţi? nu s-a lăsat intimidat bărbatul.

  Plin de curaj, el a continuat  să lucreze, căci dorea să ştie cu certitudine  dacă băiatul lui este mort  sau trăieşte.

  Bărbatul armean  a săpat timp de opt ore… 12 ore… 24 de ore… 36 de ore… iar în cea de-a 38-a oră de lucru a dat  la o parte o ultimă bucată de moloz şi a auzit vocea fiului său. Simţind cum renaşte, tatăl a ţipat:

-ARMAND!

-Tată!?! a auzit el. Sunt eu,tată! Le-am spus eu celorlalţi copii să nu îşi facă griji! Ştiam că  dacă mai eşti în viaţă, o să vii să mă salvezi, şi astfel vor fi şi ei salvaţi. Doar mi-ai promis de atâtea ori  că vei fi alături  de mine în orice condiţii! Ai reuşit, tată!

-Ce se întâmplă acolo? Care este situaţia ? a întrebat bărbatul.

-Am rămas 14 din 33, tată. Suntem  speriaţi, înfometaţi şi însetaţi, dar fericiţi că eşti aici. Când clădirea s-a prăbuşit, s-a creat un fel de boltă care ne-a salvat.

-Ieşi afară, băiete!

-Nu, tată! Scoate-i mai întâi pe ceilalţi copii, căci pe mine ştiu sigur că o să mă scoţi! Ştiu că indiferent de situaţie, vei fi alături de mine!

Mark V. Hansen

Ai-de-gând-să-mă-ajuţi

Extras din cartea Supă de pui pentru suflet , scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Sunt profesor

20 dec.

Sunt profesor.

M-am născut în primul moment în care din gura unui copil a ieşit o întrebare.

Am fost foarte mulţi oameni în foarte multe locuri.

Am fost Socrate, care i-a învăţat pe tinerii din Atena să descopere lucruri noi punând întrebări.

Am fost Ann Sullivan, care i-a descris secretele universului lui Helen Keller.

Am fost Esop şi Hans Christian Andersen, care au revelat multe adevăruri prin povestirile şi fabulele lor.

Am fost Marva Collins, care s-a luptat pentru dreptul la educaţie al tuturor copiilor.

Am fost Marva McCleod Bethune, care a construit un colegiu pentru comunitatea sa, folosind lăzi portocalii în loc de pupitre.

Şi am fost Bel Kaufman, care s-a luptat să urce pe scara care cobora…

Am fost Booker T. Washington, Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Leo Buscaglia, Moise şi Iisus.

Am fost de asemenea mulţi alţi profesori, ale căror nume  şi feţe  au fost uitate demult, dar ale căror lecţii şi caractere vor rămâne întotdeauna vii prin realizările elevilor.

Am plâns cu bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs emoţionat la naşterea copiilor lor şi am plâns îndurerat, cu capul plecat, în faţa mormintelor care au înghiţit prematur corpurile lor mult prea tinere.

De-a lungul vremii mi s-a cerut să fiu actor, prieten, medic, antrenor, să găsesc articole pierdute, să împrumut bani, să fiu şofer de taxi, psiholog, înlocuitor de părinte, vânzător, politician şi păstrător al credinţei.

Deşi am folosit hărţi, incantaţii, formule, verbe, istorii şi cărţi, nu i-am putut învăţa niciodată nimic pe elevii mei, căci ei sunt întotdeauna proprii lor profesori şi nimeni din afară nu le poate spune vreodată cine sunt.

Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cel mai atent. Cel mai mare talent al meu constă în acceptarea apreciativă a lecţiilor pe care mi le predau elevii mei.

Nu mi-am propus niciodată să mă îmbogăţesc din punct de vedere material, dar sunt totuşi un căutător de comori, căci caut întotdeauna noi oportunităţi pentru ca elevii mei să îşi poată folosi propriile talente, multe dintre ele ascunse dincolo de zidurile de autoapărare pe care şi le-au construit singuri.

Nu există om care munceşte mai fericit ca mine.

Un medic aduce pe lume o viaţă nouă, într-un moment cu adevărat magic. Eu asist zilnic la renaşterea acestei vieţi prin punerea de noi întrebări, prin semănarea de noi idei şi de noi prietenii.

Un arhitect ştie că dacă va construi o clădire cu atenţie, aceasta va rezista secole la rând. Un profesor ştie că dacă va construi cu iubire şi în spiritul adevărului, construcţia sa va dura de-a pururi.

Sunt un luptător, căci mă lupt zilnic cu presiunea semenilor mei, cu negativitatea, cu teama, cu conformismul, cu prejudecăţile, cu ignoranţa şi cu apatia. Din fericire, am aliaţi de nădejde: Inteligenţa, Curiozitatea, Sprijinul Părinţilor, Individualitatea, Creativitatea, Credinţa, Iubirea şi Râsul. Aceştia nu-mi refuză niciodată sprijinul lor.

Şi cui i-aş putea mulţumi pentru această viaţă minunată pe care am norocul de a o trăi dacă nu vouă, părinţilor ? Căci voi mi-aţi făcut marea onoare de a-mi încredinţa marea voastră contribuţie la eternitate: copiii voştri.

Aşadar, am un trecut bogat în amintiri şi un prezent provocator, aventuros şi amuzant, care îmi permite să mă joc cu viitorul altor oameni.

Sunt profesor… şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest lucru.

         John W. Schlatter

Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen,

capitolul al 4-lea: Despre învăţare

A învăţa înseamnă a afla ceea ce ştiai deja.

A acţiona înseamnă a demonstra că ştii ce ai învăţat.

A preda înseamnă a le reaminti celorlalţi că ştiu subiectul predat la fel de bine ca tine.

Voi sunteţi cu toţii învăţăcei, oameni care acţionează şi profesori.

Richard Bach

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Darul delfinului

7 iul.

 

darul-delfinului

Înotam sub apă, la o adâncime de peste 10 metri. Ştiam că nu ar fi trebuit să merg atât de departe, dar eram o foarte bun înotătoare, aşa că am riscat. Curentul nu era foarte puternic, iar apa era caldă, limpede şi atrăgătoare. Când mi s-a pus un cârcel, mi-am dat seama câtde prosteşte am procedat. Nu mă simţeam foarte speriată, dar cârceii sau înmulţit, îndeosebi în zona stomacului. Am încercat să îmi dau jos centura de la brâu, dar nu am reuşit. Am început să mă scufund şi să devin cu adevărat speriată, fapt care mi-a paralizat orice mişcări. Am privit cadranul ceasului de măsurare a aerului din rezervor şi am constatat că nu mai aveam prea mult. Am încercat să îmi masez abdomenul. Nu purtam costum de scafandru, dar nici nu mă puteam îndrepta, aşa că nu-mi puteam masa muşchii cuprinşi de cârcei.

M-am gândit : „ Nu pot muri aşa! Mai am multe lucruri de făcut!” Mi se părea ridicol să mor în acest fel, fără să ştie nimeni de mine. De aceea, am strigat în sinea mea: „Ajutor! Vă rog, oricine mă aude!

Nu eram deloc pregătită pentru ceea ce s-a întâmplat în continuare. Am simţit că mă atinge ceva de la spate, chiar sub subsoară. „O, nu, m-am gândit. Rechini!” Eram terorizată. Cineva părea să mă ridice însă la suprafaţa apei, ca şi cum m-ar fi tras de braţ. Cu privirea perferică am văzut atunci un ochi. Avea cea mai minunată privire din câte mi-aş fi putut imagina. Uitându-mă la el, am ştiut că sunt în siguranţă.

Am continuat să mă ridic la suprafaţă, cu aripioara lui dorsală sub subsoara mea şi îmbrăţişându-l strâns. M-am relaxat complet şi l-am îmbrăţişat de-a dreptul. Simţeam că animalul îmi transmite o stare de siguranţă şi că mă vindecă în timp ce mă ridică la suprafaţă. Cârceii mei au dispărut odată cu relaxarea care m-a cuprins, aşa că am rămas cu convingerea absolută că delfinul ma vindecat.

După ce m-a scos la suprafaţă, a continuat să mă împingă către mal. M-a condus până la o apă atât de puţin adâncă încât am început să mă tem să nu eşueze la ţărm, aşa că l-am împins la rândul meu în apa mai adâncă. A rămas acolo, privindu-mă ca să vadă dacă mă simt bine.

Mi s-a părut că am primit o a doua şansă în viaţă. Mi-am scos centura de greutate şi rezervorul de oxigen, apoi restul costumului şi m-am întors în apă, complet goală, pentru a fi alături de acel delfin. Mă simţeam uşoară, liberă şi vie, şi nu îmi doream altceva decât să mă joc în apă şi să mă bucur de acea libertate. Delfinul m-a dus din nou în larg şi a început să facă giumbuşlucuri alături de mine. Cu această ocazie, am observat că ceva mai departe se afla o întreagă colonie de delfini.

După o vreme m-a readus la ţărm. Eram deja foarte obosită, pe punctul de a leşina, aşa că s-a asigurat că sunt în siguranţă în apa puţin adâncă de lângă mal. Apoi s-a întors în lateral,astfel încât să mă poată privi cu un ochi. Am rămas astfel foarte mult timp , într-o stare aproape de transă. Imagini din trecut îmi treceau prin minte. Apoi delfinul a scos un sunet ascuţit şi s-a întors la fraţii lui. În scurt timp au dispărut din vedere.

Elizabeth Gawain

darul--delfinului

Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Gândește-te la următoarele exemple

5 iun.
  • După primul test în fața camerei de luat vederi, Fred Astaire a primit următoarea evaluare de la directorul MGM(datată 1933): „Nu știe să joace! Are un început de chelie! Știe să danseze cât de cât!” Astaire a păstrat această evaluare toată viața. A pus-o într-un chenar și a păstrat-o deasupra șemineului din casa sa din Beverly Hills.
  • Un expert a spus despre Vince Lombardi: „Nu dispune decât de cunoștințe minime legate de fotbal. Este lipsit de motivație”.
  • Socrate a fost numit:”Un corupător imoral al tinerilor”.
  • Când Peter J. Daniel era în clasa a patra, învățătoarea sa, doamna Philips, îi repeta frecvent:”Peter J. Daniel, ești un măr putred printre cele bune și nu vei realiza niciodată nimic în viață”. Peter a fost de-a dreptul incult până la vârsta de 26 de ani. Un prieten i-a citit într- o seară cartea lui Napoleon Hill, Folosește-ți mintea pentru a te îmbogăți. La ora actuală, el deține în proprietate colțurile străzilor în care obișnuia să se bată altădată și tocmai și-a publicat ultima sa carte, intitulată Doamna Philips, ați greșit!
  • În tinerețe, Louisa May Alcott, autoarea bestsellerului Femeile mici , a fost îndemnată de propria sa familie să se facă servitoare sau croitoreasă.
  • Beethoven nu cânta foarte bine la vioară și prefera să își cânte propriile compoziții în loc să își perfecționeze tehnica. Exasperat, profesorul lui de vioară i-a spus că nu valoarează doi bani ca și compozitor.
  • Părinții celebrului cântăreț de operă Enrico Caruso și-ar fi dorit ca fiul lor să se facă inginer. Propriul lui profesor de canto i-a spus că nu are deloc voce și deci nu va putea cânta nicodată pe șcenă.
  • Charles Darwin, creatorul Teoriei Evoluției, a renunțat la cariera sa medicală pentru a se dedica cercetării. Propriul său tată i-a spus: „Nu-ți pasă decât de câini și de șoareci”. În autobiografia sa, Darwin povestește: „Toți profesorii mei și propriul meu tată m-au considerat un băiat banal, cu un intelect mult sub nivelul mediu”.
  • În tinerețe, Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar din cauză că îi lipseau ideile. În anii care au urmat, el a început diferite afaceri, dar a dat faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneylandul.
  • Profesorii lui Thomas Edison obișnuiau să spună despre el că este prost pentru a învăța vreodată ceva.
  • Albert Einstein nu a vorbit deloc până la vârsta de patru ani și nu a învățat să citească decât la șapte ani. Profesorul lui l-a descris ca fiind: „Încet la minte , nesociabil și veșnic pierdut în reveriile sale prostești”. Școala Politehnică din Zurich a refuzat să îl admită.                                             citat-albert-einstein-01
  • În timpul școlii, Louis Pasteur a fost un elev mediocru, iar la chimie a ieșit pe locul 15 din 22 de elevi.
  • Isaac Newton a avut note foarte mici în școala generală.
  • Tatăl sculptorului Rodin a spus despre fiul său: „Am un idiot în loc de fiu”. Descris ca fiind cel mai slab elev din școală, Rodin a dat de patru ori la facultatea de artă înainte de a fi admis. Propriul lui unchi îl considera imposibil de educat.
  • Lev Tolstoi, autorul celebrului roman Război și pace, a fost dat afară din facultate, fiind considerat „incapabil și nedoritor să învețe”.
  • Celebrul dramaturg Tennessee Wiliams s-a înfuriat când piesa sa , Eu, Vasha, nu a fost aleasă să fie jucată în urma competiției desfășurate la ora sa de literatură engleză de la Universitatea din Washinton. Profesorul lui și-a amintit mai târziu că Williams a denunțat vehement inteligența evaluatorilor care i-au respins piesa.
  • Angajatorii lui E.W. Woolworth de la magazinul la care a lucrat în tinerețe l-au dat afară, spunând despre el că nu are suficient bun simț pentru a-și servi cum trebuie clienții.
  • Henry Ford a dat faliment de cinci ori înainte de a avea în sfârșit succes.
  • Babe Ruth, considerat unanim de istoricii sportului drept cel mai mare atlet al tuturor timpurilor și care a stabilit recordul absolut și nedepășit al timpului de alergare pe terenul de joc (home run), a stabilit inclusiv cel mai mare record pentru lovituri ratate (strikeouts).
  • Winston Churchill a fost lăsat repetent în clasa a șasea. Până să devină prim ministru al Marii Britanii, la 62 de ani, el a dus o viață plină de rateuri și eșecuri. Churchill nu și-a adus marea contribuție la bunul mers al acestei lumi decât în anii senectuții.
  • Nu mai puțin de 18 edituri au respins povestioara în 10.000 de cuvinte a lui Richard Bach despre un pescăruș care „zboară”, intitulată Pescărușul Jonathan Livingston, înainte ca editura Macmillan să se decidă în sfârșit să o publice în anul 1970. Până în anul 1975 cartea s-a vândut în peste șapte milioane de exemplare numai în Statele Unite.
  • Richard Hooker a lucrat timp de șapte ani la romanul lui umoristic de război, M*A*S*H*, după care a fost respins de 21 de edituri înainte ca editura Morrow să se decidă să i-l publice. Romanul a devenit peste noapte un bestseller, generând  un film și un serial de mare succes.                    Citate-Charles-Darwin

Cartea: Supă de pui pentru suflet

Autori: Jack CANFIELD, Mark V. HANSEN


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !