Vă propun două reclame frumoase, de duminică, de la boba.com, în care se arată o senzație inedită: aceea de a fi părinte.
Vă propun două reclame frumoase, de duminică, de la boba.com, în care se arată o senzație inedită: aceea de a fi părinte.
Fiind o zi specială astăzi, cea a Sfântului Ioan Botezătorul, îmi îndrept rândurile, către o urare, dedicată unei persoane deosebite.
Despre cine este vorba ?
Un vecin de blogosferă, cu talent incomensurabil în a mânui cuvintele. Soţ, tată,bunic şi…blogger. Aţi ghicit, este Onu Ionescu.
Cum îl văd eu ?
Un suflet bogat, atent la orice sclipire umană şi cu un profund bagaj de trăiri lăuntrice, exprimate printr-un joc de cuvinte, unde regulile sunt înlocuite cu litere delicate, ce ating sensiblitatea fiinţei umane.
Urarea mea ?
Să ai parte de un troian de noroc, să rămâi înzăpezit în bucurie şi câte un fulg de emoţie să-ţi acopere,încet, sufletul cu speranţă, credinţă şi iubire.
La mulţi ani, ONUCULE!
Ascultă-mă fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul în bibliotecă, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.
Iată la ce mă gândeam, fiule : am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru şcoală pentru că te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru că nu ţi-ai curăţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale.
Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai spus: ” Pa, tati!”, iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: „Îndreaptă-ţi umerii!”
Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuieşte-ţi, fiule, aşa se poartă un tată!
Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri ?
Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii.
„Ce vrei ?” m-am răstit.
N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o. şi pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.
Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul ? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam; dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă.
Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Micuţa ta inimă era la fel de desăvârşită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale. Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruţi şi să-mi urezi noapte bună. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric şi am îngenuncheat acolo, ruşinat!
E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: „Nu e decât un puşti – un băieţel şi nimic mai mult. „
Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi, fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei, Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.
În loc să-i condamnăm pe ceilalţi, haideţi să-i înţelegem. Să găsim motivele pentru care fac ei ceea ce fac. Este mult mai profitabil şi mai înnobilant decât critica; ne atragem astfel simpatie, toleranţă şi bunătate. ” A şti totul înseamnă a ierta totul.”
Aşa cum a spus Dr. Johnson:” Nici măcar Dumnezeu nu are de gând să judece oamenii până nu şi-au dat ultima suflare.”
De ce am cere mai mult decât Dumnezeu?
Dale Carnegie – Secretele succesului : Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Nu-mi pot imagina ce înseamnă o viaţă fără părinţi. Două persoane foarte importante pentru oricine. Sunt cei ce ne sunt prieteni adevăraţi, ştiu să ne sfatuiască, să aprecieze munca noastră şi ştiu să fie obiectivi atunci când e nevoie. Cred că o încântare mai mare nu este decât să-i ai alături. E trist oarecum când lipseşte unul dintre ei. Dar cât de bine când este şi unul singur. Îţi oferă cam totul, încercând să compenseze supărarea ta.
Trebuie să fii tare curajos dacă nu-i cunoşti deloc. Fel şi fel de gânduri te cuprind şi speranţa că vei avea ocazia să-i vezi vreodată e nemărginit de mare. Te ajută mediul în care trăieşti, aceeaşi situaţie repetată întrun spaţiul mult prea plin dar totuşi gol: orfelinatul.
Pentru mine părinţii ocupă un loc aparte şi mereu voi aprecia vorba bună a lor.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Păreri