Băiatul, după câteva ore de așteptare, rămăsese abătut în fața școlii țintuite în lacăte grele.
Din spatele unui geam, străjuit de un grilaj îmbătrânit, mută și parcă sufocată, îi făcea semne disperate Copilăria. De atâta așteptare, unui creion din penar începură să-i dea primii muguri.
Resemnarea făcu loc oboselii și tânărul se ghemui pe pavajul rece din fața pușcăriei micului său trecut.
Adormi.
Un vis confuz și trist îl însoți o vreme. Se trezi senin și împăcat, iluminat de gândul că nimic din ceea ce se petrecuse nu avea să se mai întâmple. Scuipă în palme, își aprinse prima țigară, trase șapca pe ochi, traversă strada cu pași mari și, fără să bată, intră hotărât pe o ușă înaltă și grea. Deasupra, pe o firmă obosită și cu vopseaua spartă, se putea citi cu relativă ușurință:
Viața – Societate pe acțiuni
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Zâmbetul Soarelui 
Păreri