Pe când la cuibu-i pasărea zboară
C-un ţipăt jalnic ca un suspin
Şi, plecând capul sub aripioară,
Pe creanga mică adoarme lin,
***
Zamfira tristă din cort ieşise
Şi cu ochi umezi lung se uita
La cornul lunii ce se ivise,
Vărsând pe frunte-i lumina sa.
***
De când în lume gingaşa fată
Zâmbea ca floarea de pe câmpii,
Numai de soare fu sărutată
Pe sânu-i fraged, pe-ai săi ochi vii.
***
Părul său negru ca nori de ploaie
De-a lung pe umeri neted cădea.
Ades copila mândră, vioaie,
De soare-n păru-i se ascundea.
***
Iar când pe frunte-i ducea cofiţă
Cu apă rece de la izvor,
Când era umedă-a sa guriţă
Şi-i sălta floarea pe sânişor,
***
Toţi trecătorii simţeau deodată
O sete mare în pieptul lor;
Beau multă apă, cătând la fată,
Şi urmau drumul oftând de dor.
***
Ea cânta dulce ca ciocârlia
Ce ciripeşte vesel în zori,
Şi suna gingaş atunci câmpia
Ca de un freamăt de Zburători.
***
Ades bătrânii, stând împreună
Şi ascultând-o pe lângă foc,
Trăgeau cu sorţii, noaptea, la lună,
Şi vesteau fetei mare noroc.
***
Dar într-o seară, sus, pe movilă,
O Babă Cloanţă, din bobi trăgând,
I-a zis cu spaimă: Să fugi, copilă,
De străin mândru, cu glasul blând!
***
De-atunci Zamfira în multe rânduri
Vedea o umbră zburând prin nori,
Şi toată noaptea sta ea pe gânduri
În doruri tainice, în dulci fiori.
***
Acum ea, tristă, din cort ieşise
Şi cu ochi umezi lung se uita
La cornul lunii ce se ivise,
Iar glasu-i jalnic aşa cânta:
***
Crai-nou, strălucite!
Plânsă m-ai găsit,
Cu gânduri mâhnite,
Cu chipul cernit.
***
Inima-mi jeleşte,
Dar nu ştiu ce vrea;
Nu ştiu ce doreşte
Inimioara mea.
***
Căci aude noapte
Freamăte de zbor,
Ş-apoi blânde şoapte
Ce-i şoptesc din nor.
***
Iar a zilei rază
Când luceşte sus,
Mult apoi visează
Visul ce s-a dus.
***
Crai-nou! vin cu bine,
Cu bine te du,
Dar jalea din mine
Să nu mi-o laşi, nu!
***
Să mă laşi cu salbă
De galbeni frumoşi,
Cu năframă albă
Şi iminei roşi.
***
Să mă laşi ferice,
Cu dorul împlinit,
Zburând tu de-aice,
Crai-nou mult iubit!
***
Iată că-n valea cea-ntunecată
Un străin mândru atunci trecu,
Auzi glasul, veni îndată
Şi-n calea fetei pe loc stătu.
***
Blânzi erau ochii, blândă-era faţa,
Blând era glasul celui străin!
Căci trecu noaptea, şi dimineaţa
Găsi copila fără suspin.
***
Trei zile-n urmă ea avea salbă,
Salbă de galbeni pe-al său grumaz,
Avea pe frunte năframă albă,
Iar flori nici una pe-al său obraz!
***
Trei zile-n urmă Crai-nou se duse,
Şi, cu el, mândrul străin pieri,
Sărmana fată în drum se puse
Şi mult îl plânse, mult îl dori!
***
Trei zile-n urmă, colo, pe vale,
Rămase singur un biet mormânt!
Ş-ades de-atunce un glas de jale
Şoptind s-aude astfel prin vânt:
***
Tu, ce spui vesel, sus, pe movilă,
La cornul lunii tainicu-ţi gând,
Când vine noaptea, fugi, fugi, copilă,
De străin mândru, cu glasul blând!
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Zâmbetul Soarelui 
Păreri